Obama reaminteşte despre genocidul armean, dar evită folosirea cuvântului care displace turcilor

26 aprilie 2009, Asia News

De 94 de ani, ziua de 24 aprilie a produs aceleaşi tensiuni între turci şi armeni: în timp ce armenilor de pretutindeni li se reaminteşte exterminarea unui milion şi jumătate dintre rudele şi compatrioţii lor, de către turcii otomani, în timpul primului război mondial, guvernul turc se opune recunoaşterii evenimentelor din 1915 ca genocid.

De fapt, versiunile fiecărei părţi (a turcilor şi a armenilor) continuă să fie foarte diferite una de cealalta, ireconciliabile.

A fost aşteptată, deci, afirmarea poziţiei lui Obama în această privinţă.

Pe când era doar candidat, anul trecut, el a susţinut că „genocidul armean nu este o afirmaţie fără probe, o opinie personală sau un punct de vedere, ci mai degrabă o fapt foarte documentat, susţinut de un număr copleşitor de mărturii istorice.”

Dar, multe lucruri s-au schimbat de la data candidaturii sale, iar preşedintele SUA s-a aflat într-o poziţie incomodă, încercând să nu intre în controverse cu turcii, mai ales nu acum, după vizita sa în Turcia, când relaţiile între Ankara şi Washington au fost întărite şi când a devenit evident faptul că Turcia este un aliat NATO fundamental pe tabla de şah a Orientului Mijlociu.

Un plus de dificultate pentru Obama este reprezentat de faptul că între Turcia şi Armenia există acorduri în curs de desfăşurare, pentru instituirea între aceste ţări a unor relaţii diplomatice normale. În septembrie anul trecut, preşedintele turc Abdullah Gul a făcut o vizită oficială cu caracter istoric la Erevan, iar acum, datorită medierii elveţiene, cele două state (Turcia şi Ankara) proiectează o „hartă” a frontierelor dintre ele – graniţe închise de turci în 1993, datorită războiului dintre Armenia şi Azerbaidjan, pentru zona Nagorno – Karabakh (o regiune majoritar armeană din teritoriul azer, ocupată militar de Erevan) – şi care pot fi redeschise în curând, datorită viitorului culoar energetic care traversează Caucazul, în legătură cu care Armenia nu doreşte să ramana “neimplicată”.

Pe 25 aprilie, după cum a anunţat în timpul vizitei sale din Ankara (6 aprilie), pentru a demonstra că nu are

intenţia de a intra în miezul unei dezbateri care se derulează de aproape o sută de ani, Obama a ales să urmeze calea a doi dintre predecesorii săi, Clinton şi Bush (deoarece doar Ronald Reagan a utilizat cuvântul „genocid”), omiţând cu grijă cuvântul din cuprinsul declaraţiei anuale la comemorarea „zilei victimelor armene”. Dacă l-ar fi utilizat, ar fi stârnit noi tensiuni, aşa că l-a înlocuit cu Marele Rău („Meds Yeghern”), utilizat chiar şi de armeni pentru a caracteriza evenimentele atroce din 1915.

„În urmă cu 94 de ani, una dintre cele mai mari atrocităţi ale secolului XX a început. În fiecare an, ne reculegem amintindu-ne de cele 1,5 milioane de armeni care au fost masacraţi sau au parcurs marşul morţii în ultimele zile ale Imperiului Otoman.

Marele Rău (Meds Yeghern) trebuie să trăiască în amintirea noastră, aşa cum rămâne viu în inimile poporului armean”, a spus Obama. „Am afirmat constant punctul meu de vedere despre ce s-a întâmplat în 1915, iar opinia mea nu s-a schimbat. Interesul meu rămâne realizarea unei înţelegeri complete, corecte şi directe a faptelor. Cea mai bună cale de a realiza acest obiectiv este ca poporul turc şi cel armean să considere evenimentele trecutului ca parte componentă a eforturilor lor de a merge mai departe”, a continuat preşedintele.

„Susţin cu fermitate strădania turcilor şi a armenilor de a conlucra dincolo de istoria dureroasă, într-un mod care este onest, deschis şi constructiv. Pentru a ajunge aici, ei s-au dovedit curajoşi şi este foarte important dialogul dintre acestia. Susţin cu putere, de asemenea, eforturile Turciei şi Armeniei de a normaliza relaţiile bilaterale dintre ţări. Sub auspicii elveţiene, cele două guverne au convenit asupra unui cadru şi a unei foi de parcurs spre normalizare. Recomandăm acest progres şi îndemnăm spre împlinirea promisiunilor făcute. Împreună, Armenia şi Turcia, pot făuri o relaţie paşnică, productivă, prosperă. Şi, tot împreună, poporul armean şi cel turc vor fi mai puternice, recunoscându-şi istoria comună şi înţelegându-şi natura umană comună”, a concluzionat Obama.

Dar, puternicul lobby armenian din America s-a simţit trădat şi, profund nemulţumit de aceste observaţii, a acuzat preşedintele de a nu-şi fi respectat promisiunile făcute în timpul candidaturii şi de a se complace în jocul turcilor.

Iar la Erevan, în 25 aprilie, în cadrul manifestaţiilor de comemorare a genocidului, naţionalişti armeni nu au ezitat să ardă steaguri turceşti. Mai mulţi armeni din diaspora se întreabă de ce, încă o dată, interesele economice şi politice îngroapă durerea şi rănile poporului lor.

Arpi Gleciyan, 72 de ani, întreabă cu amărăciune:

„ În fiecare an, genocidul ne aduce în inimi o mare suferinţă, care se intensifică odată cu răbdarea nedreptăţii în tăcere. Cum poate acest rău profund să afle pacea, mulţumită simplului fapt al deschiderii graniţelor? Cum poate fi acest lucru suficient pentru a naşte prietenia?”

Studentul de 22 de ani, Varduhi Varanyan este de acord cu cele de mai sus:

„Desigur, având în vedere poziţia geografică a ţării noastre, înţelegem importanţa unor relaţii economice normale cu Turcia, şi acest lucru va aduce avantaje şi pentru turci, şi pentru armeni. Dar nu se poate pretinde că ne vom privi unii pe alţii, ca fraţi, numai din acest motiv.”