Publicat pe 01.07.2009

Astazi, 2 iulie: model de domnitor – Sfântul Ştefan cel Mare, veghetorul Moldovei (1504)

Domnitor pildă de smerenie…, asemeni altor voievozi creştini canonizaţi fie în ţara noastră, fie în alte ţări (amintim pe ţarul Boris-Mihail al Bulgariei, prăznuit la 2 mai, pe cneazul Lazăr al Serbiei, care a murit pe câmpul de bătălie, la Kosovo, în 1389; pe cneazul Vladimir de Kiev, 1015, între mulţi alţii), dar şi cu sabia în mână pentru apărarea hotarelor şi a credinţei strămoşeşti, dacă a fost nevoie – şi a fost mare nevoie! – nu este uşor a fi. Mărirea trecătoare a lumii te cuprinde în mreaja ei. Numai privirea aţintită spre Hristos, ajutorul Sfinţilor Săi şi povaţa unui duhovnic sfinţit, precum Daniil Sihastrul, au putut să-l întărească pe domnitorul Ştefan, în misiunea pe care i-a încredinţat-o Dumnezeu, de a veghea în Moldova pentru întreaga creştinătate – o altă candelă a Moldovei.

De altfel, acest lucru este recunoscut şi în străinătate, din ce în ce mai mult, dovada fiind includerea Sfântului Ştefan (canonizat de Sfântul Sinod al Bisericii Ordodoxe Române în iunie 1992) în sinaxarele străine, unde este numit:

„Right-believing King Stephen the Great of Moldavia (1504) (Romania)”,

„Holy Prince Stephen the Great of Moldavia, Defender of Orthodoxy (1504)”,

„Saint Etienne le Grand, Voïvode de Moldavie (1457-1504), défenseur de la chrétienté et athlète du Christ, fondateur d’églises et de monastères et modèle de pardon (Roumanie, 1504)”,

dar şi numeroasele articole şi studii de specialitate care se scriu cu privire la rolul acestui voievod în istoria Europei.

„Bucură-te, că prin înălţarea de biserici şi mânăstiri ai întărit credinţa ortodoxă”, „Bucură-te, că prin zidirea lor ai adus laudă şi mulţumire lui Dumnezeu”, „Bucură-te, că zidind biserici pe temeliile şi pe locurile altora mai vechi ai cinstit pe înaintaşi”, „Bucură-te, că prin aceasta ai arătat vechimea credinţei noastre vestită nouă de Sfântul Apostol Andrei”!

Ctitoriile de biserici şi mânăstiri (circa 50, anexa) şi înzestrarea lor prin danii au reprezentat unul dintre cele mai puternice argumente în vederea canonizării Sfântului Ştefan cel Mare, cel atât de cinstit în evlavia populară, cântat în balade, cântece istorice, cântece epice eroice, în colinde şi chiar în cântece de leagăn (!).

“Pentru aceasta ai luat ca rugător către Dumnezeu şi povăţuitor duhovnicesc pe Sfântul Daniil Sihastrul”, „Bucură-te, că în luptele tale cu duşmanii, voia lui Dumnezeu ai împlinit”; “Bucură-te, că prin ele ai apărat ţara, dreapta credinţă şi întreaga creştinătate”; “Bucură-te, întâiule între voievozii neamului”.

Pentru că, ne explică Pr. Prof. Mircea Păcurariu într-un studiu al său, Sfântul Ştefan cel Mare a sărit în apărarea hotarelor ţării şi a credinţei ortodoxe, în faţa pericolului islamizării, la Podul Înalt (1475), la Războieni (1476), la Cătlăbuga şi Şcheia (1484) – ca momente cruciale, încât Moldova nu a putut fi cucerită de turci, aşa cum s-a întâmplat cu ţările din Balcani (Bulgaria, principatele greceşti şi Imperiul Bizantin, Serbia, Moreea, Trapezuntul, Bosnia, Herţegovina, Muntenegru, Albania). Dar toate aceste lupte cu turcii, inegale ca număr de soldaţi şi nu numai, au putut fi duse la bun sfârşit doar prin încrederea voievodului şi a oştenilor săi în Mântuitorul Hristos, vădite prin rugăciune fierbinte, post, împărtăşirea cu Sfintele Taine

Apărând Moldova, Ştefan a apărat şi Europa Apuseană (care nu s-a grăbit să-l ajute în tot efortul său contra turcilor), încât papa Sixtus IV (1471-1484) l-a numit pe Ştefan „christianae fidei athleta”, „atletul credinţei creştine”, „atletul lui Hristos”, cum i se spune voievodului Moldovei până astăzi pe întreg mapamondul.

Sfântul Ştefan s-a dovedit cinstitor al eroilor de pe câmpul de luptă, îngrijindu-se de osemintele lor şi de familiile lor. Demnitatea sa voievodală nu l-a putut feri de necazuri sau dureri, el însuşi având de pătimit profund, prin moartea a patru copii ai săi, suferind însă şi pentru fiecare ostaş căzut, fiind el însuşi rănit în luptă – dar prin toate acestea a trecut cu gândul la moarte ca trecere spre viaţa veşnică, cu gândul la Învierea lui Hristos şi la Învierea morţilor, găsind mereu forţa necesară pentru a merge până la capăt, până la sfârşit, iar duşmanilor părându-le „invincibil”. Nu prin el însuşi, ci prin puterea pe care a primit-o de sus.

În privinţa relaţiilor domnitorului cu mitropoliţii şi episcopii moldoveni ai vremii sale, se cunoaşte faptul că mitropoliţii de Suceava: Teoctist I (1453-1478) şi Gheorghe (1478-1508) au fost sprijiniţi de domnie pentru a desfăşura o bogată activitate culturală, îndeosebi la mânăstirile Neamţ şi Putna, unde existau şcoli de copiere a manuscriselor bisericeşti, dar şi ateliere de pictură şi broderie bisericească, unde s-au realizat adevărate opere de artă. De asemenea, aceşti Sfinţiţi Mitropoliţi şi Episcopi (de Roman, de Rădăuţi) au sfinţit ctitoriile domnitorului, rugându-se permanent pentru primirea ajutorului lui Dumnezeu de către acesta, în bătălii şi în toate celelalte presupuse de conducerea ţării.

Astfel că, acum, noi ne putem ruga acestui Sfânt, zicând, pe fir de Acatist: „Bucură-te, că în cer smeritele noastre rugăciuni le primeşti; Bucură-te, cel ce în ceata binecredincioşilor împăraţi te-ai sălăşluit; Bucură-te, cel ce împreună cu sfinţii te veseleşti; Bucură-te, că împreună cu dânşii Sfânta Treime preamăreşti; Bucură-te, că în ziua prăznuirii tale la mormântul tău pe toţi ne uneşti”, la mânăstirea Putna.”

„De cununa cerească învrednicindu-te, împărăţeşti, Voievoade, cu Împăratul Hristos, credinciosule ostaş, slăvite Ştefane, pentru aceasta şi pe noi, care pururi lăudăm cinstitele tale lupte, izbăveşte-ne, fericite, de tot văzutul şi gânditul vrăjmaş”.

Astfel vom cita, în încheiere, din Paraclisul Binecredinciosului Voievod Ştefan cel Mare al Moldovei, pentru că astăzi nu ne împotrivim doar duşmanilor celor văzuţi, ci mai ales celor nevăzuţi, adică duhurilor rele şi viclene, de a căror înşelare să fim feriţi, pentru rugăciunile acestui mare ocrotitor – care, pentru smerenia sa profundă, acum împărăţeşte cu Hristos.

Lista parţială a ctitoriilor lui Ştefan cel Mare şi Sfânt:

– biserica Înălţarea Domnului din mânăstirea Neamţ; – clopotniţa şi paraclisul mânăstirii Bistriţa; – biserica de la mânăstirea Dobrovăţ, Iaşi; – mânăstirea Putna; – mânăstirea Voroneţ; – mânăstirea Sf. Ilie de lângă Suceava (azi, biserică de mir); – mânăstirea Tarlău, de lângă Buhuşi (azi, biserică de mir); – biserica Sf. Procopie – Bădeuţi (azi nu mai există, a fost distrusă); – biserica Înălţarea Sfintei Cruci din Pătrăuţi; – biserica Sfântul Ioan Botezătorul din Vaslui; – biserica Sf. Nicolae Domnesc din Iaşi; – biserica Sf. Gheorghe din Hârlău; – biserica Sf. Nicolae din Dorohoi; – biserica Sf. Nicolae din Popăuţi, Botoşani; – biserica Sf. Petru şi Pavel din Huşi (azi catedrală episcopală); – biserica Adormirea Maicii Domnului din Borzeşti; – biserica Sf. Arhanghel Mihail din Războieni, Neamţ; – biserica Sf. Ioan din Piatra Neamţ; – biserica Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul din Reuseni, Suceava; – biserica Înălţarea Sfintei Cruci din Volovăţ, Suceava; – biserica Sf. Dumitru din Suceava; – biserica Sf. Gheorghe din Baia (atribuită prin tradiţie); – bisericile din Scânteia, Cotnari, Ştefăneşti, Scheia, Floreşti – Vaslui, biserică de la mânăstirea Căpriana şi alte câteva, atribuite prin tradiţie. – biserica Sf. Parascheva din Râmnicu Sărat; – bisericile din Vad şi Feleac.

…La care se adaugă ajutor pentru mânăstirile Zografu, Grigoriu, Vatoped, Sf. Pavel şi Constamonit de la Muntele Athos şi pentru zeci de biserici şi mânăstiri din Ţările Române.