PS Părinte Emilian Lovişteanul, la Schitul Bradu / 2012

Hram la Schitul Bradu 2012 Situat în satul Gurguiata la 7 km de staţiunea Băile Olăneşti, Schitul Bradu a fost construit pe temelia unui schit mai vechi numit „Schitul de sub Râpa Bradului”, atestat documentar la 15 iulie 1737 şi care are hramul „Naşterea Sfântul Ioan Botezătorul”.

Actuala biserică a schitului este o construcţie de zid, ridicată între anii 1783 şi 1784 de către ieromonahul Sava, originar din satul Scrada, judeţul Gorj, fost egumen al mănăstirii Iezer, ajutat fiind de preotul Grigore, în timpul domnitorului Mihai Şuţu. Pictura originală existentă şi astăzi a fost realizată de Popa Dimitrie Zograful. Biserica are forma de corabie, fără turlă, cu interiorul împărţit în trei şi un pridvor deschis susţinut de şase stâlpi, semănând cu aceea de la Iezer. Clopotniţa este mai mare decât biserica şi are două etaje lângă care au fost construite de-a lungul vremii chiliile vieţuitoarelor.

În secolul al XIX-lea, documentele arată că schitul se afla într-o stare deplorabilă, aproape de ruină. În anul 1861 chiliile erau fără acoperiş, iar clopotniţa netencuită. Iarna dintre anii 1863 şi 1864 contribuie mai mult la degradarea acestui schit; datorită zăpezii, acoperişul s-a prabuşit, iar ornamentele în relief, ciubucurile, au căzut din cauza îngheţului.

În 1854-1855, schitul este alăturat schitului Sărăcineşti şi trecut ca aparţinând Episcopiei de Râmnic, iar în anul 1904, aici nu mai era nici un călugăr. În anul 1994, la Bradu s-a stabilit un călugăr, iar după 1996 au fost aduse aici 10 maici, avându-l ca duhovnic pe stareţul mănăstirii Pătrunsa, protosinghelul Varsanufie Gherghel. Astăzi, la Schitul Bradu o obşte de 12 maici păstorite de monahia Arsenia Maxim se ostenesc să ducă mai departe tradiţia monahală existentă aici de aproape trei secole.

În Duminica a II-a după Rusalii, „a Sfinţilor Români”, astăzi, 17 iunie, Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie la Schitul Bradu, din satul Gurguiata, localitatea Băile Olăneşti, judeţul Vâlcea, străveche chinovie ce îl are ca ocrotitor pe Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul.

În cuvântul de învăţătură rostit în cadrul Sfintei Liturghii, după citirea Sfintei Evanghelii, Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul a subliniat sensurile duhovniceşti desprinse din pericopa evanghelică. „În Duminica a II-a după Rusalii, rânduită de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române pentru a cinsti pe toţi sfinţii români din toate veacurile şi din toate locurile româneşti, ne bucurăm ca neam şi ca Biserică de lucrarea Duhului Sfânt în fiinţa poporul român cel binecuvântat. Evanghelia Sfântului Apostol Matei ne vorbeşte despre chemarea la apostolat de către Mântuitorul Iisus Hristos a primilor ucenici, Petru şi Andrei, Iacov şi Ioan, şi de faptul că ei au lăsat toate şi au urmat Domnului. … Asemenea Sfinților Apostoli, sfinţii români au conlucrat la sfinţirea acestor locuri, au mărturisit prezenţa lui Dumnezeu în lume şi au împlinit lucrarea Bisericii lui Hristos în poporul român.” , a conchis părintele ierarh.

După Sfânta Liturghie, pentru că ne aflăm în Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul a citit rugăciunea de dezlegare, lăsare şi iertarea păcatelor pentru credincioşii prezenţi la sărbătoare.

– un articol, pentru Agentia de stiri Lacasuri Ortodoxe, de contributor: Arhidiacon Ioan Liviu Găman

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.