Publicat pe 09.10.2008

Rabin obligat sa voteze beatificarea Papei Pius XII

 

 

 

Sinodul Vaticanului a obligat un rabin sa fie de faţă la propunerea beatificării Papei Pius al XII -lea.

 

Primul rabin israelian care a luat parte vreodată la un sinod al episcopilor catolici din Vatican s-a opus beatificării Papei Pius al XII-lea, a cărui atitudine faţă de nazism şi fascism face obiectul unor controverse istorice, a raportat marţi presa italiană.

 

“Ne opunem beatificării Papei Pius al XII-lea, fiindcă nu putem uita tăcerea sa asupra holocaustului”, a declarat şeful rabin din Haifa (Israel), Şear Işuv Cohen, cotidianului La Stampa.

 

“Nu ar trebui să fie luat ca model şi acesta nu ar trebui să fie beatificat, pentru că el nu s-a declarat împotriva holocaustului. Nu a vorbit, fiindcă s-a temut ori a avut alte motive personale”, a spus rabinul, aceluiaşi ziar.

 

“Pius al XII-lea, care a condus Biserica din 1939 până în 1958, este acuzat de către critici, pentru tăcerea sa faţă de crimele fasciştilor şi naziştilor.

 

Cu toate acestea, Benedict al XVI-lea, nu a ezitat să amintească, în ultimele luni, despre faptul că “Pius al XII-lea, deşi controversat, a depus eforturi pentru salvarea evreilor de la exterminare”.

 

Procesul de beatificare a lui Pius al XII-lea, care s-a deschis în octombrie 1967, este o chestiune de tensiune între catolici şi organizaţiile evreieşti. Dosarul este aproape finalizat, Papa Benedict al XVI-lea, creând o comisie specială, în decembrie 2007, care să studieze problema, cu scopul de a lua o decizie.

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.