Colinde TV
Publicat pe 10.06.2009

Consevarea Catedralei Sfânta Sofia şi a Lavrei Kievului

 

Lacasuri Ortodoxe: din Kiev Secretariatul Prezidenţial al Ucrainei a organizat o intalnire pe tema conservarii Catedralei Sfanta Sofia din Kiev şi a Lavrei Kievului

 

 

Secretariatul Prezidenţial al Ucrainei a organizat o întâlnire pe tema Conservării monumentelor de patrimoniu cultural: Catedrala Sofia din Kiev şi Lavra Kievului, incluse în Lista Patrimoniului Mondial al UNESCO. Reuniunea a avut loc sub îndrumarea lui Viktor Iuşcenko şi au participat reprezentanţi ai Ministerului Culturii si ai Turismului, ai Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Dezvoltării Regionale şi al Construcţiilor, Comisiei Naţionale pe probleme UNESCO, Comisiei pentru patrimoniul cultural naţional, National Reserve “Sophia of Kiev” şi „National Kyiv Cave Historical and Cultural Reserve”.

 

Datele au fost raportate de serviciul de presă pe data de 9 iunie 2009.

 

A fost luată decizia urgentării efectuării unei analize aprofundate, cu privire la construcţiile existente şi posibile, în partea centrală a oraşului, în special în apropierea Catedralei Sfânta Sofia şi a Lavrei Kievului, şi luarea de măsuri urgente pentru păstrarea monumentelor menţionate şi a teritoriilor adiacente.

 

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.