Despre razboiul informational indreptat impotriva Bisericii Ortodoxe

Va prezentam, in cele ce urmeaza, un interviu cu Serghie Ceapnin, editor la "Jurnalul Patriarhiei Moscovei" si profesor la Universitatea Ortodoxă Sfântul Tihon. Interviul a fost publicat in "Ortodoxie si Pace", in urma cu cateva zile, si a fost ocazionat de implinirea a 80 de ani de la lansarea publicatiei. Traducere si interpretare: KSLCatalin.

– Cum definiti schimbarile survenite in ultimele nouă luni, în relațiile dintre Biserică și societate?

Serghie Ceapnin: In noiembrie 2011, noi am încercat să facem un bilanț al ultimilor douăzeci de ani pe care ii cunoaste renașterea Bisericii noastre. Expoziția "Ortodox Rus” a pecetluit această perioadă. Hazard sau asa a vrut Dumnezeu? Dar, s-a mai intors o fila în istoria renașterii secolelor XX-XXI. Cum as desemna etapa care începe? Nu știu. Toate indiciile arată că acest pas nou este destinat să dureze cel puțin la fel de mult. După cum era si necesar, în era digitală i se propune Bisericii să se "re-identifice". Trebuie să arătăm, tuturor, ceea ce contează cel mai mult in viata creștinilor, laicilor, clericilor, episcopilor, parohiilor și mănăstirilor. Ora acestei dezbateri a sosit.

În Biserica, această dezbatere se poate derula în cadrul, recent, al Adunarii Intersinodale. Acest proiect al Patriarhului Kirill ne-a permis să stabilim un dialog în profunzime. Discuțiile deschise și sincere surprind din ce in ce mai mult. Insa, acum, avem nevoie de pornirea unui dialog real cu societatea. Chiar și forțele liberale, a căror dispozitie spre Biserica este mult mai critică, ridica intrebari interesante. Există întrebări oneste, la care se așteaptă răspunsuri la fel de oneste.

Sa comparăm situația actuală cu aceea când cineva simte brusc dorinta de a-l cunoaste pe vecinul sau de palier. O persoană cu care coabitam de o perioada mare de timp, vrea sa cunoasca mai mule aspecte ale noastre. Dacă, până acum, era suficient un "Bună ziua!", n-ar trebui să ne fie lene sa vorbim despre noi. Suntem, la inceput, suparati si speriati de asta. In dorința de a-ti cunoaste vecinul, nu este nimic gresit. Intalnirea ar trebui să aibă loc într-un spirit de bunăvoință. Dacă vom compara dialogul Biserica-societate, cu o prima discutie de vecinatate, am recunoaste ca suntem intr-o situatie mai mult decât delicată. "Ei" au intrebari pentru noi, iar, pentru moment, se pare ca nu suntem pregatiti sa le oferim răspunsurile. Iritarea reciprocă nu face decat sa exacerbeze situatia, iar forțele necesare și fondul de intelegere reciprocă ne lipsesc.

Cum să nu vedem că acțiunea publică aroganta a celor care afirma ca sunt „ortodocsi” este perceputa ca fiind brutala și respingătoare? Agresivitatea "activiștilor" ortodocsi este o reacție simetrică față de ce se intampla, brutal, împotriva Bisericii. Totul este înclinat, deci, spre extreme.

– Ce spuneti despre percepția actuala a mass-mediei fata de Biserica Ortodoxa Rusa?

– Nimic imprevizibil, în ceea ce se vede. Această viziune reflectă criza morală și existențială a societății seculare, precum și criza interioara a multor ortodocși.

– Putem vorbi despre un război informational indreptat împotriva Bisericii?

– Intrebare dificilă… Pe de o parte, succesiunea unor evenimente sugerează că avem de-a face cu un fel de premeditare. Pe de altă parte, pentru a conduce un astfel de razboi, ar trebui să existe si un sef care sa ordone. Adica, sa fie cineva care sa porneasca astfel de acțiuni în avantajul lui și sa fie dispus să investească o mulțime de bani. Cu toate acestea, acum este dificil să identifici seful. Nu am fost niciodată înclinat să accept teoria conspirației.

Dar, este trist să vezi că simpla constatare a "unui război informational purtat împotriva Bisericii" devine, pentru ortodocsi, un fel de avantaj, o scuză pentru un comportament abuziv, plin de ură, față de cei care sunt etichetati ca dușmani. In ultimele zile, m-am gandit des, înapoi, la cuvintele Sfântului Siluan Atonitul: "Cel care are Duhul Sfânt în sine, se întristează zi și noapte pentru întreaga omenire, și inima lui este plina de milă la vederea oricărei creaturi a lui Dumnezeu, mai ales a persoanelor care nu-L cunosc pe Dumnezeu sau I se opun. Acești oameni se afla in flăcări și in suferință, si tot timpul el se va ruga pentru acestia, mai inainte de a se ruga pentru el insusi, pentru ca acestia să se pocăiască și să vină să-L cunoască pe Domnul. Dumnezeu le dă un Har imens aleșilor Sai: aceștia sunt în măsură să îmbrățișeze întreaga lume in dragostea lor. Sufletul alesilor lui Dumnezeu arde de dorința de a-i vedea pe toți oamenii ajungand la mântuirea în Domnul și la bucuria slavei Lui".

– La ce fel de societate se așteaptă Biserica azi?

– Intrebarile pe care societatea se straduieste sa le puna astazi pot părea brutale. În ochii ortodocsilor, acestea pot parea nepotrivite, primitive, chiar provocatoare. Dar, acestea sunt întrebări sincere și ele trebuie să isi găsească răspunsuri oneste. Societatea se străduiește să aprofundeze si sa înțeleagă corect Biserica, si care sunt sursele valoroase de care ea dispune. Cine vorbește in numele Bisericii? Ce spune? Trebuie sa gasim noi argumente, imagini noi, un ton nou, în scopul oferirii unor răspunsuri corecte. Întrebările și răspunsurile care existau in urma cu 100 de ani, sau chiar zeci de ani, trebuie sa fie regândite și reformulate. Cheia consta in sensul a ceea ce se spune, și nu in statutul sau demnitatea celui ce spune. Societatea a văzut ca purtatorul de cuvant al Bisericii, desi e "dantelat", uneori se afla intr-un nonsens total.

– Ce eveniment gasiti ca fiind cel mai trist și care a fost cel mai imbucurator, in ultima vreme?

– Mi se pare foarte trist sa vad cum relațiile dintre ortodocși se deterioreaza. Cu amaraciune, remarc privirea credincioșilor care cauta dusmani tot printre cei credinciosi: denuntuari publice, blog-uri care vehiculeaza isteria și care sunt scrise în speranța ca vor fi citite de Patriarh, pentru a-i pedepsi pe „vinovati”. Ai sentimentul apariției unei "noi Inchizițiii" ortodoxe. Toate acest lucruri sunt mai mult decât triste. Ele sunt pur și simplu dezgustătoare.

Trezirea atenției și interesului față de Biserica noastra pare a fi insa extrem de pozitiva. Lucrurile merg de la sine și nimeni nu a simțit nevoia sa „scaneze” Biserica. Situația s-a schimbat și vedem, in Biserica, oameni care de mult timp nu au mai venit sa se marturiseasca și care nu au mai comunicat. Am simtit, cu precadere in ultimele luni, ca isi doresc asta.

– Care sunt întrebările carora Biserica, conform spuselor dumneavoastra, ar trebui sa le raspunda?

– Nu am anumite preferinte. Viata mea in Biserica, în ultimii douăzeci de ani, a fost plina de evenimente, de descoperiri si de reflecții. Sunt recunoscător Domnului pentru intalnirile pe care mi le-a oferit. Cred că oamenii au jucat un rol important în viața mea: Arhimandritul Sofronie Saharov, Mitropolitul Antonie Bloom, Protopopul Borovoi Vitali, protopopul Vasile Ermakov, Anastasia Ivanovna Tevateva și multi altii. Ceea ce a contat în aceste contacte, nu au fost întrebările și răspunsurile, ci simpla posibilitate de a fi alaturi de ei. Noțiunea, insasi, de "răspuns", contine in ea o nuanță de pragmatism. Cu toate acestea, ceea ce contează pentru mine, nu este răspunsul, ci exemplul. Am visat să fiu un marturisitor și participant la viața Bisericii, in care nu există resentimente și agresari.

– Ar trebui, sau nu ar trebui, să ne aperam Biserica? Ne gandim la scenele dezgustatoare care au avut loc în apropierea Catedralei Hristos Mântuitorul si la altele…

– A trecut un an și jumătate de cand Ministrul Minoritatilor Pakistaneze, Shahbaz Bhatti (1968-2011), un creștin, a fost asasinat (vezi ARHIVA Lacasuri Ortodoxe). El a lăsat un testament, în care si-a mărturisit credința, într-un mod admirabil:
"Mi s-au oferit posturi de conducere în guvern, mi-au cerut să incetez lupta pe care o duc. Mi-am riscat viața, dar am refuzat întotdeauna aceste propuneri. Nu am cautat nici puterea, nici faima. Eu doar mi-am dorit să fiu în măsură să stau la picioarele lui Iisus Hristos, iar viața mea și acțiunile mele sa marturiseasca pentru mine. Aceasta dorinta este atât de puternica în mine incat m-as considera norocos dacă Iisus ar accepta sacrificiul vieții mele, în lupta pe care o duc pentru ajutorarea creștinilor saraci si persecutați, în țara mea. Vreau să trăiesc și să mor pentru Hristos".
Aceste cuvinte sa ii inspire pe toți cei care apără credința și sfintenia!

– un articol, in exclusivitate pentru Agentia de stiri Lacasuri Ortodoxe: Teo_CHristian