Joi, în data de 23 iulie 2009, de sărbătoarea Cuviosului Antonie de la Lavra Pecerska – începătorul monahismului rus, Preasfinţitul Petru a săvârşit Sf. Liturghie în biserica „Sf. Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon” din demisolul catedralei „Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel” de la mănăstirea Hâncu.

Această slujbă a fost una deosebită întrucât a fost încununată de prezenţa şi coliturghisirea Înalt Preasfinţitului Antonie, arhiepiscop de Ural şi Gurievsk.
După săvârşirea Sfintei Liturghii Preasfinţitul Petru a săvârşit un Te Deum la sănătate în cinstea patronului Înalt Preasfinţitului Arhiepiscop Antonie.






Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
