Cu deosebită bucurie spirituală prezentăm preoţilor şi credincioşilor din cuprinsul Episcopiei noastre, dar nu numai, prima carte de cult din istoria nou-înfiinţatei Episcopii a Tulcii, apărută cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Visarion, la editura Andreiana din Sibiu.
Apariţia Cărţii de rugăciuni se înscrie în proiectul de plan editorial pentru anul 2009 şi constituie un veritabil eveniment religios-cultural în Episcopia Tulcii.
Din însuşi Cuvântul înainte al Preasfinţitului Părinte Visarion, se desprinde limpede motivul care a stat la baza acestei apariţii editoriale ,,să fie tuturor spre folos duhovnicesc întru dobândirea celor de trebuinţă sufletului şi mântuirii, ţelul suprem spre care tindem cu toţii”.
Cartea de rugăciuni, prin conţinutul ei bogat şi variat, devine astfel accesibilă şi apropiată de sufletele curate şi rugătoare ale creştinilor, fie ei simpli mireni sau preoţi, care după necesităţile fiecăruia, o pot găsi folositoare în mai toate împrejurările vieţii cotidiene.
Ceea ce o face şi mai mult să devină un îndrumar al familiei bunului creştin sunt paginile cu felurite însemnări din cele mai importante momente din viaţa calendaristică a creştinului ortodox.
Lăsăm bucuria lecturii şi descoperirea acestor pagini de fineţe sufletească ,,credincioşilor noştri pe care-i ştim iubitori de cele sfinte şi cercetători ai sfintelor locaşuri de închinare”.
Cartea poate fi procurată la pretul de 13 lei de la pangarele bisericilor din eparhie sau prin ramburs postal la adresa episcopiatulcii@yahoo.com

MP3 player VARA Lacasuri Ortodoxe





Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
