Publicat pe 25.06.2009

Se zicea că Lumina l-a descoperit ca Sfânt! sau… despre “Pedepsirea” cu traznet!

Lacasuri Ortodoxe: “noutati” despre SFINTI Se zicea că… Lumina l-a descoperit ca Sfânt!

În popor umblă o vorbă, de fapt chiar mai multe, în jurul ideii de „pedeapsa de la Dumnezeu” pentru cei care sunt trăzniţi – ca moarte năpraznică. Într-adevăr, prin rugăciunile Bisericii noastre Ortodoxe, cerem lui Dumnezeu „sfârşit creştinesc”, care să fie „cu inimă curată”, încât să ne putem încredinţa sufletul în mâinile Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos Însuşi (după cum ne învaţă aceste rugăciuni şi după cum ne dorim şi noi, fiecare în parte).

Iar cei care nu au parte, pe patul morţii, de cele precum: iertarea cu toţi ai casei, ultima spovedanie, Sfânta Împărtăşanie… sunt consideraţi cumva „sub pedeapsă”.

Dintre tipurile de moarte năpraznică una este aceea a trăznirii.

…Nu este nevoie să fii faimos, ca să fii plăcut lui Dumnezeu…, ci să Te încredinţezi Lui cu toate gândurile, simţirile şi trăirile tale, precum o face un copil cu mama sa…

În satul Verkola, pe unde curge şi apa Pinegei, în districtul Dvina (nordul Rusiei), s-a născut în 1532 un băiat pe nume Artemie (Artemius), într-o familie ortodoxă. El s-a dovedit a fi tot timpul liniştit, amabil, fiind crescut în frica de Dumnezeu, cu ascultare de părinţii săi, pe nume Cosma şi Apolinaria. Mai mult, chiar şi părinţii lui erau uimiţi de faptul că acest copil are sufletul înclinat spre Dumnezeu cu un dor aparte, aşa cum floarea-soarelui se roteşte după astrul zilei. De la cinci ani, el a căutat să ajute pe cât putea, ca şi copil, în biserică, fără a-şi neglija treburile de acasă…, deşi nimeni nu-i impusese aşa ceva. Se retrăgea la rugăciune numai când nu găsea pe nimeni pe care să-l poată ajuta cu ceva, fiind atent permanent la nevoile celor din jur, cu toată seriozitatea.

La vârsta de 13 ani, pe când mergea la câmp cu tatăl său, ca să-l ajute la treabă, deodată…. a izbucnit o furtună. Din cerul cu nori negri a ţâşnit un fulger, iar copilul a fost trăznit şi a căzut la pământ, murind.

Nimeni din sat nu a înţeles de ce s-a întâmplat aceasta. Ba chiar, după o „judecată sumară” asupra situaţiei, lumea s-a îngrozit, considerând că Dumnezeu l-a pedepsit pe băiat pentru cine ştie ce groaznic păcat ascuns, al lui ori din neamul lui.

Reacţia mulţimii: au lăsat trupul băiatului neîngropat… într-o pădure de pini.

Au crezut, aşa, că „se depărtează” de ceva rău, că scapă – ei – de o aşa-zisă pedeapsă a lui Dumnezeu venită peste sat. Doar că au făcut un gărduleţ în jurul trupului, cu acoperiş.

Însă înaintea lui Dumnezeu copilul era (şi este) privit ca unul dintre marii asceţi din vechime, făcători de minuni şi bogaţi în nevoinţe felurite.

Au trecut 33 de ani de la moartea lui… şi un diacon din zonă, Agafonik, pe când culegea plante medicinale din pădure, a zărit o lumină la locul unde se afla părăsit trupul Sfântului. Apropiindu-se, acesta a remarcat trupul şi faptul că nu era descompus după legile firii; mai mult, părea că băiatul doarme acolo, cu o lumină strălucitoare deasupra. Alergând la cel mai apropiat sat, diaconul a povestit preotului ce a găsit, ca şi unor localnici. Cu toţii s-au pornit înapoi, la pădure, au ridicat trupul şi l-au aşezat într-o raclă, la intrarea în biserica Sfântului Nicolae.

Toate acestea s-au întâmplat într-un an când în Verkola şi împrejurimi bântuia o epidemie de gripă, de multe ori, mortală. Fiul unuia dintre ţăranii din Verkola, pe nume Calinic, s-a îmbolnăvit grav. Tatăl său s-a rugat cu tărie Domnului, Maicii Sale, Sfântului Nicolae şi tânărului Artemie, pentru vindecarea fiului, atingând o ramură de mesteacăn de moaştele Sfântului nou descoperit. Atingând pieptul băiatului cu acea ramură, copilul s-a înzdrăvenit. Imediat a circulat vestea în tot satul, şi toţi cei care aveau bolnavi s-au grăbit spre moaştele Sfântului Artemie, atingând şi ei bucăţi din lemn de mesteacăn de acestea şi aducându-le în casă. Cu toţii, cei bolnavi s-au vindecat, iar epidemia a încetat.

La sfintele moaşte s-au petrecut şi vindecări de orbi, de şchiopi, de surzi, şi încă multe altele, atât de numeroase, încât nu s-au putut nota în amănunt.

Se consemnează, totuşi, minuni şi vindecări la moaştele sale încă din 1587, începând o cinstire locală a Sfântului – de care, altădată, se fugise… Mitropolitul Ciprian din Novgorod a compus o rânduială de slujbă în cinstea Sfântului, iar în 1645 s-a ridicat o biserică a Sfântului Artemie… chiar pe locul unde au fost aflate sfintele sale moaşte.

Iată cum s-a descoperit, în timp şi parţial, o taină a lui Dumnezeu.

„…răspunzând, Iisus a zis: Te slăvesc pe Tine, Părinte, Doamne al cerului şi al pământului, căci ai ascuns acestea de cei înţelepţi şi pricepuţi şi le-ai descoperit pruncilor.” (Matei 11, 25)

Data de praznuire: 23 iunie.

– culegere de text, traducere si interpretare: teolog Mirela Sova – Lacasuri Ortodoxe