Resfintirea Bisericii de pe Pod, Intrarea in Biserica a Maicii Domnului – Brezoi I

Resfintire Biserica Brezoi I Valcea slideCredincioşii de pe pitoreasca Vale a Lotrului, din localitatea vâlceană Brezoi, au primit in ziua de 25 noiembrie 2012, în Duminica a XXX-a după Rusalii, vizita Înaltpreasfinţitului Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului. Evenimentul a fost marcat de săvârşirea Dumnezeieştii Liturghii, în sobor de preoţi şi diaconi, şi de resfinţirea bisericii parohiale „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” din localitate, după ce lucrările de consolidare şi restaurare ale picturii au fost finalizate.

După Sfânta Evanghelie, Înaltpreasfinţia Sa a rostit un cuvânt de învăţătură în care a explicat sensurile duhovniceşti desprinse din pericopa evanghelică citită şi i-a felicitat pe părinţii slujitori Daniel Preoteasa şi Vasile Marian Chima, împreună cu consiliul, comitetul şi adunarea parohială, pentru finalizarea lucrărilor de consolidare şi înfrumuseţare a bisericii parohiale.

Pentru activitatea pastoral-misionară şi administrativ-gospodărească desfăşurată în cadrul parohiei, Chiriarhul locului le-a fost conferit părinţilor Daniel Preoteasa şi Vasile Chima titlul onorific de iconom stavrofor. La rândul lor, cei doi părinţi i-au mulţumit Părintelui Ierarh pentru pentru vizita şi binecuvântarea arhierească oferită credincioşilor parohiei Brezoi I.

După Sfânta Liturghie, un grup de elevi de la Liceul Teoretic şi Şcoala Nr 1 din Brezoi, sub îndrumarea doamnei institutor Cristina Pintea, au susţinut un program de cântece şi poezii religioase dedicat evenimentului.

La final, a fost lansată monografia Parohiei „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” Brezoi I, scrisă de către părintele Paroh Daniel Preoteasa şi soţia sa Ana-Maria.

Răspunsurile la strană au fost oferite de către grupul „Concerto” din Râmnicu Vâlcea.

La acest eveniment important din viaţa comunităţii Brezoi au luat parte oficialităţi de stat, locale şi centrale, preoţi şi numeroşi credincioşi din oraş, dar şi din împrejurimi.

Biserica cu hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” din Parohia Brezoi I, situată în centrul Brezoiului „pe Pod”, a fost construită din zid lângă Biserica din lemn situată în Cimitirul parohial.
Lacaşul de cult de pe strada Panduri a fost construit în formă de corabie, din zid de piatră, beton şi cărămidă, cu turla din beton armat şi acoperită cu tablă galvanizată între anii 1888 şi 1896 de către „moşnenii brezoieni” prin stăruinţa preotului Florea Marinescu, în timpul P.S. Ghenadie Enăceanu, Episcop al Râmnicului Noul Severin.

În ianuarie 1933, Nicolae Borchină, fost mare comerciant în Brezoi, lasă, prin testament, jumătate din averea sa bisericii, care includea, pe lângă alte bunuri, şi o casă în centrul oraşului, devenită casă parohială.

Între anii 1933 şi 1938, biserica a fost restaurată în întregime (s-a adăugat tinda şi s-a pictat din nou în ulei, în stil tătărăscian, de către pictorii Iliescu şi Pantzel), de aceiaşi moşneni, la stăruinţa preotului Nicolae Ionescu, în timpul arhipăstoririi Î.P.S. Nifon Criveanu, Mitropolit al Olteniei, fiind sfinţită în anul 1938.

În decursul anilor, datorită umidităţii terenului, o parte din tencuială a căzut (pe o înălţime de aproximativ 2 m) iar pictura s-a deteriorat, fiind afumată şi întunecată. De aceea, în anul 1967, la stăruinţa preotului Virgil Popescu şi cu cheltuiala enoriaşilor, s-a dat tencuiala jos pe toată lungimea zidurilor interioare, precum şi din tindă, s-a tencuit din nou, s-a făcut o pictură în frescă pe această porţiune şi s-a restaurat toată pictura din biserică de către pictorul Ion Diaconu şi cu ajutorul prof. Gh. Surdu; totodată, s-a reparat şi acoperişul bisericii, înlocuindu-se tabla ruginită, fiind apoi vopsită; succesorul său, preotul Dumitru Marinescu reface clopotniţa.

În anii 1995 şi 1996, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Gherasim, astăzi Arhiepiscopul Râmnicului, şi cu purtarea de grijă a Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, s-a restaurat pictura acestei biserici la iniţiativa preotului Gheorghe Popa, de către enoriaşii bisericii şi cu ajutorul domnilor Constantin Roibu şi Vasile Măndică. Între anii 1997 şi 1998 a fost renovat şi exteriorul bisericii, adăugându-se şi medalioane de sfinţi pe partea superioară. deasemenea s-a vopsit tabla bisericii, s-a betonat aleea de la intrare, au fost înlocuite porţile, şi s-au construit diferite anexe (magazie de lemne, bucătărie şi toaletă), s-au realizat diferite îmbunătăţiri în locaşul de cult (lambriuri în altar, mochetă în biserică, centrală termică şi geamuri termopane) şi s-a renovat casa parohială.

Din martie 2010, odată cu venirea preoţilor Daniel Preoteasa, paroh, şi Vasile Marian Chima, preot II, s-a constriut un lumânărar în curtea bisericii, pentru a se feri pictura din tindă de degradare şi s-au realizat diferite reparaţii în interiorul bisericii şi la sistemul de iluminat.

În anul 2012, s-a schimbat tabla de pe acoperiş şi a fost spălată şi restaurată pictura interioară şi exterioară. Lucrările efectuate la această biserică au fost realizate cu sprijinul substanţial al doamnei Mioara Sincelescu, precum şi al obştei moşnenilor brezoieni, al enoriaşilor şi al Primăriei Oraşului Brezoi.

pentru Agentia de stiri Lacasuri Ortodoxe: autor Arhidiacon Ioan Liviu Găman

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.