O nouă mănăstire închinată Maicii Domnului în Arhiepiscopia Râmnicului

O noua manastire inchinata Maicii Domnului in Arhiepiscopia Ramnicului

În ziua de prăznuire a Sfinţilor Martiri Brâncoveni, joi, 16 august 2012, după slujba Sfintei Liturghii săvârşită la Mănăstirea Hurezi, în cadrul unei frumoase ceremonii religioase la care au participat ierarhi, preoţi şi diaconi, alături de numeroşi credincioşi, a fost pusă piatra de temelie pentru biserica cu hramurile „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul”, „Sfântul Dimitrie Basarabov” şi „Sfântul Mucenic Emilian de la Durostorum”, a noii mănăstiri „Adormirea Maicii Domnului”, de la Vârful lui Roman.

Slujba de sfinţire a locului noului aşezământ a fost săvârşită de către Înaltpreasfinţitul Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, alături de Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului şi Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi.

La această sărbătoare creştinească au luat parte Pr. Vintilă Sărdărescu, Consilier Economic al Mitropoliei Olteniei, delegat al Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolit al Olteniei, membrii Permanenţei Eparhiale a Arhiepiscopiei Râmnicului, Pr. Arhim. Vartolomeu Androni, Exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Râmnicului şi stareţ al Mănăstirii Cozia, Pr. Protos. Ioanichie Trifa, stareţul Mănăstirii Turnu, Pr. Prof. Conf. Dr. Ştefan Resceanu, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova, stareţele Mănăstirilor Dintr-un Lemn, Bistriţa, Ostrov, Govora şi Arnota, reprezentanţi ai autorităţilor locale, personalităţi culturale, preoţi şi numeroşi credincioşi din Eparhia Râmnicului şi din ţară. Au mai participat Academicianul Răzvan Theodorescu, Scriitorul Dinu Săraru, preşedintele Fundaţiei Naţionale pentru Civiliaţie Rurală „Nişte Ţărani”, Prof. Drd. Florin Epure, Directorul Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Naţional Vâlcea, reprezentanţi ai autorităţilor de stat, locale şi centrale şi alte personalităţi ale culturii vâlcene, preoţi şi numeroşi credincioşi.

După slujbă a fost săvârşit un parastas pentru fiica ctitorului mănăstirii, Alina Maria Creştin.

La final, Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, a rostit un cuvânt de învăţătură, mulţumind tuturor credincioşilor pentru prezenţa la această sfântă slujbă. De asemenea, Preasfinţia Sa a dăruit familiei ctitorului principal Dumitru Creştin o icoană cu Sfântul Cuvios Dimitrie Basarabov, iar ctitorului fondator, familiei Marcel Bogorodea o icoană cu Sfântul Ierarh Nicolae.

– contributor Lacasuri Ortodoxe: Arhidiacon Ioan Liviu Găman

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.