Raspunsuri duhovnicesti pentru un prieten: cultul mortilor, preotul si spovedania, rolul sfintilor

Prietenul intreaba: Un "evanghelist" m-a intrebat:

1. De ce noi, ortodocsii avem "cultul mortilor" si daca are temei scripturistic acest cult.

2. De ce avem nevoie de intermediar (preot) pentru iertarea pacatelor?

3. Care este "rostul" sfintilor?

Va rog, dati-mi un raspuns oricat de lung, si il voi citi!”

Pr. Daniel Ivan raspunde: Primul meu sfat, este sa incerci sa nu mai porti discutii cu asemenea oameni. Cel mai simplu, atunci cand esti pus in situatii de acest gen, este sa refuzi politicos orice discutie.

Acum, raspunsurile pe care ti le ofer sunt doar pentru lamurirea si intarirea ta in credinta, si nu ca o contra-argumentatie pentru amicul tau.

1. In primul rand, noi nu avem un “cult al mortilor”, chiar daca generic ar putea fi catalogat cu acest nume. In Ortodoxie, cel care paraseste aceasta viata, se numeste fie “repausat”, fie “adormit in Hristos”, asa cum ne invata chiar Sfantul Apostol Pavel. Repausat, pentru ca omul care s-a invrednicit de viata cea crestina, va pleca din acesta lume a tulburarilor si a eforturilor permanente, la un loc de odihna. Apoi, se mai numeste si adormit, pentru ca cel care pleaca din aceasta lume se va “trezi”, la Dreapta Judecata. Va invia din adormirea in care s-a aflat. In Crestinism nu se “moare”, decat in caz de sinicidere si, prin urmare, nu exista un cult al mortilor. Inmormantarea are ca baza certitudinea redarii, pamantului, a celui care din pamant a fost luat. Chiar si "evanghelicii" au slujbe de inmormantare. Pe de alta parte, chiar daca in carti si manuale gasim denumirea de “cult al mortilor”, practic nu exista asa ceva. Slujbele care se fac la capataiul celui repausat sunt doar modalitati vazute de a arata, celor ramasi in viata aceasta, bunatatile vietii vesnice si bucuria invierii. Pe de alta parte, slujbele le amintesc oamenilor in viata, si despre desertaciunea acestei lumi, cu toate maririle ei TRECATOARE. Slujbele de inmormantare sunt diferite, pentru ca diferita este si viata noastra. Intr-un fel vietuieste mireanul. In alt fel a vietuit pruncul, si in alt fel calugarul, sau preotul.
2. Trebuie sa stii, inainte de toate, un lucru: preotul nu este un intermediar, in sensul teologic al cuvantului. Daca ai fost atent la scaunul spovedaniei, preotul spune, la un moment dat, ca el este doar un “martor” al marturisirii tale. Nu el se marturiseste lui Hristos, ci tu o faci. Preotul iarta, nu ca si prerogativa a pozitiei in care se afla. Iertarea este un aspect al vietii crestine, esential, si a carei disponibilitate trebuie avuta in vedere, de oricine poarta numele de crestin. Cand preotul spune, la Taina Marturisirii, formula: “Te iert si te dezleg de pacatele tale…”, nu o face in nume propriu, tocmai pentru ca nu el ofera iertarea. O face in numele Sfintei Treimi. Pe de alta parte, preotia are ca si argument scripturistic de baza, faptul ca Hristos Insusi a ales 12 Apostoli, care au primit toata invatatura, si carora li s-au descoperit Tainele – asta chiar daca multimi multe Ii urmau lui Iisus. Apoi, preotia harica este deosebita de cea universala. Toti suntem, prin Taina Botezului, chivernisitori ai lucrarilor lui Hristos, ai urmarii Lui pe pamant, dar numai urmasii Apostolilor sunt cei care au deplinatatea Harului. Adica, numai acestia sunt pastratori si savarsitori ai Tainelor lui Hristos. Cina cea de Taina, Hristos a avut-O doar cu cei 12! Sa nu uite amicul tau ca toti prezbiterii si diaconii din perioada apostolica si de dupa aceasta, au PRIMIT harul de a savarsi lucrari sfinte, prin punerea mainilor peste ei. Pentru a savarsi Tainele lui Hristos, trebuie sa ai o investitura. Una este sa trancanesti despre Hristos si alta este sa lucrezi Tainele Lui. Este ca si in orice alt domeniu de activitate. Chiar daca toti se pot lauda ca stiu sa conduca o masina, totusi permisiunea o are doar cel care a trecut un examen si a primit o INVESTITURA. Nici ei nu admit ca toti ai lor sa fie pastori! Deci chiar si ei au o ierarhie.
3. Nu vede rostul sfintilor, pentru ca el crede ca sfintenia este reglementata de apartenenta la un cult si de urmarea stricta a unor reguli. El crede ca daca nu mai bei sau nu mai fumezi si daca toata ziua stai cu Biblia in mana, subliniezi pe ea – sau, asa cum am mai spus, trancanesti despre credinta – esti crestin. Nu. Sa nu uiti ca dracul stie Scriptura pe derost si nu are niciun folos. Amicul tau mai crede ca noi ne inchinam la oameni, sau la morti. Este prost ce crede el. Una este sa nu stii ceva, prin omisie, si alta este sa ai cunostinta despre acel lucru, dar din vanitate sa nu vrei sa stii despre el. Noi nu ne inchinam la oameni. Nu ne inchinam la moaste sau la sfinti. Ne inchinam Imparatului Ceresc Hristos. Pe sfinti, noi, in schimb, ii veneram. Venerarea reprezinta cinstirea adusa in primul rand FAPTELOR savarsite de acei Sfinti si nicidecum persoanei lor. Mai poate insemna ceva, Saul din Tars, fara harul si ajutorul lui Hristos? Venerarea nu inseamna inchinare. Iar, daca in limbajul colectiv s-a impamantenit expresia "inchinarii la Sfinti sau la Moaste". asta nu inseamna ca acestora li se aduce inchinare. Sa stii ca, mai degraba se vad excesele, decat ravna oamenilor. Cei fara evlavie vor vedea doar niste oameni bulucindu-se la oase de morti. Cei duhovnicesti, insa, vor vedea pelerinajul si vor trai fiorul credintei. Este, pur si simplu, vorba de unghiul din care abordezi situatia. Asa cum ne veneram parintii sau inaintasii, asa cum chiar ei isi venereaza, in felul lor, predecesorii lor, tot asa si noi procedam, dar… cu Sfintii nostri. Cine ii opreste sa il numeasca sfant pe Luther sau Calvin? Nimeni. Sectarii fac o greseala capitala. Considera Crestinismul un fel de C.A.R, in care fiecare depune cat trebuie si scoate cat are nevoie.

In mare, cam asta este raspunsul meu. Ramai tare in credinta, si nimic sa nu te clinteasca din ea!

– pentru Agentia de stiri Lacasuri Ortodoxe, un articol de: contributor Preot Daniel Ivan