publicat în: Arhivă

Inaugurarea Grădiniţei nr.1 „Toţi Sfinţii” din Râmnicu-Vâlcea

Inaugurarea Grădiniţei nr.1 "Toţi Sfinţii" din Râmnicu-Vâlcea În anii 1908-1909 Preotul Meletie Răuţu construieşte în curtea Bisericii „Toţi Sfinţii” prima grădiniţă de copii din România contruită de Biserica Ortodoxă Română aducând învăţământul public în curtea bisericii, grădiniţă care a funcţionat neîntrerupt până astăzi. Activitatea educaţională bogată desfăşurată pe parcursul primului secol de existenţă a grădiniţei, a determinat şi procesul de reconstrucţie a acesteia, ţinând cont de necesităţile unui sistem modern de educaţie, la începutul mileniului al treilea.
Reconstrucţia grădiniţei s-a realizat la iniţiativa preotul paroh Constantin Cîrstea împreună cu Consiliul Parohial, având binecuvântarea ÎPS Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului şi sprijinul PS Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop Vicar al Eparhiei Râmnicului, cu contribuţia Consiliului Local al Primăriei Râmnicu Vâlcea şi al Primarului Municipiului Râmnicu Vâlcea.

De Ziua Internaţională a Copilului, astăzi, 1 iunie, începând cu orele 11.30, la Parohia „Toţi Sfinţii” din municipiul din Râmnicu Vâlcea a avut loc inaugurarea noului sediu al Grădiniţei nr.1 „Toţi Sfinţii” construită pe amplasamentul vechiului aşezământ ridicat în incinta bisericii parohiale la 1908 de către preotul Melete Răuţu.
lujba de sfinţire a fost oficiată de către Înaltpreasfinţitul Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului împreună cu Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi.

Evenimentul s-a desfăşurat în prezenţa oficialităţilor Administraţiei Publice Centrale şi Locale – Prefectul Judeţului Vâlcea, Primarul Municipiului Râmnicu Vâlcea, Inspectorul General al Inspectoratului Şcolar Judeţean Vâlcea, cadre didactice, părinţi şi copii râmniceni.
Pentru sprijinul substanţial acordat Arhiepiscopiei Râmnicului prin ridicarea noii grădiniţe de la biserica „Toţii Sfinţii”, Înaltpreasfinţitul Părinte Gherasim i-a acordat domnului ing. Romeo Rădulescu, Primarul Râmnicului, distincţia de vrednicie.

La final, Înaltpreasfinţitul Părinte Gherasim a rostit un cuvânt dedicat momentului festiv, iar părintele paroh Constantin Cârstea, Consilier Cultural în cadrul Arhiepiscopiei Râmnicului a mulţumit tuturor celor implicaţi în realizarea acestui proiect, ce a fost posibil în urma semnării în anul 2011 a parteneriatului de colaborare încheiat între Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea şi Parohia „Toţi Sfinţii” sub patronajul Arhiepiscopiei Râmnicului. „În această zi trebuie să felicităm pe toţi cei care au fost alături de noi şi au contribuit la reconstrucţia grădiniţei „Toţi Sfinţii" – Consiliul parohial, oamenii cu suflet mare care ne-au sprijinit şi Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea. Trebuie să precizăm că finalizarea acestei grădiniţe a fost posibilă datorită bunei colaborări între dintre Biserică şi Administraţia Publică Locală. Realizarea acestei investiţii moderne este legată de contribuţia şi strădania domnului Primar Romeo Rădulescu şi sprijinul Preasfinţitului Emilian Lovişteanul, în baza parteneriatului şi bunei colaborări dintre cele două instituţii, care sunt permanent în slujba cetăţii, oferind izvor de lumină şi înălţare pentru generaţiile viitoare.”, a spus părintele Constantin Cârstea.

– pentru Agentia de stiri Lacasuri Ortodoxe, un articol de: contributor Arhid. Ioan Liviu Găman