Colinde TV
Publicat pe 24.07.2009

Patriarhul Kirill: din nou, despre relatia Biserica – Stat

Lacasuri Ortodoxe: din Rusia Înainte de plecarea sa la Kiev, Patriarhul Chiril a primit mai mulţi jurnalişti ucrainieni. Printre altele, acesta a declarat:

 

 

“Misiunea Bisericii este să mărturisească Adevărul. Acuzaţiile conform cărora aceasta s-ar pune în slujba puterii sunt fără fundament. Trebuie să ne adresăm conştiinţei oamenilor, trebuie să le trezim conştiinţa.

 

Biserica nu trebuie să fie tributară doctrinelor sau practicilor politice. Dacă Biserica s-ar angaja în acest sens, ea ar înceta să mai personifice conştiinţa naţiunii.

 

Această poziţie ne permite să rămânem independenţi de putere, să putem avea o atitudine proprie faţă de problemele lumii moderne, elaborată încă din anul 2000, prin “Fundamentele Doctrinei Sociale a Bisericii.

 

Sa sustii că menţinem relaţii strânse cu autorităţile şi că acordăm susţinere ideologică politicii de guvernământ inseamna sa faci afirmaţii complet false.

 

Ele sunt destinate persoanelor care de dovedesc a fi ignorante faţă de relaţiile care există în prezent între Biserică şi Stat.

 

Biserica nu are nici vocaţia de a se situa în opoziţie faţă de putere şi nici să ofere sprijin politic acesteia.

 

Noi ducem mai departe Adevărul bazându-ne pe Sfintele Scripturi. Iar, in primul rând, Biserica trebuie să-şi păstreze autonomia faţă de puterea laică.

 

Ea rămâne liberă, independentă de orice fel de partid politic, pentru a putea fi în slujba poporului.”

 

 

MP3 player VARA Lacasuri Ortodoxe

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.