Colinde TV
Publicat pe 24.07.2009

Pe 27 iulie Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte pe Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon, ale cărui moaşte se află la Catedrala Arhiepiscopală din Constanţa.

Lacasuri Ortodoxe: din Arhiepiscopia Tomisului

 

Cu această ocazie, în ajunul prăznuirii, duminică, 26 iulie, începând cu ora 17.30 va avea loc o procesiune religioasă cu raclele ce conţin moaştele Sfântului Pantelimon şi ale Sfinţilor Mucenici Epictet şi Astion, cu plecare de la Catedrala Arhiepiscopală, pe următorul traseu: strada Revoluţiei – popas de rugăciune la Biserica Greacă, strada Mircea cel Bătrân, bulevardul Mamaia – Spitalul Militar (popas de rugăciune), strada Nicolae Iorga, bulevardul Tomis – Capela Militară, Piaţa Ovidiu, Catedrala Arhiepiscopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”.

 

 

Luni, 27 iulie, la ora 9.00, la Catedrala Arhiepiscopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, înconjurat de sobor de preoţi şi diaconi, va oficia Sfânta Liturghie. Răspunsurile liturgice vor fi date de corala bărbătească „Armonia” a Arhiepiscopiei Tomisului.

 

Pe capacul raclei ce adăposteşte moaştele Sfântul Pantelimon se află următoarea inscripţie: „Făcutu-s-a această raclă cu cheltueala credincioşilor din Constanţa, în primul an de domnie a A.M.S. Regelui Carol II şi al VI-lea de păstorie a P.S. Episcop Gherontie, pentru păstrarea Sfintelor Moaşte al Marelui Mucenic Pantelimon Tămăduitorul, aduse din Orient de către Preotul Dimitrie Popescu, şi s-a aşezat în Catedrala Episcopală a Constanţei în ziua Floriilor din anul mântuirei 1931. Lucrată de Dimitrie D. Popescu, argintar Buc.”

 

În anul 1960, odată cu desfiinţarea Episcopiei de Constanţa şi unirea acesteia cu Episcopia Galaţilor, moaştele Sfântului Mare Mucenic Pantelimon au fost duse de la Catedrala Episcopală din Constanţa la cea din Galaţi. Prin adresa nr. 329/1992, IPS Lucian Florea, Arhiepiscopul Tomisului îl ruga pe IPS Antim Nica, al Dunării de Jos să „cedeze moaştele Sf. Pantelimon către Catedrala Arhiepiscopală din Constanţa, căreia îi aparţin de drept şi de fapt”.

 

 

Pe data de 2 septembrie 1992, o delegaţie a Episcopiei Dunării de Jos (condusă de Protoiereul de Galaţi Ioan Postolache) a adus la Constanţa moaştele Sfântului Pantelimon şi a luat de la Constanţa icoana Maicii Domnului „Făcătoare de Minuni” şi o cutie cu moaşte ale unor sfinţi, odoare sfinte ce aparţineau mănăstirii Adam din Galaţi şi care au fost păstrate în custodie la mănăstirea Celic-Dere din Tulcea. Schimbul de moaşte a avut loc la Catedrala Arhiepiscopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Constanţa, în prezenţa IPS Lucian Florea, Arhiepiscopul Tomisului, a preoţilor şi a credincioşilor prezenţi, după oficierea Acatistelor Maicii Domnului şi a Sfântului Mare Mucenic Pantelimon.

 

Sfântul Pantelimon este originar din Nicomidia, născut dintr-un tată păgân şi o mamă creştină. La naştere a primit numele de Pantoleon, adică „cel întru toate puternic, ca un leu”. După moartea mamei a devenit ucenic al doctorului Eufrosin deprinzând tainele medicinii. Preotul Ermolae i-a descoperit învăţătura de credinţă apoi l-a botezat, punându-i numele Pantelimon, adică „cel cu totul milostiv”. Sfântul Pantelimon a tămăduit trupurile şi sufletele multor bolnavi prin puterea credinţei. După chinuri grele a fost decapitat în jurul anului 305, în vremea persecuţiilor declanşate de împăratul Diocleţian.

 

Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Tomisului

 

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.