9 august, pomenirea primilor Sfinţi Mucenici care au pătimit pentru Sfintele Icoane, în Constantinopol

Lacasuri Ortodoxe: despre Sfinti si Icoane

Au vrut să ardă, mai întâi, chipul Mântuitorului

Însemnătatea acestei sărbătoriri se dezvaluie pe măsură ce înţelegem importanţa unei anumite Icoane a Mântuitorului pentru populaţia Constantinopolului din sec. VIII. Este vorba de Icoana făcătoare de minuni a Domnului nostru Iisus Hristos aflată deasupra porţilor marelui palat imperial din Constantinopol, plasată chiar din timpul împăratului Constantin cel Mare (324-337).

Amplasarea acestei Icoane în acel loc era un simbol al direcţiei politicii imperiale. Conducătorii care au respectat credinţa ortodoxă s-au bucurat să o aibă, pe când cei eretici, din contră. Astfel, atunci când împăratul iconoclast Leon III Isaurul (717-741) a declanşat campania de distrugere a Icoanelor din Constantinopol, în 730, era cumva „firesc” să înceapă tocmai cu aceasta şi să o facă în mod public, evidenţiind poziţia sa faţă de religia majoritară. Un alt argument în sprijinul acestei idei este următorul: în multe miniaturi bizantine din sec. IX-X se observă reprezentarea unei porţi, cu Icoana Mântuitorului, deasupra, şi regele David (Psalmistul), dedesupt. Aşadar ideea de regalitate, întruchipată în mod special de David, era asociată cu poarta imperială din Constantinopol şi cu Icoana aflată deasupra ei (după cum se vede în imagine).

Alte precizări: mai mulţi cercetători au considerat iniţial că este vorba despre o icoană zugrăvită, obişnuită, în tempera şi ou, pe lemn. Însă, atât consemnările existente cu privire la distrugerea Icoanei din anul 730, cât şi o analiză facută, resping această variantă. Dintre surse menţionăm: „Viaţa Sfântului Ştefan cel tânăr”, scrisă spre 809, şi „Cronograful” lui Teofanes, sec. IX.

A fost vorba, în mod sigur, de o icoană din metal (cel mai probabil din aramă, „Chalke”), în basorelief, pentru că numai o asemenea Icoană ar fi putut rezista intemperiilor vremii, fără a se fi distrus de la sine. În plus, arderea era singura cale „eficientă” de a distruge o Icoană din metal, dar şi o reprezentare simbolică, pentru mulţime, a aruncării în foc a unui „idol”, aşa cum s-a procedat cu viţelul de aur în Vechiul Testament.

Aşadar, specificatia „de aramă” se referea nu doar la porţile palatului, care erau şi ele tot din aramă, ci şi la Icoană.

Dacă Leon III Isaurul a distrus această icoană, cu conlucrarea patriarhului eretic Anastasie (730-753), care îl înlocuise în mod nedemn pe patriarhul Gherman (715-730), împărăteasa Irina a rânduit o altă Icoană asemănătoare, tot din aramă, în basorelief, deasupra porţilor palatului (787-814). Dar şi aceasta a fost la rândul ei distrusă, de către împăratul Leon V, care a reiterat gestul înaintaşului său, Leon III, în 814. În 843, Icoana – aproape identică – a fost reamplasată pe „locul ei”, marcând triumful ortodoxiei asupra necinstirii Sfintelor Icoane.

În lucrarea„Patria” (compilaţie din Constantinopol, spre 995), se specifică existenta tot a unei icoane în basorelief, decorată ulterior de împărăteasa Irina cu mozaicuri, şi chiar ornamentată cu sticlă sau email.

O altă interpretare eronată ar fi aceea că Icoana era de fapt o statuie de bronz, uitat fiind faptul că Bizanţul nu a produs statui tridimensionale ale Mântuitorului sau ale Sfinţilor. Este vorba doar de o icoană în basorelief, a Mântuitorului , pe o suprafaţă de metal (aramă).

Într-un asemenea context, putem înţelege evenimentele care s-au petrecut în iarna anului 730, devenite consemnări de sinaxar ortodox. Îndată după decretul imperial ca orice icoană să fie confiscată din case şi biserici şi să fie distrusă, împăratul Leon III Isaurul, sfătuit şi de patriarhul ales pe criterii de consonanţă în idei (eretice), Anastasie, a dat ordinul ca Icoana Mântuitorului de la Porţile de aramă ale palatului imperial să fie coborâtă şi aruncată în foc. Vestea a făcut vâlvă, fiind un fapt neobişnuit – în Constantinopol, ura împotriva Sfintelor Icoane şi considerarea lor drept idoli era la început – o mulţime de oameni adunandu-se în faţa porţilor, încercând să împiedice împlinirea ordinului dat de împărat.

Mai mulţi creştini au tras de scara soldatului, încercând să-l oprească pe acesta, ca nici măcar să nu atingă Icoana. Acesta a căzut de la înălţime şi a murit. Aflând de incident şi de revolta maselor, împăratul a trecut la măsuri drastice, fiind ucişi pe loc foarte mulţi creştini – nu se cunoaşte nici numele, nici numărul acestora.

Pe câţiva din mulţime, care erau mai neînfricaţi, nu i-a martirizat pe loc, ci i-a prins şi i-a închis, supunându-i la tortură zilnică, timp de aproximativ opt luni de zile: pe Iulian, Marcian, Iacob, Alexis, Dimitrie, Focas (Fotie), Petru, Leontie şi Grigorie, căpitanul soldaţilor. Văzând Leon că nimic nu reuşeşte cu aceştia, ci tot mai îndârjiţi sunt în apărarea cultului Icoanelor, pe care nu le consideră idoli, a hotărât uciderea lor, pe 9 august 730.

În mulţimea apărătoare a Icoanei Mântuitorului se aflase şi Maria patriciana care, pentru provenienţa sa ilustră, scăpase de martiriu şi de închisoare. Aflând însă că s-a stabilit o dată oficială pentru executarea Sfinţilor, ea s-a oferit singură spre martiraj, pătimind împreună cu ei. Trupurile mucenicilor au fost îngropate pe litoralul de lângă biserica Sfântului Teodor şi au fost descoperite după 139 ani. Ei sunt consideraţi mucenici şi mărturisitori pentru Sfintele Icoane, pomeniţi la 9 august, în Bisericile Ortodoxe ale lumii.

Lacasuri Ortodoxe


© Copyright 2008-2009 – Tous droits réservés Nu uitati de continuarea acestui “mesaj”: CARTEA SFINTILOR – Lacasuri Ortodoxe (click pe banner)

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.