Lacasuri Ortodoxe: din Barvikha, 22 iulie

Serviciul de preot militar va fi introdus în Rusia în trei etape – a spus reporterilor Ministrul Apărării, Anatoli Serdiukov.
Potrivit acestuia, forţele armate ruse vor avea în fiecare unitate din afara Rusiei câte un preot, angajat pe post, încă înainte de sfârşitul acestui an, în primă fază.
Serdiukov a declarat că forţele din afara Rusiei ar însemna baza militară 102 din Armenia, baza militară 201 din Tadjikistan şi bazele militare şi unităţile din Osetia de Sud, Abhazia, portul ucrainean Sevastopol şi Kârgâzstan.
“Putem posta un preot, în fiecare dintre aceste divizii, până la sfârşitul acestui an”, a spus Serdiukov.
În plus, avem planificată înfiinţarea unui astfel de departament şi în zona unităţilor forţelor armate prezente în Caucazul de Nord, tot în primă fază. “Este un district beligerant, deci este nevoie de preoţi”, a explicat ministrul.
În cursul celei de-a doua faze, avem in vedere “suplimentarea personalului cu civili (preoţi) care să fie postaţi în unităţile principale, în subunităţile armate şi în bazele militare din Rusia.”
“Cea de-a treia etapă este crearea unei administraţii pentru aparatul central al forţelor armate ruseşti şi pentru comandamentele departamentelor militare şi de marină”, a mai spus Serdiukov.
El a subliniat că toate principalele religii vor fi reprezentate în aceste structuri.
Potrivit estimărilor ministrului, în acest proiect ar urma să fie antrenaţi circa 200-250 de preoţi.

MP3 player VARA Lacasuri Ortodoxe





Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
