Slujbă Arhierească la Mănăstirea brancoveneasca Mamu, din Stanesti-Lunca

Manastirea MamuSfânta Mănăstire Mamu, cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”, este situată pe Valea Mamului, în comuna Lungeşti, satul Stăneşti-Lunca şi este ctitoria domnitorului Constantin Brâncoveanu.

Prima construcţie a bisericii, din lemn la vremea aceea, datează din veacul al XVI-lea şi este cu probabilitate ctitoria Vilaei din familia Mogoşeştilor. A fost refăcută de către Doamna Stanca, mama lui Constantin Brâncoveanu, ca mai apoi să fie reclădită din zid de însuşi domnitorul Constantin Brâncoveanu în anul 1696. Pictura în frescă a fost executată în stil brâncovenesc de către renumiţii pictori Pîrvu Mutu şi Marin, fiind terminată la 1699.

Între anii 1842-1843, fiind căzută turla centrală a bisericii, din cauza unui cutremur din anul 1838, stareţa Meletina reface turla din lemn şi peste pictura brâncovenească face pictură nouă în tempera, „zugrav fiind Ghermano ieromonah cu ciracii săi: Popa Constantin – zugravul şi Gheorghe Bălăceanu – zugravul”. Între anii 1910 şi 1915, comunitatea credincioşilor din satul Lungeşti cu ajutorul Casei Bisericii, reface din cărămidă clopotniţa, reacoperă biserica cu tablă din aramă şi îndepărtează pictura în tempera făcută în timpul stareţei Meletina, punând în valoare pictura brâncovenească a bisericii, în afară de turlă căreia i se face pictată nouă.

Ansamblul mănăstiresc de la Mamu este compus din biserică şi două corpuri de clădiri, amplasate pe latura de sud şi de vest a bisericii. Toate acestea au fost ridicate în 1696 de către vrednicul de pomenire domnitor Constantin Brâncoveanu, fiind monumente istorice. Ultima reparaţie radicală a clădirilor mănăstirii a fost făcută în 1956-1957, când au fost refăcute lucrările de zidărie şi acoperiş.

Din anul 2007, la iniţiativa şi sub directa îndrumare a Preasfinţitului Părinte Gherasim, astăzi Arhiepiscopul Râmnicului, şi prin grija permanentă a părintelui Arhimandrit Vartolomeu Androni, Exarhul Mănăstirilor din Arhiepiscopia Râmnicului, chinovia a primit o nouă înfăţişare prin lucrările de consolidare, restaurare şi reînoire aduse atât bisericii, arhondaricului, cât şi noii trapeze.

Mănăstirea Mamu, din localitatea Lungeşti, judeţul Vâlcea, veche vatră de sihăstrie, ctitoria domnitorului Constantin Brâncoveanu, a trăit astăzi, 12 august, în Duminica a X-a după Rusalii, un moment de intensă bucurie duhovnicească, prilejuită de prezenţa Preasfinţitului Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, care a oficiat Sfânta Liturghie arhierească, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa a sute de credincioşi râmniceni.După Sfânta Evanghelie, Preasfinţia Sa a rostit un cuvânt de învăţătură în care a explicat pericopa evanghelică citită de la Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei, evidenţiind valoarea credinţei, nădejdei şi rugăciunii în vederea mântuirii sufletelor noastre.

În cadrul Sfintei Liturghii Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul împreună cu soborul de slujitori au rostit ectenii și au înălțat rugăciuni către Bunul Dumnezeu ca să reverse ploi liniştite, aducătoare de roade, folositoare oamenilor şi vieţuitoarelor, ca urmare a secetei prelungite din ultimele săptămâni.

La finalul Sfintei Liturghii, a avut loc lansarea Asociaţiei „Codrii Mamului – Fumureni”, asociaţie ce o are preşedintă pe doamna avocat Ramona Elena Băcăran, şi are ca obictive principale protejarea şi conservarea patrimoniului cultural original al satului românesc prin dezvoltarea activităţilor spirituale, culturale şi economice, atât în sprijinul mănăstirii Mamu, cât şi al credincioşilor comunei Lungeşti şi mai ales a celor defavorizaţi din punct de vedere social. „… Sunt mulţi copii şi mulţi vârstnici care au nevoie de ajutor şi prin obiectivele acestei asociaţii condusă de doamna Ramona Elena Băcăran se doreşte a veni în sprijinul acestor credincioşi ai Bisericii noastre…” a spus Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, preşedinte de onoare al Asociaţiei „Codrii Mamului – Fumureni”.

La Sfânta Liturghie oficiată astăzi la Mănăstirea Mamu au mai fost prezenţi Părintele Arhimandrit Vartolomeu Androni, Exarhul Mănăstirilor din Arhiepiscopia Râmnicului, părintele Iulian Mădălin Buşagă, protopop de Drăgăşani, oficialităţi centrale şi locale, preoţi şi numeroși credicioşi.

Contributor Lacasuri Ortodoxe: Arhidiacon Ioan Liviu Găman

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.