Sfinţii 40 de Mucenici la Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea

În ziua cinstirii Sfinţilor 40 de Mucenici din Sevastia, 9 martie 2012, în a doua săptămână a Postului Mare, la Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea, Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite a fost săvârşită de către Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.

Liturghie Arhiereasca de Sfintii 40 de Mucenici la Catedrala Arhiepiscopala Valcea 2012 La finalulul slujbei, Preasfințitul Emilian Lovișteanul a ținut un cuvânt de învățătură în care a tâlcuit Evanghelia citită astăzi, a evidenţiat martiriul celor 40 de mucenici care au fost înecaţi în lacul de lângă Sevastia pentru că l-au mărturisit pe Domnul Hristos, și i-a îndemnat pe credincioşii prezenţi să le urmeze exemplul de statornicie în credinţă, răbdare şi iubire jertfelnică. „Pomenirea celor 40 de mucenici reprezintă pentru noi creştinii cei de astăzi, faptul că trebuie să învăţăm de la dânşii să avem răbdare, să avem dragoste şi să ne gândim că atunci când suferim pentru Mântuitorul Hristos şi pentru Biserica Lui, gândul nostru trebuie să meargă la viaţa veşnică, la cununa cea nevestejită a Împărăţiei Slavei lui Dumnezeu. În momentele de încercare, de suferinţă pentru fiecare creştin, Sfinţii mucenici sunt modele de închinare a vieţii Mântuitorului Hristos şi de păstrare şi mărturisire a adevărului de credinţă. Ei reprezintă pentru fiecare dintre noi o mărturie a faptului că tot ceea ce săvârşim astăzi în Biserica Domnului Hristos are mult folos şi multă însemnătate, iar răsplata va fi pentru fiecare după cum slujeşte şi mărturiseşte Evanghelia Sa…”, a conchis Preasfinţia Sa.

După Sfânta Liturghie a fost săvârșită Slujba Sfântului Maslu de către un sobor de preoți în frunte cu Părintele Protosinghel Sebastian Mihalcea, Eclesiarhul Catedralei.

Întrucât ne aflăm în Postul cel Mare şi anul acesta 2012 este declarat de către Sfântul Sinod al B.O.R., „Anul omagial al Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor”, în perioada Păresimilor, Taina Sfântului Maslu de obşte se va oficia la Catedrala Arhiepiscopală după un program liturgic bine stabilit. Astfel, credincioşii vâlceni pot participa la Catedrala Arhiepiscopală la oficierea Sfântului Maslu în fiecare vineri, după Sfânta Liturghie, la ora 10:30, şi în fiecare duminică, după slujba Vecerniei. În toate duminicile din Postul Mare la slujba Sfântului Maslu vor participa şi părinţi duhovnici de la Mănăstirile din Arhiepiscopia Râmnicului.

Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite este cea de-a III-a Liturghie a Bisericii Ortodoxe şi se poate oficia în orice zi a Postului Mare, cu excepţia zilelor de sâmbătă şi de duminică şi a zilelor aliturgice. În primele secole Liturghia Darurilor era săvârşită seara, la vremea obişnuită a vecerniei. În felul acesta, credincioşii ajunau în ziua respectivă, iar Liturghia era o priveghere sau o slujbă nocturnă. Astăzi, în majoritatea bisericilor, Liturghia Darurilor se săvârşeşte dimineaţa. Potrivit tradiţiei, autorul Liturghiei Darurilor mai înainte sfinţite este Sfântul Grigorie Dialogul sau cel Mare, Episcopul Romei. Nu se poate spune cu siguranţă că el a înfiinţat întreg oficiu liturgic al acestei Liturghii, dar cu siguranţă el a contribuit la îmbogăţirea şi la sistematizarea acesteia pe vremea cât a stat la Constantinopol.

– un articol de: contributor Arhidiacon Ioan Liviu Găman

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.