Colinde TV
Publicat pe 24.07.2009

Moaştele Sfântului Gheorghe, spre închinare la Spitalul Municipal Moineşti

 

Spitalul Municipal de Urgenţă din Moineşti va găzdui timp de câteva zile o părticică din moaştele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruinţă. Sfintele moaşte au fost aduse in data de 23 iulie 2009, din parohia Feredeni, comuna Deleni, judeţul Iaşi, şi vor poposi aici, spre închinarea credincioşilor din Moineşti, până luni, 27 iulie, când este sărbătorit hramul capelei spitalului, de Sfântul Pantelimon.

 

 

„Moaştele au ajuns la Moineşti în jurul orei 18:00, fiind primite cu onoruri militare, deoarece Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este un sfânt militar. După primire, Preasfinţitul Ioachim va oficia slujba Acatistului Sfântului Gheorghe şi o slujbă de Te Deum”, a declarat pr. Constantin Gherasim, purtătorul de cuvânt al Episcopiei Romanului.

 

Moaştele Sf. Gheorghe sunt aduse la Moineşti cu prilejul Zilelor Spitalului Municipal, păstrându-se astfel tradiţia acestui aşezământul spitalicesc ca în fiecare an să găzduiască sfinte moaşte spre închinarea credincioşilor.

 

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.