Colinde TV
Publicat pe 02.07.2009

Parohia „Acoperământul Maicii Domnului” din cartierul bucureştean Titan şi-a sărbătorit al doilea hram 

 

Parohia „Acoperământul Maicii Domnului” din cartierul bucureştean Titan a sărbătorit ieri, 1 iulie 2009, al doilea hram al bisericii: Sfinţii Doctori fără de arginţi Cosma şi Damian.

 

Sfânta Liturghie şi slujba de pomenire pentru ctitori au fost oficiate de Preasfinţitul Părinte Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

 

Credincioşii prezenţi la slujbă au putut admira şi expoziţia de icoane a elevilor de la Şcoala generală nr. 200. Datorită bunelor relaţii dintre parohie şi şcoală, toate festivităţile de premiere a elevilor se desfăşoară în Biserică.

 

Construirea Bisericii Acoperământul Maicii Domnului, Sfinţii Cosma şi Damian şi Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, începută în anul 2002, a fost finalizată cu ajutorul ctitorilor şi donatorilor. În viitor, la biserica „Acoperământul Maicii Domnului” din cartierul bucureştean Titan vor fi executate finisajele şi pictura.

 

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.