Nu suntem in anul 2012, ci 2018 sau 2019… Papa Benedict al XVI-lea pune la indoiala data nașterii lui Hristos

Copilaria lui Iisus - Papa Benedict Papa Benedict al XVI-lea pune la indoiala data nașterii lui Hristos, informeaza Agentia de stiri Lacasuri Ortodoxe. Papa sustine ca eroarea ar fi de "șase sau șapte ani", într-un calcul legat de astronomul Kepler. A se vedea si cei patru ani, conform „tabelelor cronologice chineze”, atunci cand abordeaza chestiunea stelei faimoase care i-a ghidat pe magi spre pestera din Betleem.
Magii erau învățați persani stabiliti în Babilon, acum Irak, atât filozofi cat și astronomi: "Marea conjunctie a lui Jupiter cu Saturn, sub semnul zodiacal al Peștilor, în anul 6-7 î.Hr., pare fi un fapt verificat. Ea i-ar fi putut orienta pe astronomii babilonieni si persani din mediul cultural babilonian, spre țara lui Iuda, catre un "Rege al iudeilor".

Suntem, prin urmare, mai degrabă – dupa aceste consideratii deja bine cunoscute în cercurile teologice – în anul 2018 sau 2019… Publicatiile occidentale deja spun: „Rămas bun Apocalipsei Maya”, promisa pentru luna decembrie 2012!

În al treilea volum al sau, despre Viața lui Iisus, publicat ieri, miercuri, 21 noimebrie 2012, in Franta, Papa se intereseaza de Nașterea lui Hristos.

Calugarul Dionisie Exiguul, care a studiat la începutul secolului al șaselea era creștina "a gresit in mod clar în calculele sale, cu câțiva ani", scrie Papa Benedict al XVI-lea în al treilea volum al Trilogiei lui despre Hristos, consacrata de aceasta data „Copilariei lui Iisus”, așa dupa cum arata titlul sub care a fost publicata ieri, în Franța.

"Data istorica a nașterii lui Iisus trebuie stabilita cu câțiva ani în urmă", a conchis Papa, care a semnat această carte de teologie, foarte accesibila, cu numele său, Joseph Ratzinger, mai informeaza Agentia de stiri Lacasuri Ortodoxe.

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.