Fuga de realitate

In trecerea sa prin viata, omul se confrunta, din nefericire pentru el, cu felurite aspecte si intamplari izvorate din pacat, atat ca actiune cat si ca stare.

Pacatul, in esenta, are urmari multiple in viata noastra, dar poate una dintre cele mai semnificative dintre ele este si Fuga de Realitate.

Stim cu totii ca aspectele mai dure ale vietii, dar mai cu seama consecintele pacatului, preocupa din ce in ce mai putin lumea de astazi si nimic din efectele acestei stari a omului nu mai este remarcat. In special societatea, in larga ei acceptiune, evita sa se gandeasca la faptul trist dar real ca, in ultima instanta, fiecare dintre noi trebuie sa moara.

Moartea nu este o alegere. Este o necesitate pentru invierea noastra.

Una dintre modalitatile prin care societatea laica, super-secularizata, evita sa abordeze aceasta realitate, este limbajul pozitiv.

Astfel, nimeni nu mai moare; in schimb fiecare “pleaca” sau “se muta” sau, mai la moda, “trece in nefiinta”. Sunt situatii pur si simplu grotesti, regasite atat in publicitatea funerara cat si, din pacate, intr-o deja dezvoltata literatura necrologica. Exista o adevarata intrecere “artistica”, in ceea ce priveste continutul mesajelor mortuare, acestea osciland intre sobru si ridicol.

Apoi, moartea este facuta sa semene cu un fel de excursie de placere. Ai asigurate toate serviciile. Este urmat, in chip cu totul hilar, tiparul dupa care: “Mori tu, ca de restul are cine sa se ocupe”. Atunci, importanti sunt colacii si numarul lor, calitatea sicriului, numarul preotilor, calitatea bucatelor de la masa, marimea colivei. Cat despre rugaciunea pentru cel repausat… ce mai conteaza? Ii dam un pomelnic, preotului, insotit de o suma frumusica… si gata. Facem si noi pomenirile pana la un an, dupa care… Dumnezeu cu mila. Stiu ca suna trist pentru multi dar, asta este realitatea.

O alta cale a fugii de realitate, plecata tot din contextul mai sus amintit, este si experienta imbatranirii, care semnaleaza apropierea mortii.

Batranii nu mai sunt batrani. Eufemismele devin realitatea, in oglinda, a vietii. Avem, acum, “cetatean senior” sau “varsta de aur”. Batranii nu mai sunt indemnati la rugaciune sau la pace personala. Batranii pot avea chiar si o “viata sexual activa”. Intelegeti capcana?

Diversitatea modalitatilor de mascare sau de ignorare a mortii, constituie o negare efectiva a acesteia, si, in realitate, reprezinta un semn al fricii de aceasta finalitate a vietii noastre.

Fie ca vrem, fie ca nu, viata nostra se desfasoara intre aceste doua jaloane: nasterea si moartea.

As vrea sa inchei, cu o vorba pastrata in suflet de peste 25 de ani. Am cunoscut un batran, care luptase la Sevastopol si care, dupa anii de prizonierat, se intorsese in tara. La un moment dat, vrajit de cele ce imi povestea, l-am intrebat:

-Nea Petre, cum ai reusit sa lupti pe front? Nu ti-a fost frica?

Si mi-a raspuns:

-Ba mi-a fost frica, cum sa nu-mi fie? Doar nebunii nu au frica. Insa, daca acolo, in transee, accepti ca esti muritor si daca faci pace cu Dumnezeu, esti pregatit sa infrunti si chiar sa invingi aceasta frica mare. Sa fii gata sa mori, in fiecare moment, este cel mai important lucru din viata. Sa nu uiti asta.

Contributor Lacasuri Ortodoxe: Preot Daniel Ivan