Publicat pe 23.11.2012

Incendiu intr-o biserica ortodoxa din Rhode Island

 

 

 

In data de 21 noiembrie 2012, resturile de cărbune și cenușă ramase dintr-o cadelnita, aruncate într-o găleată de plastic, au dus la izbucnirea unui incendiu care a deteriorat cladirea Bisericii Ortodoxe ucrainene Sf. Mihail, de sub jurisdictia Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol, aflata pe Harris Avenue, Rhode Island, Woonsocket, SUA – conform declaratiilor sefului echipei de pompieri, informeaza Agentia de stiri Lacasuri Ortodoxe.

 

Focul a fost raportat la ora diminetii, 4:30, iar cauzele au fost unele accidentale. Acesta a provocat daune majore incaperii in care a izbucnit, o camera de serviciu de la capătul extrem al bisericii, care este folosita de diaconi pentru pregătirea slujbelor. Incendiul a mai provocat, de asemenea, daune grave acoperișului bisericii. Apa si fumul au patruns, bineinteles, in intreaga biserica.

 

Apa care a fost pompata prin tavan a deteriorat pictura de pe pereti, din interiorul bisericii. Un candelabru din mijlocul bisericii s-a prăbușit si el pe podea. Acoperișul clădirii, fiind realizat dintr-un material dur, a făcut sa fie dificil accesul pompierilor, conform capitanului pompierilor din Woonsocket.

 

Acestia au reusit insa sa salveze o mulțime de artefacte, printre care cateva cruci, potire și veșmintele preotului, conform declaratiilor preotesei Tina Perkins, soția parintelui Anthony Perkins, parohul bisericii.

 

Biserica, numarand 173 de enoriași, oficiase o slujba in seara zilei de marti, pentru sarbatoarea Sf. Mihail (c.Iul.). Preotul va oficia, de acum, slujbele in capela bisericii, o clădire separată, conform declaratiei preotesei Perkins, mai informeaza Agentia de stiri Lacasuri Ortodoxe.

 

– pentru Agentia de stiri Lacasuri Ortodoxe: KSLCatalin

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.