Biserica de la Anghelesti-Pietrari (1655), restaurata in Muzeul Satului Valcean din Bujoreni

Astăzi, 16 noiembrie 2012, în ziua în care Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei, la Muzeul Satului Vâlcean de la Bujoreni, din municipiul Râmnicu Vâlcea, a avut loc inaugurarea bisericii de lemn cu hramul „Sfântul Nicolae” şi intrarea acesteia în circuitul muzeal, după strămutarea ei din comuna Pietrari, sat Angheleşti, judeţul Vâlcea.

Bisericuţa, monument istoric, datată din anul 1655, a fost strămutată de pe amplasamentul său din satul Angheleşti-Pietrari, la Muzeul Satului din Bujoreni şi restaurată între anii 2009-2012.

Evenimentul organizat de către Muzeul Judeţean „Aurelian Sacerdoţeanu” Vâlcea şi Fundaţia Har, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, a fost marcat de săvârşirea unei slujbe de mulţumire şi binecuvântare a lucrărilor de strămutare şi remontare a bisericii, săvârșită de un sobor de preoți condus de Părintele Constantin Cârstea, Consilier Cultural al Arhiepiscopiei Râmnicului.

La manifestare au luat parte Ing. Emilian Frâncu, Primar Râmnicu Vâlcea, Prof. drd. Florin Epure, director Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional Vâlcea, Prof. dr. Alexandru Nancu, director Fundaţia Har, Prof. arheolog Claudiu Aurel Tulugea, director Muzeul Judeţean „Aurelian Sacerdoţeanu” Vâlcea, Prof. dr. Ionuţ Dumitrescu, şef secţie Muzeul Satului Vâlcean Bujoreni, precum şi alte oficialităţi de stat, locale şi centrale, personalități ale culturii vâlcene, preoți și credincioși din Râmnicu Vâlcea.

„Bisericuţa din Pietrari de Jos, cătunul Angheleşti (Cărpinişu) a fost transferată şi restaurată la Muzeul Satului Vâlcean, în 2009-2010, de specialişti muzeografi, conservatori, restauratori şi Fundaţia Habitat şi Artă în România. Luiza Barcan şi Alexandru Nancu au realizat un studiu intresant şi bine documentat pe care l-am folosit şi noi în demersul de recompunere a istoriei acestui monument istoric. Biserica se afla în stare gravă de conservare, fusese scoasă demult din cult şi servea drept magazie pentru diverse materiale şi unelte folosite în cimitir. Informaţiile de până acum arătau că biserica de lemn din cătunul Angheleşti, comuna Pietrari, a fost ridicată în anul 1737, de către Anghel Pătru, Stan Moghină şi alţi enoriaşi. Din registrele Arhiepiscopiei se cunoştea faptul că că a fost ridicată în anul 1737 în satul Genuneni de unde a fost adusă în Angheleşti în anul 1808. Preotul Ion Popescu Cilieni consemnează că biserica a fost făcută de popa Matei din Genuneni la 6 decembrie 1810.

Cu ocazia demontării şi relocării a fost descoperită o inscripţie aflată în timpanul ce desparte pronaosul de naos, care are inscripţionată pisania şi anul 1655: “Să se ştie că s-au făcut în zilele lui Io Constantin [Şerban] voievod, s-au săvârşit [în] luna decembrie 8 zile şi a o făcu popa Vasilie cu satul la anul 7164 [1655]. A scris David. Meşter Ognea Ionu”. În pisanie nu este trecut numele satului de unde a fost strămutată, pentru prima oară, bisericuţa. O a doua pisanie, descoperită de restauratori, în partea de sus a aceleiaşi grinzi, are următorul text: “Să se ştie cân[d] au fost cu mila Dumnezeieştii Troiţe dinâi f[ăcută] această Sfântă biserică sfinţită în hramul marilor Împăraţi Constantin şi Elena”. La demontarea bârnelor s-a observat că biserica de la Angheleşti a fost de fapt strămutată de două ori, deci a cunoscut trei etape de existenţă.

În prima etapă, de la sfârşitul secolului al XVI-lea, lăcaşul a aparţinut, după toate datele adunate până în acest moment, unui schit, unei mânăstiri sau unei curţi boiereşti, aşa cum dovedeşte pisania mai veche. Era folosită probabil ca paraclis. A doua etapă de existenţă a bisericii are loc începând din 1655, conform pisaniei, într-un sat de moşneni pe care nici pisania nici alte documente nu-l identifică. Paraclisul de mănăstire sau de curte e transformat, conform modificărilor arătate mai sus, în biserică de parohie de sat de către meşterul Ognea Ionu, ctitori de a doua oară fiind „popa Vasilie cu satul”. Acum, îi este adăugat pronaosul. A treia etapă de existenţă este corespunzătoare mutării bisericii în Cătunul Cărpinişu al satului Pietrari la 1736-1737, când e rectitorită a treia oară de Ghe(o)rghe, fiul popii Vâlcu, în timpul păstoririi Episcopului Climent. Al treilea ctitor provine dintr-o familie preoţească a Pietrarilor şi e înmormântat dedesubtul inscripţiei cioplite pe una dintre grinzile peretelui de sud al naosului.Referitor la istoria bisericii de lemn există o însemnare din anul 1815-1816 de pe filele unui „Apostol” din 1747 [7254], aflat la Schitul Pietrari. Datorită acestui înscris aflăm că în perioada aceasta era preot Ioan Cazacu: „Şi aceasta să se ştie că am scris eu mult păcătos popa Ioan Cazacu de la biserica dinu Cărpeniş şi cine va ceti să fie blago[slovit] şi de Dmneză şi de mine şi aceia să mă erte şi pre mine mult păcătosul. Leat 7324”. Biserică de lemn din Angheleşti-Cărpinişu, formă de navă, cu pronaosul poligonal (singura din Vâlcea), este construită din grinzi masive de stejar, îmbinate în coadă de rândunică şi fixate cu ajutorul cuielor de lemn. Lăcaşul este aşezat pe tălpi mari de stejar, îmbinate în chertare, înclinate, capetele acestora depăşind cu mult pereţii lăcaşului. Temelia bisericii este din lespezi de piatră necioplită. Se păstrează în forma iniţială, fără turn, cu tindă supralărgită, naos şi altar decroşate treptat. Muzeul Satului Vâlcean de la Bujoreni şi-a îmbogăţit patrimoniul cu o a treia biserică din lemn, de data aceasta cea mai veche atestată în nordul Olteniei, care va trebui să fie reclasată, în Lista Monumentelor Istorice din România, la categoria A, ca obiectiv de importanţă naţională.” (Florin Epure, Patrimoniul cultural vâlcean – Bisericile de lemn, 2012, p. 19-20, ediţie sub tipar)

– pentru Agentia de stiri Lacasuri Ortodoxe: contributor Arhidiacon Ioan Liviu Gaman