Publicat pe 18.02.2012

Lucrarile Adunarii Eparhiale a Arhiepiscopiei Ramnicului / februarie 2012

 

 

 

La Centrul Eparhial al Arhiepiscopiei Râmnicului, în Sala de ședințe „Cozia” a Aşezământului Pastoral-Cultural „Sfântul Ierarh Calinic”, s-au desfăşurat in ziua de 9 februarie 2012, lucrările Adunării Eparhiale şi ale Consiliului Eparhial, informeaza pentru Serviciul de presa Lăcașuri Ortodoxe al Agentiei de stiri Lacasuri Ortodoxe, Arhidiacon Ioan Liviu Gaman.

 

Deschiderea lucrărilor a fost precedată de săvârşirea slujbei de Te Deum la orele 10,00, în Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Ierarh Nicolae” din Râmnicu Vâlcea. Slujba a fost oficiată de către Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului şi a membrilor Adunării Eparhiale.

 

Lucrările propriu-zise, prezidate de Înaltpreasfinţitul Părinte Gherasim s-au desfăşurat în Sala de ședințe „Cozia” a Aşezământului Pastoral-Cultural „Sfântul Ierarh Calinic”, din incinta Centrului Eparhial începând cu orele 11,00.

 

În cadrul acestei întâlniri, au fost prezentate rapoartele generale anuale ale sectoarelor administraţiei eparhiale, conţinând activitatea pastorală, misionară, administrativă, economică, culturală şi filantropică, viaţa monahală, patrimoniul cultural-bisericesc, activitatea editorială, restaurarea şi construirea de noi lăcaşuri de cult în anul 2011, precum şi proiectele prioritare pentru anul 2012.

 

Conform Statutului de organizare a Bisericii Ortodoxe Române, Adunarea Eparhială este organul deliberativ pentru toate problemele administrativ-bisericeşti, culturale, economice, social-misionare ale Eparhiei. Aceasta se compune din reprezentanţi ai clerului şi ai credincioşilor, în proporţie de 1/3 clerici şi 2/3 mireni, aleşi pe termen de 4 ani, numărul total al membrilor fiind de 30, informeaza Agentia de stiri Lacasuri Ortodoxe.

 

un articol de: contributor Arhidiacon Ioan Liviu Găman

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.