publicat în: Arhivă

Relatari din pelerinaj: BOTEZUL DOMNULUI LA RÂUL IORDAN – 2012 (Monahia Theodora Videscu)

Botezul_Domnului Încercând să devină un obicei, acela de a fi pelerin anual de Bobotează în Ţara Sfântă, Centrul de pelerinaj „Sf. Voievod Constantin Brâncoveanu” al Arhiepiscopiei Râmnicului a organizat anul acesta, pentru a doua oară, Pelerinajul – „Procesiune la Râul Iordan”, pe locul unde cu 2000 de ani mai înainte de noi, „a venit Ioan Botezătorul şi propovăduia în pustia Iudeii, spunând: „Pocăiţi-vă că s-a apropiat împărăţia cerurilor”(Matei 3,1-2).

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului şi a Preasfinţitului Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, grupul s-a îmbarcat în avion cu destinaţia Tel Aviv, pe data de 16 ianuarie 2012, cu dor şi cugetare către Sfintele Locuri. Un motiv în plus de bucurie duhovnicească a fost acela că Preasfinţia Sa, Părintele Emilian Lovişteanul, a însoţit grupul de pelerini pe drumul descoperirii paşilor dumnezeieşti, care au încălzit o dată pentru totdeauna, pământurile încercate de istorie ale Ţării Sfinte.

Paricipanţii la acest pelerinaj au fost în mare parte fii duhovniceşti ai Eparhiei Râmnicului, cărora li s-au adăugat şi alţii veniţi din Bucureşti, Sinaia, Constanţa, Bacău şi chiar din SUA, statul Virginia. Preoţi ai sfintelor altare româneşti, personalităţi ale vieţii publice din România, medici, profesori, oameni de afaceri, de cultură şi artă, s-au întâlnit în acest periplu spiritual pentru a împlini fiecare în parte şi toţi dimpreună, chemarea lăuntrică de a vizita Locurile Sfinte.

Am coborât cu toţii din avion în somptuosul aeroport Ben Gurion din Tel Aviv, o adevărată poartă de intrare în ţara cea mai vizitată de pe glob – Israelul. Primirea grupului s-a făcut în mod călduros de către reprezentanţii companiei de turism, cea care avea să ne însoţească cu dragoste şi solicitiudine, vreme de 7 zile, pe drumurile stabilite dinainte ale acestui pelerinaj.

Autostrada 6, cea care face legătura între Tel Aviv şi Ierusalim, te poartă lin către destinaţii. Privirea pelerinilor devine captivată de verdele crud al câmpiilor ce străjuiesc drumul, căci în Ţara Sfântă este deja primăvară. Temperatura aerului, 15 grade C.

Traseul pelerinajului a debutat cu oraşul Betleem, locul Naşterii Pruncului Iisus Hristos. În Pustiul Iudeii, sub un cer albastru şi un soare generos, pelerinii au coborât în minibuse către porţile Mănăstirilor Sf. Sava şi Sf. Teodosie cel Mare, Sfinţi Părinţi deschizători de drum ai vieţii monahale şi alcătuitorii tipicului slujbelor bisericeşti.

Peisajele aride ale Pustiului Iudeii sunt motive de meditaţie la pasajele biblice care amintesc despre faptul că Iisus S-a născut „în Betleemul Iudeii, în zilele lui Irod regele” (Matei 2:1). Ici-colo se zăresc pe văile largi ale Pustiului, turme de oi păzite de copiii beduinilor din zonă. În depărtări, peste spinările munţilor Iudeii, din serpentinele drumului, se descoperă privirii, în zilele senine, la sud Marea Moartă şi Munţii Iordaniei de dincolo de apa Iordanului. La vest, Muntele Măslinilor din Ierusalim îşi arată turla zveltă a clopotniţei de la Mănăstirea Eleon, de la locul Înălţării Domnului în a 40-a zi de după Înviere (Fapte 1:9).

Întreg aerul din deşert respiră istorie. Urcăm panta abruptă a Munţilor Iudeii dinspre Mănăstirea Sf. Sava, în care doar bărbaţii au voie să intre, femeilor rămânându-le posibilitatea de a se închina la fragmente din Sfintele Moaşte ale atâtor Sfinţi, ce îşi află pomenirea în Sinaxar. Lăsăm în urmă plantaţiile de măslini din pământul Efratei (Facerea 35,19 şi Ps. 131, 6), copiii desculţi ai satelor de beduini de la marginea oraşului şi ne oprim la biserica Naşterii Domnului din Betleem. Pe când ajungem noi, mai sunt încă steluţele şi becurile colorate ale serbării Naşterii Domnului, atârnate în chiparoşii bătrâni, ce străjuiesc calea spre biserică. Ne plecăm spinările, îndoind genunchii pentru a intra prin uşa scundă şi strâmtă săpată în piatră, a bisericii. Este un semn al smereniei de care trebuie să dăm dovadă în faţa locului în care S-a născut Iisus Hristos, Domnul şi Mântuitorul nostru. Impunătoarea Biserică a Naşterii Domnului din Betleem, aminteşte mereu pelerinilor despre zilele acelea, în care Fecioara Maria însoţită de Dreptul Iosif căutau adăpost în hanurile oraşului şi, nemaigăsind loc, au poposit la peştera strâmtă în care se odihneau peste noapte vitele. Ori de câte ori, pelerini cu toţii ai acestei lumi, ne vom opri să ne închinăm la locul Naşterii lui Iisus Hristos, vom lăcrima şi vom simţi un fior de umilinţă pentru deşertăciunea vieţii lipsite de Dumnezeu, căci El S-a născut spre a aduce lumină „celor ce şedeau în întuneric şi în umbra morţii” (Matei 4:16).

Marea biserică a Naşterii Domnului din Betleem adăposteşte în subsolurile ei, cripte de sfinţi mucenici, lavra în care a vieţuit Sf. Ieronim Betleemitul (cca.340-420) şi unde a tradus din ebraică în latină textul Noului Testament (Opera Vulgata). La sfârşitul vieţii sale a fost înmormântat aici, iar Sfintele sale moaşte au fost transferate la Roma, în catedrala Santa Maria Maggiore.

Biserica Naşterii Domnului şi nu doar aceasta, aminteşte de marea operă ctitoricească a Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, care, începând cu anul 326, au deschis un drum de aur în istoria Sfintelor Locuri, prin ridicarea tuturor bisercilor ce poartă amprenta paşilor lui Iisus Hristos pe pământ. Iar Biserica Naşterii Domnului, construită din îndemnul Patriarhului Macarie al Ierusalimului din acea vreme, avea să fie prima de acest fel, urmându-i cea de la Ierusalim, de pe locul aflării Sfintei Cruci a Domnului nostru Iisus Hristos.

Timpul şederii noastre în oraşul Betleem, „casa pâinii” (cf. trad. din lb. ebraică) a fost unul comprimat între vizitele la mănăstirile menţionate, şi învăluit în atmosfera oraşelor din zona palestiniană, peste care vibrează când clopotul vreunei biserici, când strigătul muezinului de la moschee, care de cinci ori pe zi aminteşte lumii că „Mare este Dumnezeu” (Allāhu Akbar – lb. arabă), chemând lumea arabă la rugăciune.

Plecăm din Betleemul Iudeii spre Ierusalim, trecând prin barajul militar, ce delimitează teritoriul locuit de populaţia palestiniană de cel israelian, nu înainte de a zări casele din piatră ale creştinilor care şi-au pus drept blazon de familie pe faţadă, icoana Sf. Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruinţă, devenit ocrotitorul Ortodoxiei pe aceste pământuri biblice.

În cea de-a doua zi a pelerinajului, păşim cu emoţie în Sfânta Cetate a Ierusalimului, poposind pe Muntele Sion. Aflat dintotdeauna în afara zidurilor Cetăţii lui David, Muntele Sion este un loc important atât pentru creştini cât şi pentru cei de religie iudaică.Pe Muntele Sion a dorit primul rege al Israelului – marele împărat şi prooroc David, să fie înmormântat. Pe Muntele Sion se află Foişorul Cinei celei de Taină (Last Supper Room), şi nu departe, casa Sf. Apostol şi Evanghelist Ioan, locul unde după tradiţie, a adormit Maica Domnului. Astăzi este mănăstire franciscană, Dormition Church – Adormirea Maicii Domnului. Pe un perimetru restrâns, lipite parcă piatră de piatră, stau aceste obiective vizitate zilnic de sute de turişti şi pelerini-închinători.

Coborâm de pe Muntele Sion prin Zion Gate, una din cele opt porţi de intrare în Sfânta Cetate şi ne strecurăm pe străzile înguste şi întortocheate, spre Western Wall (Zidul de Vest, lb. engleză) pentru turişti, şi Zidul Plângerii pentru poporul iudeu de pretutindeni. Este ceea ce a mai rămas din Templul lui Solomon de odinioară (First Temple): un zid înalt alcătuit din blocuri de piatră multimilenare, martore ale atâtor evenimente ce s-au desfăşurat în Ierusalim. Pentru noi, creştinii, locul acesta aminteşte de zilele petrecute de Fecioara Maria la templu, în Sfânta Sfintelor, de la vârsta de 3 ani şi până la 15 ani.

Ca o continuare a istoricului locurilor, coborâm de la Zidul Plângerii cu amintirea Sfintei Sfintelor, spre Grădina Ghetsimani, acolo unde se află alte două obiective importante pentru memoria pelerinajelor: Mormântul Maicii Domnului şi Biserica Naţiunilor.

Traversăm Valea Cedrilor. În vremea lui Iisus, pe aici curgea Râul Cedrilor. Astăzi s-au plantat măslini şi gazon.Avem în faţa noastră imaginea panoramică a Muntelui Măslinilor, loc încărcat de istorii vechi şi noi testamentare: Valea lui Iosafat cu mormintele ei iudaice vechi de peste 2000 de ani, din vremea macabeilor, mormintele – monumente funerare ale profetului Zaharia şi a lui Abesalom, răzvrătitul fiu al regelui David; Grădina Ghetsimani – locul ultim de rugăciune al Domnului nostru Iisus Hristos, mai înainte de a fi fost prins de către soldaţii romani în noaptea dinspre Joia Mare spre Vinerea Patimilor Sale; locul Înălţării Domnului; satul Betfaghe – locul unde Iisus a urcat pe mânzul de asină în Sâmbăta Stâlpărilor, pentru a intra triumfal, prin Poarta de Aur, în Cetatea Ierusalimului, grota de la mănăstirea Pater Noster (Tatăl Nostru, lb. latină); mănăstirea franciscană Dominus Flevit (Domnul a plâns, lb. latină); mănăstirile ruseşti Eleon şi Sfânta Maria Magdalena, peştera unde au adormit ucenicii Domnului nostru Iisus Hristos pe când El a mers să se roage: „Şedeţi aici, până ce Mă voi ruga.”(Matei 26:36-75).

Măslinii milenari din Grădina Ghetsimani au rămas până astăzi martorii tăcuţi ai acelei nopţi, în care Iisus trăia clipele Sale ultime printre ucenici. Milioanele de pelerini de pe mapamond vin şi rămân impresionaţi de acest petec de grădină cu câţiva măslini. Acest loc aminteşte lumii de trădarea lui Iuda, de prinderea lui Iisus şi trimiterea lui la judecata umană a lui Pilat din Pont şi a unui popor răzvrătit, măcinat de ură, invidie şi multă nebăgare de seamă faţă de Taina Întrupării Cuvântului – a lui Dumnezeu-Omul, din Fecioara Maria.

Cu lacrimi de evlavie şi sete de rugăciune, plecăm de la Biserica Naţiunilor (Agony Church) spre mormântul Maicii Domnului din peştera de la Ghetsimani. Intrăm în mormântul ei, de unde trupul i-a fost ridicat la cer de către Fiul său, şi citim Acatistul Bunei Vestiri în faţa icoanei Maicii Domnului, Ierusalimitisa, simbol al Ierusalimului creştin.

De la Grădina Ghetsimani plecăm spre oraşul biblic Ierihon, unde vom înnopta la marginea oazei, în vecinătatea palmierilor, a râului Iordan, a Dudului lui Zaheu, a izvorului lui Elisei, a Muntelui Carantaniei (Muntele Ispitirii) şi a Regatului Haşemit al Iordaniei.

Trecem într-un popas pe malul Mării Moarte, la cel mai jos nivel de pe glob, 417 m sub nivelul oceanului planetar şi intrăm în situl arheologic de la Qumran, locul în care s-au descoperit „Manuscrisele de la Marea Moartă”. Locul este amenajat ca un muzeu în aer liber. Mai înainte de a explora complexul arheologic – micul oraş esenian de odinioară, organizatorii acestui sit ne prezintă un „demo” de opt minute, pe ecran tridimensional, în tehnica 3D, din care înţelegem cum au fost descoperite „Manuscrisele”. Afară, în exteriorul vestigiilor şi cu peisajul peşterilor din împrejurimi, facem o scurtă incursiune în Vechiul Testament. Amintim despre Patriarhul Avraam şi soţia sa Sarra, despre Lot şi cetăţile Sodoma şi Gomora, despre trecerea poporului evreu prin deşertul egiptean conduşi de profetul Mosie, despre Muntele Nebo din Iordania de astăzi, despre Masada – fortăreaţa de lângă Marea Moartă, loc de refugiu şi tragedie colectivă a poporului evreu de după dărâmarea Ierusalimului de către romani (la anul 70), despre fuga Maicii Domnului cu Pruncul Iisus în Egipt, şi încă, despre pustnicii veacurilor creştine ce au vieţuit pe aceste locuri.

Plecăm apoi spre Mănăstirea Sf. Gherasim de la Iordan, un loc binecuvântat de Dumnezeu prin Sfântul Gherasim, contemporan cu Avva Zosima şi cu Sf. Cuvioasă Maria Egipteanca. Ne închinăm şi cântăm „Întru tine Părinte cu osârdie s-a mântuit cel după trup, căci luând crucea ai urmat lui Hristos, şi lucrând ai învăţat să nu se uite la trup căci este trecător, ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta, şi cu îngerii împreună se bucură, Preacuvioase Părinte Gherasime, duhul tău!”.

Noaptea de dinaintea Ajunului Bobotezei în Ţara Sfântă.

Grupul de pelerini de la Arhiepiscopia Râmnicului, călăuziţi spre tainele Sfintei Scripturi de către Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, se pregăteşte pentru ziua întâlnirii cu Râul Iordan, pe locul unde venise să primească Botezul de la Ioan Botezătorul, Însuşi Fiul lui Dumnezeu – Iisus Hristos.Noaptea ierihoniteană este calmă, senină, profundă în semnificaţii biblice. Rememorăm cu toţii, cu recunoştinţă sufletească, momentele ce vin din adâncuri de istorie şi sunt strâns legate de acest oraş biblic, vechi de 10.000 de ani – Ierihonul, supranumit Oraşul Palmierilor, Pământ al Făgăduinţei ori Ţară a Canaanului.

Ajunul Bobotezei.

Treziţi încă din primele ore ale dimineţii, pelerinii de la Arhiepiscopia Râmnicului merg mai întâi la Valea Hozevei, acolo unde se află moaştele întregi ale Sfântului Ioan Iacob Hozevitul – de la Neamţ. Monah român plecat de la lavra Neamţului în anul 1936 la vârsta de 23 ani, hirotonit întru preoţie la Sfântul Mormânt al Domnului din Ierusalim, şi rămas pe aceste locuri încă 24 de ani, Sf. Ioan Iacob şi-a încredinţat viaţa şi sufletul în mâinile Domnului la 5 august 1960, la vârsta de 47 de ani. Coborâm pe jos în Valea Hozevei (Wadi al Qelt – Valea Morţii, lb. arabă). Peisajul este arid, neprimitor, însă de îndată ce coborâm pe vale, se face simţită prezenţa păsărilor migratoare care ciripesc un cântec doar de ele ştiut.

Intrăm în mănăstirea zidită pe stâncă în secolul al V-lea de către Sf. Gheorghe Hozevitul şi ne grăbim să ne închinăm la racla Sfântului nostru român. Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul se aşează în genunchi şi citeşte Acatistul Sf. Ioan Iacob, în timp ce pelerinii se închină rând pe rând. Este bucuria pelerinajelor, acest popas la racla Sfântului Ioan Iacob. Ştim că el ne aşteaptă şi se bucură că îi citim acolo, în mica bisericuţă de piatră, Acatistul. Plecăm cu părere de rău de lângă raclă, dar îi simţim prezenţa Sfântului, conducându-ne şi ocrotindu-ne cu rugăciunile sale. În autocar, în drumul spre Valea Iordanului, acolo unde va avea loc Procesiunea din Ajunul Bobotezei, citim versuri mişcătoare scrise de Sf. Ioan Iacob, dintr-o carte adusă din România de Preasfinţitul Părinte Emilian, care are aceeaşi metanie nemţeană, ca şi Sf. Ioan Iacob: „De câte ori Iordane Sfinte/Pe malul tău am colindat,/Mă cuprindea un dor fierbinte/ Să stau acolo nemişcat. / (…) S-aud din „lunca cea bătrână”/Cum sună vântul din pustie/Şi firea toată cum îngână:/”Treime Sfântă, Slavă Ţie!” ( Sf. Ioan Iacob – „Flori de la Iordan”).

Ajungem cu autocarul în Valea Iordanului la locul numit în tradiţia locală „Qasr al Yahud” – locul BotezuluiDomnului. Deja locul este aglomerat: autocare, maşini ale armatei şi poliţiei israeliene, mii de pelerini şi zeci de reporteri dotaţi cu multitudine de aparate şi obiective sofisticate, pregătiţi pentru a imortaliza momentul Procesiunii. Pe malul Iordanului, autorităţile israeliene au construit în ultimii 3 ani un amplasament ingenios, alcătuit din piatră şi lemn, care faciliteată coborârea la apa Iordanului în condiţii de siguranţă. În trecut, doritorii de scaldă în ziua de Bobotează, trebuiau să se ţină de rădăcinile sălciilor de pe mal pentru a intra în apă şi să iasă la urmă, plini de mâl pe haine.

Totul este acum amenajat, însă puţini sunt cei care pot atinge apa Iordanului în această zi. După ce fanfara de muzicanţi palestinieni, creştini ortodocşi, îşi fac simţită prezenţa prin sunetul tobelor africane, al alămurilor şi trompetelor, ştim că Patriarhul Ierusalimului va veni în scurtă vreme să slujească slujba Aghezmei Mari din Ajunul Bobotezei. Nu trece mult timp şi aerul vibrează, lumea se înghesuie într-un fel în care nu mai poţi realiza dacă vei ieşi teafăr de acolo. Poliţia palestiniană, israeliană şi fotoreporterii au mult de lucru acum, căci vine Patriarhul şi toţi ar dori să îl vadă, să îl atingă. După slujirea Aghezmei Mari, urmează ca Patriarhul să coboare pe malul râului şi să arunce de trei ori crucea în apele întunecate ale Iordanului. Nu toată lumea poate vedea exact ce se petrece în acele clipe pe mal, însă biserica Sf. Ioan Botezătorul de pe malul iordanian trage clopotele îndelung, amintind tuturor pentru ce anume au venit. Sunetul clopotului conţine Troparul Botezului: „În Iordan botezându-Te Tu, Doamne, închinarea Treimii s-a arătat; că glasul Părintelui a mărturisit Ţie, Fiu iubit pe Tine numindu-Te, şi Duhul în chip de porumbel a adeverit întărirea cuvântului. Cel ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule, şi lumea ai luminat, slavă Ţie.”Iordanul se întoarce din drumul său, arătând celor prezenţi minunea de la Bobotează. Epifania sau Arătarea Domnului ca Fiu al lui Dumnezeu s-a petrecut aici, pe malul acestui râu, la locul numit Betania de dincolo de Iordan (Bethnay beyond the Jordan), pentru a nu fi confundată cu Betania, satul lui Lazăr. Localnicii din vremea Sfântului Ioan Botezătorul numeau acest loc Bethabara (beit – casă; abara – vad, trecere, lb. ebraică). Prin acest loc trecuseră mai înainte evreii venind din robia egipteană şi conduşi de Iosua, se grăbeau către cetatea Ierihonului – Promised land of Cannan, traversând vadul râului Iordan.

An de an, de 2000 de ani, Râul Iordan se întoarce înapoi în această zi a Epifaniei. Merge spre origine, la izvoarele sale din ţinutul Galileii din Muntele Hermon, în nordul Israelului de astăzi.

La amiază, după încheierea procesiunii anuale de la Râul Iordan din Ajunul Bobotezei, pelerinii sosiţi în număr foarte mare şi anul acesta, aproximativ 30.000 de pelerini, se retrag spre autocare şi îşi continuă periplul spiritual prin Ţara Sfântă.Grupul Arhiepiscopiei Râmnicului urcă pe Muntele Carantania, sau al Ispitirii. Iisus Hristos, după ce a primit Botezul de la Ioan, a mers în pustie, patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi (Matei 4:1-11). Din mersul gondolei care urcă şi coboară pelerinii pe Muntele Carantaniei, se poate admira frumuseţea primitivă a oraşului Ierihon, căsuţele joase ale arabilor beduini, înecate în culturile de citrice şi palmieri, precum şi muzeul în aer liber, care păstrează vestigiile arheologice ale primei cetăţi ierihonite. Oraşul Ierihon este binecuvântat de Dumnezeu cu o bogăţie a solului, fertil şi dătător de hrană locuitorilor săi.

Aşezământul românesc pentru pelerinaj din oraşul biblic Ierihon.

Un popas la Biserica Dudul lui Zaheu din oraş, apoi grupul de pelerini al Arhiepiscopiei Râmnicului merg împreună cu Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul să participe la slujba Aghezmei Mari din Ajunul Bobotezei, la Aşezământul românesc de la Ierihon.Se lasă seara peste oraş. Muezinul de la moscheea vecină cu Aşezământul românesc, anunţă pentru a cincea şi ultima oară pe ziua respectivă: „Allāhu Akbar”. La slujbă sunt prezenţi aproximativ 250 de pelerini români aflaţi în Ţara Sfântă în pelerinaj, cu ocazia Bobotezei. Preasfinţitul Părinte Emilian, împreună cu alţi câţiva preoţi români, săvârşesc afară, pe treptele bisericii, slujba Aghezmei Mari. La sfârşit, în cuvântul de învăţătură rostit de Preasfinţia Sa, pelerinii români au avut bucuria de a asculta o frumoasă rememorare a Praznicului Botezului Domnului pentru care au venit în număr atât de mare şi atât de departe, aici, pe malul râului Iordan. Preasfinţia Sa a amintit deasemenea, de jertfa celor care s-au străduit de-a lungul anilor să construiască Aşezământul românesc de la Ierihon, acest frumos popas pentru românii doritori de pelerinaje la Locurile Sfinte.Astfel s-a încheiat ziua Ajunului Bobotezei. O zi încărcată de semnificaţii duhovniceşti, de regăsire a spiritului marilor sărbători religioase din România, căci oriunde ar fi pe mapamond, românii îşi exprimă în acelaşi mod felul de a fi în astfel de momente.

Ziua a patra a Pelerinajului. Plecarea din zona Ierihonului, spre Galileea.

Mergem cu bagaje cu tot spre nordul Israelului, prin Valea Iordanului. Avem tot drumul în dreapta noastră, râul Iordan – graniţa naturală între Israel şi Regatul Haşemit al Iordaniei. Admirăm frumoasa vale a Iordanului, cultivată din belşug cu întinse culturi de legume, care trebuie să hrănească populaţiile celor două ţări vecine.Spre Galileea, întâlnim plantaţiile de curmali, frumos aliniaţi şi bine îngrijiţi, citricele şi livezile de măslini, copacii viguroşi de eucalipt ce străjuiesc şoselele Israelului. Toate acestea arată o permanentă grijă a omului pentru om, a omului pentru natură şi a unui popor pentru ţara sa.

Muntele Tabor. Muntele Schimbării la Faţă.

Urcăm în minibuse de câte opt locuri pe Muntele Taborului şipoposim la Mănăstirea grec-ortodoxă cu hramul Schimbării la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos.

Cronologia vieţii pământeşti a Mântuitorului nostru arată că după ce a fost ispitit de diavol pe Muntele Carantania, El a aflat despre Ioan Botezătorul că fusese întemniţat de către regele Irod. Atunci Iisus a plecat în Galileea „în hotarele lui Zabulon şi Neftalim”, „spre mare, dincolo de Iordan, Galileea neamurilor”. (Matei 4:13,15). În vremea aceea, Galileea era populată cu mulţime de oameni, nu doar iudei, ci şi alte neamuri, care trăiau în cetăţile de lângă Marea Galileii: Betsaida, Horazin, Capernaum. Pentru aceste „neamuri” Iisus Hristos avea să ţină „Predica de pe Munte”, rostind Fericirile, avea să săvârşească atâtea minuni despre care dacă s-ar fi scris toate, nu ar fi încăput în toate cărţile acestei lumi. Iar mai apoi, S-a dus „într-un munte înalt, de o parte. Şi S-a schimbat la faţă înaintea lor, şi a strălucit faţa Lui ca soarele, iar veşmintele Lui s-au făcut albe ca lumina” (Matei 17:1,2).

Întreaga provincie a Galileii, frumoasă şi bogată nu doar în resurse materiale ci şi în fascinanta-i istorie a minunilor săvârşite de Iisus pe aceste pământuri, ne fac să păşim cu multă dragoste peste tot pe unde El a umblat şi a făcut minuni. Galileea a fost casa lui Iisus în aceste ţinuturi, a fost pământul pe care El a traversat clipă de clipă, aflându-şi ucenicii, dăruind contemporanilor Săi galileeni posibilitatea să Îl cunoască, făcându-Le mult bine.La Nazaret ne închinăm în biserica grec-ortodoxă a Bunei Vestiri şi bem apă din izvorul Maicii Domnului (Ma′ayan, lb. ebraică) şi ne bucurăm să vedem că pereţii bisericii au fost împodobiţi cu frescă de pictorii români, Mihai, Gavril şi Nicolae Moroşan din Suceava.Plecăm pe jos, pe străzile înguste ale vechiului Nazaret, spre catedrala romano-catolică Buna Vestire, construită de Sf. Împărăteasă Elena pe locul unde a fost casa Maicii Domnului, atelierul Dreptului Iosif şi de bună-seamă, leagănul copilăriei lui Iisus, de după întoarcerea din Egipt.

Adăugând zilei de pelerinaj kilometri de parcurs pe şoselele israeliene, ajungem spre amiază la Haifa, marele port al Mediteranei. Oraşul construit pe stânci, cu faţa spre mare, este o încântare a pelerinilor, pentru vegetaţia sa mediteraneană, curăţenie şi bun-gust. Căci este unul dintre cele mai cosmopolite oraşe ale Israelului, discret în înfăţişare şi primitor. Vizităm biserica mănăstirii carmelite Stella Maris (Steaua Mării, lb. latină). Sub sfântul altar se află peştera în care se nevoise demult, cu mii de ani mai înainte, Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul. La aproximativ 25 de kilometri de Haifa, urcând panta Muntelui Carmel la Mukhakkra, se află o altă mănăstire carmelită, construită pe locul unde Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul îi învinsese pe proorocii mincinoşi (III Regi 18, 29-43).Oraşului Haifa i se adaugă o altă frumuseţe construită de mâna oamenilor, şi anume, Grădinile Baha′i. Pe un povârniş al muntelui ce coboară abrupt spre mare, se află această grădină în trepte, cu straturi de flori aliniate milimetric şi cu un gazon bine întreţinut în orice anotimp. Flori, scări albe de marmură, iar în centrul acestora, clădirea templului ce serveşte cultului Baha′i, căci la Haifa se află Centrul Internaţional al acestuia.

Dincolo de Haifa, spre nord, se vede în zare oraşul Akko, vechiul port şi marea. Iar mai departe, învăluit în ceaţa amurgului de iarnă, se desluşeşte Libanul, ţara vecină cea mai nordică a Israelului.Plecăm să înnoptăm la Tiberias, în vecinătatea Mării Galileea cufundată pe când ajungem noi, în noapte şi istorii ale acestor Sfinte Locuri.

A doua zi şi a cincea din pelerinajul nostru, mergem dimineaţa devreme la Cana Galileii, un mic orăşel arab aflat la opt kilometri distanţă de Nazaret. Am vizitat ruinele casei, în care, invitat la o nuntă, împreună cu mama Sa, Iisus a săvârşit prima minune, transformarea apei în vin (Ioan 2:1-11).Terminăm destul de repede vizitarea acestui loc, aflat în Custodia di Terra Sancta (Patriarhia latină a Ierusalimului) şi mergem spre Yardennit, locul botezului simbolic în râul Iordan. Pelerinii Arhiepiscopiei Râmnicului şi-au cumpărat cămăşi albe, de botez şi le-au pus, pentru a intra în apa Iordanului. Cântăm cu toţii Troparul Botezului, în timp ce Preasfinţitul Părinte Emilian, pregătit de acasă cu busuiocul şi crucea de mână, ne stropeşte pe fiecare cu apă din Iordan. Malurile Râului, aici, în Galileea, străjuite de eucalipţi bătrâni, privesc tăcute spre miile de pelerini de toate religiile şi denominaţiunile religioase ale lumii, care vin aici, în locul numit Yardennit, să primească botezul simbolic al Iordanului.

După prânzul de peşte la malul Mării Galileea, mergem şi vizităm cele câteva biserici de lângă mare, construite pe locuri unde Iisus a predicat, a săvârşit minuni şi a adunat mulţime de oameni în jurul Său: Muntele Fericirilor (Matei 5: 1-12); Tabgha – unde Iisus a săturat cu cinci pâini şi doi peşti, populaţia Galileii (Marcu 6, 34-44); biserica ortodoxă de la Caperanum, unde Iisus a vindecat paraliticul slobozit prin acoperişul unei case (Marcu 2, 3-12); biserica franciscană de la malul mării, unde a avut loc prima şi a doua pescuire minunată (Luca 5, 1-11 şi Ioan 21, 1-13). Am intrat pe rând, în toate bisericile Galileii ridicate de Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena pe locurile unde Iisus Hristos a săvârşit minuni. Am încheiat ziua şi vizitarea acestui ţinut iubit de Iisus Hristos, cu o plimbare cu barca pe Marea Galileii. Din mijlocul apelor am privit malurile mării, care au cunoscut paşii lui Iisus şi am meditat la tainele cetăţilor distruse din cauza necredinţei locuitorilor ei: „Vai ţie, Horazine! Vai ţie, Betsaido! Căci dacă în Tir şi în Sidon s-ar fi făcut minunile care s-au făcut la voi, de mult s-ar fi pocăit, stând în sac şi în cenuşă” (Luca 10:13-15).Spre seară, plecăm la Ierusalim. Drumul îl parcurgem în tăcere, meditând la drumul lui Iisus din Galileea către Ierusalim, spre Patimile Sale. Este vineri seara şi Shabat-ul în Israel.

A doua zi şi penultima a pelerinajului nostru, ne îndreptăm spre Samaria. Traversăm munţii Samariei cu gândul la vechii locuitori ai acestor ţinuturi. Ajungem la biserica grec-ortodoxă de la Fântâna lui Iacov. Aici s-a derulat întâlnirea lui Iisus cu femeia samarineancă (Ioan 4, 1-43). Iar mai târziu, în secolul 20, viaţa aspră a acestor locuri, a dat Bisericii ortodoxe un nou sfânt mucenic, pe Sfântul Mucenic Filumen (†30 august), fost stareţ al acestei mănăstiri. Astăzi ne primeşte la mănăstirea grec-ortodoxă din Samaria, Arhimandritul Iustin, cel care a săvârşit construirea bisericii începută de predecesorul său, întâmpinând greutăţi şi piedici de toate felurile. Dragostea acestor bărbaţi-călugări pentru Biserica lui Hristos şi pentru Ortodoxie a învins, după cuvântul Mântuitorului: „În lume necazuri veţi avea, dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea” (Ioan 16,33).

La Samaria, Preasfinţitul Părinte Emilian citeşte în faţa uşilor împărărteşti pericopa evanghelică din Sfânta Scriptură, iar Părintele Arhimandrit Iustin, plin de dragoste şi bucurie duhovnicească, ne pune spre închinare o raclă mică cu Sfintele Moaşte ale Sfântului Ioan Botezătorul, un fragment din papucul Sf. Ierarh Spiridon al Trimitundei şi ale Sfintei Fotini – femeia samarineancă ce l-a urmat pe Iisus la Ierusalim, pe drumul crucii, şi care s-a botezat şi a primit moartea mucenicească la Roma. În marea biserică construită din piatră de Hebron, ne-am închinat la racla cu moaştele întregi ale Sf.Mc. Filumen, căruia i-am încredinţat evlavia şi rugăciunile noastre.

Plecăm din Samaria cu sufletul încărcat de pace sfântă şi ne urcăm pe Muntele Măslinilor din Ierusalim. Vizităm pe rând, mănăstirea carmelită Pater Noster (Tatăl Nostru, lb. latină), locul unde Iisus Hristos I-a învăţat pe ucenici Rugăciunea Domnească – Tatăl nostru. Ne închinăm şi cântăm împreună Tatăl Nostru. Mergem în imediata apropiere la Capela Înălţării, locul de unde, la patruzeci de zile de la Înviere, Iisus S-a Înălţat la cer. Tot în vecinătate, vizităm mănăstirea rusească Eleon, construită de ţarii Rusiei la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Aici se află un paraclis în pardoseala căruia s-a aflat ascuns de ucenicii săi, capul Sf. Ioan Botezătorul. Ne închinăm în biserica mare la icoane făcătoare de minuni ale Maicii Domnului şi după tradiţie, la zeci de Sfinte Moaşte ale multor sfinţi ruşi.De pe Muntele Măslinilor coborâm spre patria Sf. Ioan Botezătorul, şi ne îndreptăm spre ţinutul muntos al oraşului En Karem unde se află, într-o biserică franciscană, ruinele casei în care s-a născut marele Prooroc Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului. Ne închinăm şi plecăm să urcăm la Even Sapir. Intrăm în peştera în care a vieţuit singur Sf. Ioan Botezătorul până ce a ieşit la propovăduire pe Valea Iordanului. Facem o metanie în faţa sfintei mese din paraclisul amenajat în peşteră şi ne întrebăm de fiecare dată, cum a reuşit Sf. Ioan Botezătorul să vieţuiască singur în aceste pustietăţi, ani de zile, hrănindu-se doar cu fructe şi apă.

Se înnoptează şi ne pregătim să petrecem ultima noapte din acest pelerinaj, la Ierusalim. Către miezul nopţii plecăm spre Lion Gate (Poarta leilor, lb. engl.) şi, tăcuţi, înfriguraţi de răcoarea nopţii ierusalimitene, începem parcurgerea Viei Dolorosa – Drumul Crucii lui Iisus. Suntem doar noi, grupul de la Arhiepiscopia Râmnicului şi istoria locurilor. Ne oprim rând pe rând la fiecare staţie a Drumului Crucii şi povestim cele petrecute acolo: Judecarea şi condamnarea lui Iisus de către Pilat din Pont, guvernatorul provinciei Iudeea; prima cădere sub povara Crucii; întâlnirea lui Iisus cu mama Sa; întâlnirea cu Simon Cirineul, cel ce avea să îl ajute, ducându-I crucea pentru puţină vreme; întâlnirea cu fecioara Veronica; a doua cădere sub cruce; ieşirea din Cetatea Ierusalimului spre Muntele Golgota; întâlnirea cu femeile Ierusalimului; cea de-a treia cădere sub cruce. Am parcurs astfel cele 9 staţii prin Cetate, pentru ca ultimele cinci, să le parcurgem în interiorul Bisericii Învierii. Timpul se comprimă în astfel de situaţii şi ne aflăm deja pe Golgota, la locul închinării pelerinilor. Acolo unde a fost înfiptă crucea cu Iisus Răstignit între doi tâlhari. Ne aşezăm în genunchi şi păşim tăcuţi să ne închinăm la locul Patimilor Sale mântuitoare. Unii lăcrimează, alţii fac fotografii, iar alţii nu se mai pot dezlipi de acest loc unde s-a petrecut cea mai mare tragedie a umanităţii: Răstignirea Fiului lui Dumnezeu de către om.

Fiind noaptea de sâmbătă spre duminică, participăm la Sfânta Liturghie ce se săvârşeşete în Sfântul Mormânt al Domnului, chiar pe piatra baldachinului. Este multă încărcătură sufletească, multă trăire şi informaţie despre Sfintele Locuri ce pare că nu mai încap în sufletele unora. Se zoreşte noaptea spre ziuă şi plecăm, la finalul Sfintei Liturghii spre hotel, pentru a aţipi 2-3 ceasuri, mai înainte de plecarea spre România.

Duminica dimineaţa,în prima zi de lucru de după Shabat, circulaţia rutieră este îngreunată, lumea merge grăbită spre activităţile ei. Ne strecurăm cu autocarul spre Jaffa Gate şi intrăm din nou în Sfânta Cetate a Ierusalimului, pentru a ne închina la Sfântul Mormânt. Rezervăm câteva ore acestui moment, aşa încât fiecare dintre pelerini să poată să-şi împlinească tot dorul, toată dragostea şi rugăciunea către Iisus Hristos. Căci nimeni nu a venit nechemat de El pe aceste Sfinte Locuri. Şi fiecare clipă petrecută pe aceste Sfinte Locuri au transformat viaţa fiecăruia într-o rugăciune comună de-acum cu Sfintele Locuri.

Plecând de la Sfântul Mormânt, ne oprim o clipă cu toţii, împreună cu Preasfinţia Sa, Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul şi îngenuncheim în faţa Pietrei Ungerii. Acolo unde pentru câteva minute a stat Trupul lui Iisus Hristos dat jos de pe cruce, îmbălsămat în uleiuri de aloe, nard şi stactă, înfăşurat în giuligiul din pânză albă, spre a fi pus în mormânt. Dintr-o sticluţă cu esenţă de mir de nard de cea mai bună calitate, Preasfinţia Sa stropeşte Piatra Ungerii şi cu toţii, punem mâinile şi ungem cu mir Trupul lui Iisus, tainic aflat acolo. El este cu noi. Ne-a însoţit pe tot parcursul Pelerinajului nostru. Ne-a arătat frumuseţea unică a Ierusalimului, peisajul şi viaţa plină de contraste ale Ţării Sfinte, ne-a călăuzit paşii şi ne-a învăţat să iertăm, să iubim, ascultând cuvintele Sale: „Opriţi-vă şi cunoaşteţi că Eu sunt Dumnezeu” (Ps.45:10).

– pentru Agentia de stiri Lacasuri Ortodoxe, Monahia Theodora Videscu / redactare Carmen-Ana