Pelerinaj cu icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Adam

Marţi seară, în data de 4 august 2009, în jurul orei 20, la Biserica Precista din Galaţi a fost adusă spre închinare credincioşilor, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Adam. Icoana de la Mănăstirea Adam este recunoscută pentru darul de a aduce ploaie la vreme de secetă, dar şi pentru tămăduirea durerilor trupului şi ale sufletului. Astfel, pe platoul din curtea bisericii un număr mare de credincioşi au fost prezenţi pentru a cere ajutorul Maicii lui Dumnezeu. Preoţii prezenţi au săvârşit Acatistul Maicii Domnului şi au făcut priveghere până dimineaţă aducând neîncetate cereri şi rugăciuni Preacuratei.

Miercuri dimineaţă preoţii gălăţeni au purtat icoana făcătoare de minuni la Biserica “Sfânta Ana” din cartierul Dunarea, unde deasemenea un număr impresionant de credincioşi aşteptau să se închine chipului Născătoarei de Dumnezeu. În jurul orei 9.30 icoana a fost adusă spre închinare la Catedrala Episcopală iar apoi către Biserica „Sfinţii Daniil

Sihastru şi Ioan Iacob Hozevitul” din Aviaţie, din cartierul Micro 39 C, care-şi sărbătorea hramul. Aici a fost săvârşită sfânta Liturghie în cinstea Sfântului Ioan Iacob din Hozeva de către un sobor de preoţi în frunte cu Preacuviosul Părinte Arhimandrit Daniil Oltean, vicarul Episcopiei Dunării de jos.

Înainte de a ajunge la Galaţi icoana a fost dusă prin: Şiviţa, Tătarca, Tuluceşti, Smârdan, Sat Costi, Cişmele şi apoi la Odaia Manolache. Din Galaţi icoana Maicii Domnului va fi dusă spre închinare şi credincioşilor din celelalte parohii ale Episcopiei Dunării de Jos.


Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.