La 58 de ani, PF Patriarh Daniel: “Sfinţii mucenici ne învaţă să descoperim forţa spirituală de a dărui şi altora din ceea ce suntem şi avem”

Lacasuri OrtodoxeLa 58 de ani, PF Patriarh Daniel: “Sfinţii mucenici ne învaţă să descoperim forţa spirituală de a dărui şi altora din ceea ce suntem şi avem”

12 septembrie 2007: bănăţeanul prin naştere Dan Ilie Ciobotea, Daniel – după numele de monah – devine Arhiepiscop al Bucureştilor, Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei, Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române şi Locţiitor al Tronului Cezareii Capadociei (înscăunat la 30 septembrie 2007), într-un moment în care lumea ortodoxă, întărită puternic prin păstorirea precedentului Patriarh, vrednicul de pomenire Teoctist, marcând perioada post decembristă, aştepta un val de împlinire tinerească şi un dinamism ridicat în evoluţia eclezială.

Traiectoria pare a fi deja conturată de reuşitele de excepţie care marchează constant impresionanta sa biografie. Imposibil de amintit în totalitate, totuşi revin în atenţia publică puncte deosebit de importante.

Încă din 1979, când anii de studiu se sintetizau în: “Réflexion et vie chrétiennes aujourd’hui. Essai sur le rapport entre la théologie et la spiritualité” – o primă teză de doctorat, pregătită sub îndrumarea profesorilor francezi: Gerard Ziegwald şi André Benoit – devine doctor în teologie al Universităţii din Strasbourg, primind calificativul maxim.

Anul 1980 îl aduce la Bucureşti pentru dezvoltarea Tezei de Doctorat sub bagheta mentorului său, Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, în cadrul Institutului Teologic Universitar, cu tema: “Teologie şi spiritualitate creştină. Raportul dintre ele şi situaţia actuală.” Este numit doctor şi al acestei Universităţi. Calificativul este acelaşi: maxim.

“Examenul tezei a dovedit Comisiei de examinare că are în faţa sa un candidat bine pregătit, bine informat şi mai ales pătruns de dorinţa şi râvna de a trăi o viaţă teologică de profundă adâncime duhovnicească. Nouă asemenea oameni ne trebuie, oameni care să trăiască în învăţătura Bisericii noastre.”- avea să aprecieze părintele profesor Doctor Dumitru Stăniloae în urma parcurgerii acestei etape.

Din 1987 (de sărbătoarea Schimbării la Faţă a Mântuitorului) intră în viaţa monahală şi este hirotonit ieromonah la Mănăstirea Sihăstria, cu numele Daniel. Naşul de călugărie – chiar duhovnicul său, arhimandritul Cleopa Ilie.

Anul 1990 aduce în prim plan data memorabilă, de o deosebită însemnătate: 1 martie, când PC Protosinghel Dr. Daniel Ciobotea este ales (la propunerea IPS Mitropolit Nicolae Corneanu) episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei.

1990: la 7 iunie, cel ce fusese pentru 3 luni “Lugojanul”, devine Arhiepiscop al Iaşilor şi Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei… de unde a mai rămas puţin până la aprecierea prin numirea sa pe Scaunul Patriarhal.

Lector, profesor, monah, autor al multor scrieri cu conţinut religios, mitropolit… actualul Patriarh, Prefericitul Părintele nostru Daniel, preciza într-un interviu: „În polarizarea aceasta: secularizare – sfinţenie, noi trebuie să luptăm cât putem să menţinem vocaţia principală a omului”, indicând astfel că numai adevarata sfinţenie se impune în rândul creştinilor. În locul unei „ortodoxii agresive” sau al uneia „laxe”, „(creştinii) au mai multă credibilitate în faţa lumii secularizate când dialoghează şi când cooperează unii cu alţii”, iar „dacă noi folosim ecumenismul ca o şansă de a face cunoscută Ortodoxia, acest lucru ne este în totalitate benefic.”

Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, având ocazia unei întâlniri urmărită de întreaga lume ortodoxă, la 31 mai 2009, aprecia: „Preafericitul Daniel a primit vrednicia de a pune harismele şi virtuţile sale, în slujba Bisericii şi a poporului său. Făclia luminoasă a fost pusă în sfeşnic şi luminează tuturor celor din casa Bisericii! (…) Este o minte nepreţuită pentru Ortodoxia întreagă, pentru Biserică, şi un patriarh demn de împrejurările şi timpurile noastre.”

O serie de evenimente care demonstreaza abilitatea de lider in Misiunea Ortodoxă Română la nivel Internaţional, atrag atenţia asupra implicării Bisericii din ţară, în viaţa celor ce fac parte din diaspora, aflaţi şi ei în grija aceleiaşi Biserici. Momentul de cumpănă, adâncit de o criză economică profundă ce începuse să se contureze, totodată prielnic deschiderii europene către partea răsăriteană, Patriarhul român reuşeşte să îl expoateze la maxim în folosul Ortodoxiei. Astfel, amintita „şansă de a face cunoscută Ortodoxia”, ecumenismul interpretat la o cotă realistă şi firească, se concretizează într-un ritm alert, prin sfinţirea unor Biserici sau prin obţinerea de noi locaţii – eforturi care au găsit imediat răspuns din partea credincioşilor aflaţi în ţară şi în afara graniţelor.

La un astfel de moment – copleşitoare bucurie pentru toţi cei aflaţi de faţă, ocazionată de sfinţirea Bisericii româneşti de lemn din Salzburg / Austria, care a primit în piciorul sfintei mese părticele din moaştele Sfinţilor Mucenici Epictet şi Astion – aveau să rasune, în Occident, cuvintele: „Ei (mucenicii – fiind vorba de cei mai vechi descoperiţi la noi în ţară, lucru prin care se punctează începuturile Ortodoxiei pe aceste meleaguri) ne cheamă azi să nu despărţim darul libertăţii de darul credinţei şi al sfinţeniei vieţii”.

Pe plan intern, cu atât mai mult se întrevede, râvnită de poporul drept-credincios, dorinţa ridicării unei Catedrale închinate Mântuirii unui Neam. Catedrala Mântuirii Neamului, simbol al lăcaşurilor ortodoxe româneşti, proiect de suflet, cu hramurile: Sfântul Apostol Andrei, Apostolul românilor, şi Înălţarea Domnului, avea să fie dorinţa de împlinire a mai multor personalităţi şi oameni cu o înaltă ţinută duhovnicească:

,,…daca Dumnezeu ne-a invrednicit a ne mandri sa fim cea mai fericita generatie a neamului (generatia care a infaptuit Marea Unire) apoi dorinta sfanta avem sa ne dovedim si vrednici de aceasta distinctie, justificand fiecare fiu al neamului aceasta mandrie in masura cea mai mare prin jertfe pentru asezamintele tarii si indeosebi prin Sfanta sa Biserica……Catedrala Mantuirii Neamului sa dovedeasca prin concursul personal al fiecaruia, ca este simbolul vazut al unitatii noastre de lege si credinta, de care sa ne lege si amintirea placuta, ca am contribuit cu tot ce am putut la inaltarea ei…” (afirma Mitropolitul Primat Miron Cristea – la sedinta Sfantului Sinod din 10/23 Mai 1920)

Din fericire, comunismul ateist care a încercat să şteargă bucuria unei astfel de iniţiative, nu se mai regăseşte astăzi decât în unele intervenţii răzleţe ale unor publicaţii, probabil cu susţinerea unor neînsemnate laturi politice, fără a se dovedi însă nici acestea suficient de energice. Nivelul de încredere cel mai înalt al populaţiei rămânând să fie în Biserică – chiar dacă unii încearcă să slăbească impactul acesteia – duce la destrămarea unor idei, conform cărora Biserica ar fi o grupare izolată total de acţiunile Statului, în condiţiile în care vorbim despre un Stat ce reprezintă o populaţie majoritar ortodoxă, mai ales atâta timp cât la acest nivel se ajunge atât în urma asumării unor responsabilităţi la nivel social din partea Bisericii, cât şi printr-o sumă de proiecte care au suplinit lipsa unor fonduri importante în cazuri extreme si, bineinteles, prin păstrarea unui echilibru de ordin duhovnicesc. Deschiderea spre colaborare fraţească venită din partea Bisericii, pe fondul unei atitudini aprobatoare din partea Statului, aflat şi el în susţinerea Bisericii, conduce la o apropiere din ce în ce mai vizibilă între liderii statului şi aceasta, amintind de relaţiile sănătoase din istorie, care ne-au păstrat ca neam.

,,…BISERICA MANTUIRII pe care suntem datori sa o ridicam in Capitala tuturor romanilor, sa fie semn de multumire pentru ajutorul Celui Prea Inalt si ca simbol al unitatii sufletesti a intregului neam si spre vesnica pomenire celor raposati pentru infaptuirea Romaniei intregite…” (afirma Regele Ferdinand – fragment din scrisoarea adresata Sfantului Sinod la 10 Mai 1920)

Totuşi, îndepărtarea amprentelor comuniste lăsate asupra Bisericii, rămâne în sarcina actualului Patriarh, obligând ca ritmul să aibă o dinamicitate aparte, prin amploarea lucrărilor de renovare şi de reconstrucţie ale unor edificii distruse sub pretextul sistematizării oraşelor: biserici şi mănăstiri, monumente istorice şi chiar clădiri importante din punct de vedere cultural.

„(…) în faţa tentaţiei de secularizare, sfinţii ne învaţă că dacă uităm pe Dumnezeu vom uita şi dimensiunea sacră a vieţii umane. În faţa tentaţiei de a domina asupra altora, sfinţii mucenici ne învaţă să descoperim forţa spirituală de a dărui şi altora din ceea ce suntem şi avem, precum şi de a ne dărui lui Hristos, Cel ce Se dăruieşte nouă în Euharistie. În faţa tentaţiei de a ne afirma în iubire de sine, sfinţii ne învaţă să găsim bucuria în frumuseţea dobândirii iubirii smerite a lui Hristos pentru toţi oamenii. (…) Sfinţii sunt cu adevărat vii.”

Mesaje creştine autentice, predici şi cuvinte de învăţătură adresate tuturor, ecou al rugăciunii de toată vremea al celui care a primit povaţa unuia dintre arhimandriţii Moldovei – urmaş al pustnicilor de odinioară, părintele Ilie Cleopa – Prefericitul Părinte Daniel, aflat la zi de aniversare, continuă sa propună unei generaţii obosite de comunismul ateist, un val de întinerire, prin care România să devină din nou ţara în care Ortodoxia (şi, vezi ultimele date de cinstire, adaugate in randul sărbătorilor naţionale) este la ea acasă…

Întru Mulţi şi Fericiţi Ani, Stăpâne!

– un articol semnat KSLCatalin – administrator Lacasuri Ortodoxe – 2009

MP3 player VARA Lacasuri Ortodoxe