Omenirea zilelor noastre, omenirea cazuta, se gaseste intr-o stare diamentral opusa celei create initial – o stare antagonica fata de pacat; pacat ce a inceput sa isi disipeze otrava in “normalitatea” acestui veac, alterand totul.
Lumina este invaluita de intunericul moral, omul il ia pe vrajmas drept prieten si din pacate pe prieten drept vrajmas. Este vremea in care omul numeste binele rau si raul bine. Omul este sub robia diavolului, dar se crede liber. Oamenii au uitat sa se mai pregateasca pentru vesnicie si, mai rau, acest lucru I se pare inutil.
Omenirea veacului nostru a ajuns sa caute binele in placere, si nu placerea in bine.
El, omul de astazi Il vede pe Dumnezeu drept un vechil sau vreo sluga gata sa sara inaintea nevoilor noastre egoiste si limitate, iar daca nu se intampla asa, ne suparam excluzand vina noastra din ecuatia relatiei cu Tatal Ceresc. Mai sunt si cazuri in care omul devine chiar vrajmasul lui Dumnezeu si acestea sunt cele mai intunecate cazuri. Si toate acestea sunt urmarile unui rau interior, pe care fiinta omeneasca nu-l poate birui prin ea insasi, rau care o orbeste, care ii falsifica judecata, ii nimiceste viata si o taraste in pierzanie.
Pentru a iesi din aceasta plasa intunecata a vietii cazute, este nevoie, inainte de toate, de dorinta de a renunta la aceste mod de viata si, mai apoi, de intoarcerea catre Dumnezeu, Prietenul nostru. Pocainta devine in aceste fel actul prin care omul isi preda viata in totalitate Facatorului sau, si prin care se declara incapabil de a-si schimba firea, punandu-si toata nadejdea in Jertfa lui Hristos si in puterea de a renaste, prin aceasta, la o viata noua.
Aceste act suprem al omului, este actul prin care penitentul accepta ca singura Lumina si Valoare a vietii sale este Hristos, iar Hristos nu isi schimba valoarea niciodata.
Hristos a inviat!
– un articol pentru Agentia de stiri lacasuri Ortodoxe, de contributor: Preot Daniel Ivan
