Taina Pelerinajului Sfant… (Marturisirea minunilor traite de inchinatori la raclele sfintilor)

Dumnezeu mi-a făcut viaţa Rai…

AUTOR: contributor Simona R. – o inchinatoare din Ardeal / pentru Agentia de stiri Lacasuri Ortodoxe

Dumnezeu mi-a făcut viaţa Rai şi mi-a umplut-o cu sfinţi, care sunt sau nu sunt trecuţi în Sinaxar.

Din momentul în care simti in inima chemarea unui sfânt, la care ai evlavie şi pe care îl iubeşti, la a-i săruta sfintele moaşte şi a trăi în comuniune cu el, intri în Tainele Pelerinajului sfânt.

Sfinţii ale căror moaşte sunt puse spre închinare la Hramuri, se pregătesc special pentru tine, apoi te cheamă la ei de oriunde ai fi, în orice stare te-ai afla, dacă îi iubeşti şi ai cea mai mică dorinţă de a-i întâlni. Când ajungi la racla cu sfintele lor moaşte, aplecându-te, ei te cuprind într-o îmbrăţişare sfântă şi te sărută cu dulceaţa vieţii veşnice, sfinţindu-te. Nu este inimă omenească în lume, care să reziste, împietrită, la atâta candoare şi neprihănire sfântă.

În oraşul nostru avem o biserică cu hramul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Maica sa Elena, pe care o frecventez de mult timp, de când m-au scăpat de yoga, Dumnezeu şi părintele Teofil Părăian de la Mănăstirea Brâncoveanu-Sâmbăta de Sus, pentru rugăciunile Sfinţilor Împăraţi, la care am mare evlavie.

Sfântul Ierarh Nectarie m-a vindecat de o boala grava la sân, acum un an şi jumătate (eram la Cluj, la Bisericuţa Sfinţii Arhangheli, de lângă spital; am strâns o perinuţă de mătase albă aflată sub icoana Sfântului Nectarie în braţe, i-am citit Acatistul în genunchi, cu lacrimi, şi m-am rugat lui Dumnezeu să se facă voia Lui. Am cerut ulei din candela Sfântului şi m-am uns pe frunte şi pe locul bolnav. Apoi, mergând la spital, la control, o doctoriţă mă întreabă ce probleme am. Îi spun de problema la san, şi încep să plâng, dar ea – care avea o voce feminină până atunci – îmi spune cu o voce groasă, de bărbat: “IA SĂ VEDEM DACĂ MAI ESTE CEVA!”. M-am cutremurat, era de parcă Sfântul Nectarie însuşi mi-a vorbit. Mă pune la aparate, se uită cu atenţie şi spune: “NU ESTE NIMIC!”. Eu insist, îi arătasem rezultatul analizelor, documentele în care scria că am probleme mari, şi dumneaei răspunde, la fel: “NU ESTE NIMIC! Puteţi merge liniştită acasă! Credeţi că dacă aţi fi fost bolnavă, v-aş fi dat drumul acasă?”. Eu, şocată de-a binelea, mă ridic şi plec, dar pe drum am plâns de fericire şi am mulţumit lui Dumnezeu şi Sfântului Nectarie pentru vindecarea mea miraculoasă şi nemeritată. Îmi doream să merg să îi multumesc personal Sfântului Nectarie, dar nu aveam posibilitatea să ajung în Grecia, în insula Eghina, şi iată că Sfântul Nectarie a venit dumnealui în România, ca să îi pot mulţumi personal pentru binele pe care mi l-a făcut. Când te vindecă Dumnezeu, prin Spovedanie, prin Euharistie, prin rugăciune către Maica Domnului şi către sfinţi şi prin credinţă, te vindecă pentru totdeauna, simţi că te-a schimbat puternic în bine, şi trupeşte şi sufleteşte, şi ţi-a dat să guşti un strop din bucuria veşniciei fericite a Slavei Lui, făcându-te nemuritor.

Anul trecut, în 7 noiembrie 2011, mergând înspre mănăstirea Petru Vodă, la hram, ne-am oprit la o mănăstire din judeţul Mureş, Dumbrăvioara, care avea veşminte ale Sfântului Cuvios Dimitrie Basarabov. Închinându-mă şi sărutându-le, am realizat că este un sfânt român despre care eu nu ştiu mai nimic şi mi s-a nascut în inimă dorinţa de a-l cunoaşte. I-am citit, mai apoi, viaţa şi acatistul, şi mi-am dorit să îl întâlnesc. Iată, Dumnezeu mi-a îndeplinit toate dorinţele.

În inima mea strălucesc toti aceşti sfinţi minunaţi cu care m-am întâlnit, purtători de Dumnezeu, curăţindu-mă, tămăduindu-mă, umplându-mă de har şi de slavă cerească.

Vineri, la serviciu, mă întreabă o colegă: “Nu mergi la Bucureşti?”- ştiind că am fost şi la Iaşi, la Hramul Sfintei Maicii noastre Cuvioase Paraschiva. “- Ar fi şi culmea!!!”, ii răspund eu, convinsă fiind de imposibilitatea de a mă duce, deşi inima mea dorea să meargă la întâlnirea cu sfinţii cei iubiţi. Mai apoi, mă sună un prieten şi îmi spune: “- Este un loc în maşină, vii la Bucureşti?”. Eu îi răspund : “Da!”.

Am învăţat lecţia: NU REFUZ CHEMAREA LUI DUMNEZEU ŞI A SFINŢILOR, PENTRU NIMIC ÎN LUME!

Toate s-au potrivit de minune, m-au luat cu maşina, de la serviciu, iar pe drum am citit acatistele sfinţilor şi iată-mă ajunsă în Bucureşti, asezandu-mă la rând pe strada Mărăşeşti 15, aproape de Parcul Carol, împreună cu cei trei prieteni. Era ora 1 noaptea, în 27.10.2012.

La început mă gândeam la mine, la minunile trăite aievea cu darul Domnului, la faptul că nu merit nimic din ce îmi dă Dumnezeu, şi El îmi tot face bucurii şi minuni nenumărate. Apoi, m-am gandit la familie, ce frumos ar fi fost să fie şi ai mei cu mine, şi toti prietenii care sunt cei mai frumoşi, mai credincioşi, mai înţelepţi şi mai buni din lume (nu ştiu, cum de vorbesc cu mine?). Apoi am mulţumit Domnului, prin rugăciune, puteam citi la lumina felinarelor de pe stradă. După cateva ore de mers şi de stat în picioare, începuseră să mă doară toate, şi atunci, ca şi la marşul spre Cuvioasa Parascheva, Dumnezeu m-a susţinut, m-a "anesteziat", şi nu am mai simţit decât vag vreo durere. Am intrat în Taina Pelerinajului, aceea de a fi în comuniune cu semenii şi cu sfinţii. Atunci, am început să vorbesc cu cei din jur şi, astfel, inima mea, obosită, si-a gasit odihna cu ajutorul unei mame din Constanţa, frumoasă şi rumenă, cu 9 copii, fiica ei cea mare fiind la master iar fiul cel mai mic, Mihail, un îngeraş cu bucle aurii, avand doar doi ani si jumate. Femeia ne-a povestit cum familia nu si-a dorit aceşti copii, la început, şi cum s-a luptat ea să îi nască şi să îi crească pe toţi şi de unde, la început, nu o ajuta nimeni, acum soţul o ajută, spală, calcă, face de mâncare, are grijă de copii. Era atât de fericită şi împlinită, aşa cum trebuie să fie o mamă româncă adevărată, veghind lângă pruncii ei, impreună cu Domnul şi cu toţi sfinţii, pentru ca ei să devină buni creştini şi români adevăraţi.

Apoi, inima mea s-a intristat pentru o doamna bătuta de un soţ beţiv, pentru care venise să se roage de izbăvire de patima alcoolului, şi a mâniei. M-am intristat si pentru fata bolnava şi tare îngrijorata, pentru că îşi lăsase mama operată de o lună, singură în casă (a şi plecat de la rand, dealtfel, ca să o ingrijească). M-am intristat pentru sărmanul orfan, cu faţă veselă, dar cu durere în suflet.

Inima mea s-a bucurat, insa, din nou, de regăsirea lui Dumnezeu, de către un tânăr director de Bancă, asezat smerit la rând (soţia lui , însărcinată, şi copilul, il aşteptau în maşină). Ne-a povestit cum L-a gasit pe Dumnezeu intr-o mănăstire din Ardeal. Avea o faţă luminoasă şi bucuroasă, atunci când vorbea despre Domnul.

De sus priviţi, eram precum un fluviu de suflete, ce curge spre albiile Împărăţiei Cereşti, un fluviu de posibili sfinţi în devenire, ce curge spre Patria Cerească. Dumnezeu mi-a umplut inima de sfinţi, aşa cum se umplu braţele miresei cu flori, dându-mi să gust Bucurie Sfântă, prin Taina Pelerinajului şi a Comuniunii directe cu celălalt, prin mersul alături şi prin trăirea durerii celor aflaţi în suferinţă, prin trăirea experienţei de viaţă a celor aflaţi în bucurie şi pace, prin mersul spre sfinţenie, spre întâlnirea cu sfinţii şi cu Dumnezeu.

Am supărat pe cineva, la rând şi un doctorand la teologie, care semăna cu un rus, m-a făcut atentă, delicat. I-am cerut iertare celui în cauză, făcând şi o glumă, iar el mi-a spus: “Deja îmi eşti simpatică…”. M-am smerit adânc, învăţând că atunci când cel care ţi-a greşit îţi cere iertare, tu trebuie să îi faci o declaraţie de dragoste frăţească, îmbrăţişându-l sfânt, arătându-i că nu l-ai indepărtat de inima ta, că ai iertat cu adevărat.

După 24 de ore de mers şi de stat în picioare, am ajuns, urcând pe Dealul Patriarhiei, ca pe Tabor, să văd cu ochii sufletului, slava Domnului în moaştele proslăvite de El, ale Sfântului Ierarh Nectarie din Eghina, ale Sfinţilor Împăraţi întocmai cu Apostolii, Constantin şi Mama sa Elena, şi ale Sfantului Cuvios Dimitrie cel Nou. Acum, inima îmi era deplin împlinită şi împodobită cu strălucirile harului sfinţilor.

Dumnezeu ne dă merinde dumnezeieşti, bucurie, pocăinţă, smerenie, trezvie, sfinţenie şi putere, ca să rezistăm până la sfârşit!

AUTOR: contributor Simona R. – o inchinatoare din Ardeal / pentru Agentia de stiri Lacasuri Ortodoxe