Inima si comoara
“Caci unde este comoara ta, acolo este si inima ta.”
Matei Cap.6/21
Imparatul Napoleon Bonaparte scria in jurnalul exilului sau asa:
“Singur Hristos a reusit sa inalte gandurile omului spre nevazut in asa fel, incat barierele de timp si de spatiu sa devina neglijabile. Peste prapastia celor optsprezece secole, Iisus Hristos face un apel de urmat. El cere ceea ce o filosofie cauta adesea in zadar in randurile adeptilor sai, un parinte din partea fiilor sai, o mireasa de la mirele ei si un om de la fratele lui. El cere neconditionat inima noastra; o vrea in intregime pentru El; o cere fara rezerve. Puterile si capacitatile ei devin o anexa a Imparatiei Sale. Si toti cei ce cred in El experimenteaza aceasta dragoste supranaturala fata de El. Timpul, marele distrugator, nu-I poate epuiza forta si nici nu poate pune o limita domeniului ei.”
In vremurile noastre si nu numai, oamenii pot parea ceea ce nu sunt. Putem avea de multe ori rezerve fata de unii sau altii atunci cand, incercam sa cladim punti de legatura intre noi. Constatam cu stupoare ca in cele mai multe cazuri, intentiile afisate sau sustinute, nu sunt si cele reale, cele pe care le au unii in inima lor.
Perversitatea a prins radacini adanci in societate nu doar punctual sau zonal. Nu conjunctural sau cazual. Nu!
Perversitatea a devenit un “modus vivendi” pentru multi dintre noi. Astazi dai mana cu cineva si in secunda urmatoare te tradeaza. Il vezi in exterior credincios si cucernic, in schimb inima lui este plina de putreziciune. Cum spunea si Hristos “morminte varuite”. Toate acestea pot insela pe multi dintre noi. Tot acest edificiu aparent maret si puternic, nu devine altceva decat o casa construita pe nisip in fata Lui Dumnezeu.
Pe Dumnezeu nu Il putem insela si fata de El nu putem ascunde nimic. Inima, in context crestin, devine centrul si simbolul vietii duhovnicesti. Locul in care ne regasim cu Dumnezeu in rugaciune si meditatie, si care devine campul de lupta dintre bine si rau. Totul este cuprins in inima noastra. Gandurile bune, iertarea, credinta, nadejdea, dragostea si toate Bunurile ce izvorasc de la Creator. Dar tot aici isi fac loc si: hula, invidia, ura, desfranarea, lacomia, necredinta si toate cele plecate de la diavol.
Dumnezeu stie, singur, inima omului, si cel care crede ca poate sa ascunda ceva din cele ce se afla acolo, se insala.
Inima noastra este cea care ne aseaza in randul celor drepti, sau ne arunca la cazne. Ea este cheia care ne poate deschide usa catrea Imparatia Cerurilor.
A-L primi pe Hristos in inima noastra, a devenit astazi mai mult o sintagma decat un mod de viata.
Primindu-L pe Hristos in inima, nu este altceva decat un act de iubire. Acea iubire care… parafrazand:
Indelung rabda, este binevoitoare (adica doreste BINELE), nu pizmuieste, nu se lauda, nu se trufeste, nu se poarta cu necuviita, nu cauta ale sale (Era intrebat Mahatma Ghandi ce ar face cu inima lui. A raspuns… ca, ar imparti-o intregii lumi.), nu se aprinde de manie, nu gandeste raul, nu se bucura de nedreptate ci se bucura de adevar (Adevarul Dumnezeiesc), care toate le sufera (Vezi Crucea Golgotei), toate le crede (Vezi martirii si sfintii), toate le nadajduieste (“Astept invierea mortilor si viata veacului ce va sa fie”), toate le rabda (Vezi flagelarea lui Hristos).
Sa luam aminte! Hristos a inviat!
un articol, pentru Agentia de stiri Lacasuri Ortodoxe, de: contributor: Preot Daniel Ivan
