“Poporul Meu, in Casa Mea”: Reflecţii ale IPS Arhiepiscop Demetrios – mai 2009

Începând cu al 39-lea Congres al preoţilor şi laicilor, din vara trecută, am fost consecvent si m-am dedicat metodic unei serii de reflecţii, ca urmare a analizei diverselor elemente ale temei acestuia: “Aduceti (adunati, strangeti) poporul Meu în Casa Mea.”

În reflecţiile trecute, am analizat ceea ce înseamnă exact “poporul lui Dumnezeu”. Am reflectat asupra diferitelor şi, la fel de valabilelor, moduri de înţelegere a ceea ce considerăm noi, ca fiind Casa lui Dumnezeu – Biserica.

Dezvoltand pe această fundaţie, suntem gata să dedicăm următoarele reflecţii, cuvântului „Aduceti”, care este conceptul central al temei Congresului nostru şi, probabil, cea mai complexă şi dificilă acţiune.

Deoarece această reflecţie este prima dintr-o serie mai mare, care va explora conceptul de “Adunare”, scopul ei este de a identifica mai multe variante si probleme asociate acestui termen de evaluare, care a tulburat peisajul religios al Americii, în care noi, ca Biserică Ortodoxă a ei, suntem parte vitală. În acest fel, vom avea o mai bună înţelegere a modului prin care să stim ce înseamnă cu adevărat să “Strângem” poporul lui Dumnezeu, în casa Sa.

Să începem prin a observa că termenul este singurul verb folosit în cadrul temei noastre. Ar trebui, totodată, să ţinem cont si de faptul că acest verb este folosit la modul imperativ. Aceasta inseamna ca nu este pur şi simplu o declaraţie sau o dorinţă ci, mai degrabă, este o chemare la acţiune. Într-adevăr, este corect înţeleasă drept comandă venită de la Dumnezeu, prin care se vede dorinţa Sa de a merge pe o cale continuă, care înseamnă pentru noi, a fi creştini ortodocşi. Având în vedere acest grad sporit al importanţei, trebuie să recunoaştem că şi problemele referitoare la activitatea noastră de strângere a poporului lui Dumnezeu aproape de Biserică, sunt numeroase şi complexe. Mai trebuie, de asemenea, să subliniem importanţa angajamentului nostru activ şi direct, vizavi de această problemă şi de cei pe care ea îi priveşte, indiferent cât de complicate ar fi nevoile şi circumstanţele în care se găsesc aceşti oameni.

În ce priveşte aceste probleme, asociate cu sarcina de a “strânge” poporul lui Dumnezeu, este evident că, în realitatea societăţii noastre contemporane, oameni diferiţi se găsesc în relaţii la fel de diferite cu Biserica. Aici, este util să ilustrăm câteva exemple. Un astfel de exemplu este prezent la noi, atunci când ne întâlnim cu fratele nostru sau sora noastră, creştini ortodocşi, dar care, din diferite motive, odată cu trecerea timpului, au mai pierdut din legătura care fusese poate, odată, între ei şi Biserică. Un altul ar fi întâlnirea noastră cu aşa-numiţii “oameni fără biserică”, referindu-ne aici la cei care nu îşi mai pot identifica apartenenţa proprie la biserica creştină, printr-o anumită biserică sau poate chiar printr-o anumită religie.

În plus, există cazuri puţin mai dramatice, vizavi de modul în care unele persoane se află în relaţie cu Biserica. Un astfel de caz ni se prezintă atunci când întâlnim oameni care sunt într-o luptă sinceră cu întrebările religioase sau cu misiunea lor, de la Dumnezeu. Alt caz îl întâlnim atunci când ne angajăm în conversaţii cu persoane care, după ce au ajuns la propriile concluzii, declară deschis că ei nu cred în Dumnezeu. În cele din urmă, avem exemplul celor total nepăsători faţă de credinţă sau care, în unele cazuri, chiar se luptă cu religia.

Toate aceste exemple nu sunt străine de noi. Într-adevăr, cei mai mulţi dintre noi îşi pot uşor aminti mai multe persoane pe care le iubesc cu adevărat ca prieteni, sau chiar ca membri ai familiei, dar care reflectă fiecare dintre aceste exemple mai sus-menţionate. În reflecţiile ce urmează, vom explora împreună modalităţile specifice prin care am putea “Aduna” mai multe persoane la turma lui Dumnezeu, în Casa Sa. În toate cazurile, după cum am putut realiza din analiza asupra realităţii sociale, care se confruntă cu diferite tipuri de persoane, ceea ce este cel mai important ar rămâne faptul că trebuie să ne amintim în permanenţă cum Dumnezeu, în marea Sa dragoste şi milă, i-a creat pe toţi oamenii lui, după chipul şi asemănarea Sa. Prin urmare, Lăcaşul Său este deschis tuturor persoanelor, indiferent de cele menţionate anterior, de categoriile şi distincţiile umane. Prin urmare, să începem abordarea termenului de “Adunare”, atrăgându-i pe alţii spre Casa lui Dumnezeu, prin dispoziţia faţă de rugăciune, prin rugăciunea noastră. În “Adunare” să ţinem seama de cuvintele Domnului, abţinându-se de la a-i judeca pe alţii şi mergând mai departe, împărtăşind din abundenţă, cu bucurie şi veselie, mesajul Său de bun venit, necondiţionat, şi de pace şi dragoste a lui Iisus Hristos, care este şi trebuie să fie în inimile noastre.

† DEMETRIOS Arhiepiscop al Americii