Colinde TV
Publicat pe 04.06.2009

Slujbă de priveghere la Paraclisul Catedralei Episcopale, în ajunul Rusaliilor

 

Sâmbătă seara, începând cu orele 19.00, la Paraclisul Catedralei episcopale din Drobeta Turnu Severin, Prea Sfinţitul Părinte Nicodim, va oficia slujba Privegherii în cinstea pomenirii slăvitului praznic al Cincizecimii sau Rusaliile, iar a doua zi, va sluji Sfânta Liturghie.

 

Privegherea este considerată esenţială pentru asceza întru Hristos, care conduce pe om la curăţire, la iluminare şi îndumnezeire, Hristos însuşi este un exemplu de practicare a privegherii.

 

Duminica Cincizecimii sau a Pogorârii Sfântului Duh, numită în popor şi Duminica mare, este sărbătoarea anuală a pogorârii Sfântului Duh peste Sfinţii Apostoli şi cu care se încheie descoperirea faţă de lume şi de creaţie a lui Dumnezeu, Cel în treime. Ea cade totdeauna la 10 zile după Înălţare sau la 50 de zile după Paşti, când a avut loc evenimentul sărbătorit şi când evreii îşi serbau şi ei praznicul Cincizecimii.

 

Este totodată sărbătoarea întemeierii Bisericii creştine, căci în aceeaşi zi, în urma cuvântării însufleţite a Sfântului Apostol Petru, s-au convertit la creştinism circa 3.000 de suflete, care au alcătuit cea dintâi comunitate creştină din Ierusalim, nucleul Bisericii de mai târziu.

 

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.