Colinde TV
Publicat pe 28.07.2009

Sfântul Pantelimon sărbătorit la Mănăstirea Lacu Sărat – PF Patriarh Daniel si PS Casian

 

Luni, 27 iulie 2009, ziua de prăznuire a Sfântului Mare Mucenic şi tămăduitor Pantelimon, credincioşii din Episcopia Dunării de Jos şi-au îndreptat paşii spre Mănăstirea Lacu Sărat, de lângă Brăila, care poartă acest hram. Dis de dimineaţă cei prezenţi au participat la taina Sfântului Maslu rugându-l pe Sfântul Pantelimon, doctorul fără de arginţi, să le dăruiască sănătate şi bucurie. Apoi, începând cu ora nouă, a fost săvărşită sfânta Liturghie de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române împreună cu Preasfinţitul Casian, Chiriarhul eparhiei şi cu un sobor mare de preoţi şi diaconi.

 

 

Slujba a fost ţinută în parcul din incinta frumoasei biserici din lemn a mănăstirii, la acest eveniment participând un număr mare de credincioşi şi reprezentaţi ai autorităţilor locale.

 

 

După terminarea sfintei Liturghii Preafericitul Părinte Daniel a ţinut un cuvânt de învăţătură, în care l-a arătat pe tânărul Pantelimon ca model de sfinţenie, demn de urmat de către tinerii de astăzi, iar pe mama sa ca model de femeie creştină, care-şi creaşte copilul în frica şi în iubirea lui Dumnezeu. Apoi, Preasfinţitul Casian i-a mulţumit preafericirii Sale, pentru prezenţa şi binecuvântarea de a fi acolo printre credincioşi, la hramul unei tinere şi frumoase mănăstiri de maici.

 

 

Tot astăzi a fost sfinţită şi trapeza arhondaricului Mănăstirii Lacu Sărat de către Preafericitul Daniel împreună cu chiriarhul locului.

 

La final credincioşii au putut lua acasă aghiazmă, de la izvorul din curtea mănăstirii, anafură, iconiţe cu Sfântul Pantelimon şi câte o mică gustare.

 

Album foto, dand click pe banner:

 

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.