Incheierea cursurilor, la Seminarul Teologic Liceal Ortodox Sf. Ioan Casian – Tulcea 2012

Inchiderea cursurilor la Seminarul din Tulcea 2012 Joi, 21 iunie 2012, la Seminarul Teologic Liceal Ortodox ,,Sf. Ioan Casian” din Tulcea a avut loc festivitatea de încheiere a cursurilor din anul școlar 2011 – 2012.
Manifestarea școlară a debutat cu Sfânta Liturghie oficiată în capela liceului, de către Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, care a condus un sobor de preoți și diaconi, în prezența cadrelor didactice ale școlii, a elevilor și părinților acestora.
La sfârșitul slujbei, a fost oficiată și o slujbă de mulțumire pentru realizările elevilor în anul încheiat, după care, Preasfinția Sa a adresat un cuvânt de învățătură, subliniind însemnătatea vocației preoțești pentru lumea contemporană și responsabilitățile pe care viitorii slujitori ai altarelor le au față de Biserica străbună și societatea creștină.
Adresându-se absolvenților din clasa a XII-a, Preasfinția Sa i-a felicitat pentru încheierea celor patru ani de școală teologică în care au pus, cu timp și fără timp, pietre spirituale la edificiul devenirii lor.
Au fost oferite apoi, elevilor silitori, premii constând în cărți teologice și laice, diplome de merit, iar elevilor cu cele mai mari medii din fiecare clasă, Episcopia Tulcii le-a acordat premii speciale în bani.
În mod simbolic, absolvenții din acest an au predat cheia școlii, colegilor din clasa a XI-a, făcându-le cuvenitele urări de succes.
Anul acesta, Seminarul Teologic Liceal Ortodox ,,Sf. Ioan Casian” din Tulcea împlinește 20 de ani de existență, timp în care de pe băncile școlii au ieșit 16 generații de teologi.

– pentru Agentia de stiri Lacasuri Ortodoxe, un articol de: contributor Pr. Felix Neculai

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.