Ultima conferinta pastoral-misionara de toamna a Arhiepiscopiei Ramnicului: Protoieria Dragasani

Conferinta pastoral-misionara de toamna - Protoieria Dragasani 2012In biserica parohială „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Drăgăşani a avut loc in ziua de 6 noiembrie 2012, ultima conferinţă pastoral-misionară de toamnă din Arhiepiscopia Râmnicului, dedicată „Anului omagial al Tainei Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor”, şi a reunit preoţii din Protoieria Drăgăşani.

Lucrările şedinţei au fost precedate de săvârşirea Sfintei Liturghii şi a slujbei de Te Deum de către Preasfinţitului Părinte Emilian Lovişteanul înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.

În cadrul Sfintei Liturghii, tânărul teolog Cornel Gheorghe Chiriţă, absolvent al Facultăţii de Teologie din Craiova a fost hirotonit întru diacon pentru biserica cu hramul „Sfântul Nicolae” din parohia Diculeşti, protopopiatul Drăgăşani, judeţul Vâlcea.

Conferinţa cu tema ,,Taina Sfântului Maslu” a fost prezidată de către Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului. La eveniment au fost prezenţi şi părintele Emilian Groşenoiu, vicar al eparhiei râmnicene.

„În cadrul întrunirii, preoţii desemnaţi au prezentat trei referate în care a fost tratată Taina Sfântului Maslu: – „Taina Sf. Maslu – Catehizarea credincioşilor”, Pr. Romeo Georgian Popa, Parohia Glăvile; – „Taina Sf. Maslu – Lucrarea pastorală a Bisericii şi slujitorilor ei pentru îngrijirea bolnavilor”, Pr. David Cîrstea, Parohia Poenari, şi „Taina Sf. Maslu – Lucrarea social-filantropică şi medicală a Bisericii şi slujitorilor ei”, Pr. Ioan Aurelian Mehedinţu, Parohia Măciuca Popeşti. Lucrările preoţilor referenţi au avut un caracter ştiinţific, evidenţiind cunoştinţele teologice ale acestora, dar şi experienţa lor parohială.” , a spus părintele Iulian Mădălin Buşagă, Protopop de Drăgăşani.

Tot în cadrul lucrărilor, au fost aduse în discuţie şi problemele curente ale activităţii pastoral-misionare şi administrative cu care se confruntă parohiile din cuprinsul Protopopiatului Drăgăşani, insistându-se asupra intensificării activităţii social-filantropice şi culturale la nivelul fiecărei parohii.

În încheiere, Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul a rostit un cuvânt de învăţătură, în care a vorbit despre necesitatea ajutorării bolnavilor şi a celor nevoiaşi, concluzionând aspectele şi învăţăturile ce trebuiesc reţinute de către preoţii slujitori în legătură cu temele dezbătute. Deasemenea, Preasfinţia Sa a prezentat hotărârile luate în Şedinţa de lucru a Sfântului Sinod desfăşurată pe data de 29 octombrie 2012, la Reşedinţa Patriarhală şi a prezentat Pastorala care se va citi în prima duminică din Postul Naşterii Domnului, pe 18 noiembrie 2012, în toate bisericile şi mănăstirile din Patriarhia Română. În pastorală sunt îndemnaţi monahii şi preoţii să se implice mai mult în ajutorarea bolnavilor şi a celor nevoiaşi.

– pentru Agentia de stiri Lacasuri Ortodoxe: contributor Arhidiacon Ioan Liviu Găman

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.