Publicat pe 23.11.2012

Arhimandritul Visarion – ctitorul si staretul manastirii Cocos – 150 de ani de la moarte

 

 

 

Vineri 23 noiembrie 2012, Mănăstirea Cocoș a găzduit Simpozionul comemorativ,,Arhimandritul Visarion – ctitorul și starețul mănăstirii Cocoș. 150 de ani de la moarte” eveniment cultural organizat în parteneriat cu Episcopia Tulcii, informeaza Agentia de stiri Lacasuri Ortodoxe, partener media oficial al Episcopiei.

Programul manifestării a debutat de dimineață, cu oficierea Sfintei Liturghii, slujba Parastasului, oficiată de Preasfințitul Părinte Visarion împreună cu un sobor, format din stareți și ieromonahi din mănăstirile tulcene, după care a urmat desfășurarea propriu-zisă a lucrărilor, în sinodiconul ,,Visarion Făgărășanul” din incinta mănăstirii, sub președinția Preasfințitului Părinte Visarion.

 

În luările de cuvânt au fost subliniate diferitele aspecte ale vieții și personalității complexe a starețului Visarion, între care, la loc de cinste, stau viața duhovnicească și sfântă, precum și patriotismul ardent.

 

Alte aspecte au vizat activitatea culturală și tipografică a starețului Visarion, valoarea informațională a însemnărilor de pe cărțile de cult din muzeul mănăstirii sau rolul Mănăstirii Cocoș, la mijlocul și în cea de-a doua parte a secolului al XIX-lea, în păstrarea credinței și evlaviei românești, într-o Dobroge aflată sub administrație otomană.

 

La eveniment au luat parte stareții și starețele mănăstirilor și schiturilor tulcene, oameni de cultură și apropiați ai Episcopiei Tulcii, reprezentanți ai Institutului de Cercetări Eco Muzeale din Tulcea, Pr. Eugen Drăgoi, reprezentant al Arhiepiscopiei Dunării de Jos, precum și profesorul universitar Octavian Botnegru de la Facultatea de Istorie din Iași.

 

Simpozionul de astăzi s-a finalizat prin câteva direcții și obiective culturale, patrimoniale și spirituale pentru viitor, pe termen mediu și lung, precum și printr-un moment de reculegere la mormântul starețului Visarion.

Manifestarea de astăzi se înscrie în programul acțiunilor culturale programate a se desfășura în Episcopia Tulcii în anul 2012, mai informeaza Agentia de stiri Lacasuri Ortodoxe.

 

Pentru Agentia de stiri Lacasuri Ortodoxe, un articol de: Pr. Felix Neculai, consilier cultural al Episcopiei Tulcii

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.