Colinde TV
Publicat pe 02.05.2009

Cercul Pastoral al preoţilor de spitale din Bucureşti „Comunicare şi comuniune”

 

Luni, 4 mai 2009, la Spitalul Clinic ORL Panduri „Prof. Dr. D. Hociotă”, se vor desfăşura lucrările Sesiunii a VIII-a a Cercului Pastoral al preoţilor de spitale din Bucureşti „Comunicare şi comuniune”.

 

După Sfânta Liturghie, oficiată de la orele 9.00, preoţii vor participa la dezbaterea cu titlul „Slujirea preotului de caritate şi a preotului de parohie în sprijinul celor bolnavi”. Această sesiune va fi prezidată de Preotul Cezar Dumitrescu de la Parohia Buna-Vestire Belu, Protoieria III Capitală.

 

Vor fi prezentate referate de către preoţii de la Spitalul Clinic ORL Panduri „Prof. Dr. D. Hociot㔺i Spitalul „Bagdasar Arseni” din Capitală.

 

După dezbaterile pe marginea temei propuse, vor fi abordate şi alte probleme administrative.

 

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI BUCUREŞTILOR

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.