Colinde TV
Publicat pe 22.07.2009

Patriarhul Kirill se declară în favoarea dezvoltării unui dialog inter-religios, pentru consolidarea relaţiilor internaţionale

Lacasuri Ortodoxe: din Moscova, 22 iulie

 

 

Este important ca reprezentanţii religiilor şi ai UNESCO să lucreze împreună pentru a dezvolta dialogul inter-religios la scară mondială, susţine Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii, Kirill.

 

“Astăzi, dialogul inter-religios ar trebui să devină parte importantă a eforturilor comune ce urmăresc pacea şi justeţea în relaţiile dintre naţiuni, între oamenii de diferite naţionalităţi, religii sau ramuri politice”, a spus Patriarhul astăzi, miercuri 22 iulie 2009, în cadrul primei sesiuni a Grupului la nivel înalt UNESCO pe tema dialogului inter-religios, organizată la Moscova, în mânăstirea Sfântul Daniel.

 

Patriarhul Kirill consideră că importanţa factorului religios este tot mai evidentă în lumea de astăzi.

 

El a mai spus că, prin acest factor, “se întrevede un ajutor esenţial în îmbunătăţirea relaţiilor internaţionale, dar, pe de altă parte el poate fi folosit şi de unele forţe religioase radicale pentru a întreţine ostilităţile, ura şi chiar pentru a provoca unele conflicte militare.”

 

Prin urmare, conform declaraţiilor Primatului Bisericii Ruse, iniţiativele liderilor religioşi în dezvoltarea unui dialog care ar avea ca scop prevenirea unor astfel de conflicte “ocupă un loc important în întregul sistem de relaţii internaţionale existente la ora actuala.”

 

Director General UNESCO, Koichiro Matsuura, şi-a exprimat şi el într-un discurs încrederea că “liderii religioşi ar trebui să joace un rol activ în prevenirea conflictelor care afectează mulţi oameni nevinovaţi”.

 

“Acceptăm bucuroşi contribuţia diferitelor religii şi varietatea iniţiativelor acestora”, a declarat şeful UNESCO.

 

La această sesiunea a Grupului la Nivel Înalt au participat reprezentanţii musulmanilor, comunităţilor evreieşti, bisericii romano-catolice, bisericii evanghelice din Germania şi oficiali ai corpului diplomatic.

 

 

MP3 player VARA Lacasuri Ortodoxe

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.