Despre “MEXIC – TRADITII SI OBICEIURI”, cu Raluca Ciuntu, Muzeograf al MTR

Expoziţia, deschisă la Muzeul Naţional al Ţăranului Român şi itinerată în mai multe muzee din România, ilustrează diversitatea etnică a Mexicului contemporan.

Definindu-se prin cel de al doilea articol al Constituţiei din 1917 ca un stat multicultural, Mexicul recunoaşte „dreptul comunităţilor indigene de a-şi păstra şi îmbogăţi limbajul” astfel încât astăzi, alături de limba spaniolă, sunt recunoscute ca limbi naţionale şi cele 62 de limbi ale indigenilor amerindieni. Din această vastă comunitate plurilingvistică şi pluriculturală, se reunesc în cadrul tematic al expoziţiei obiecte de artă populară mexicană ce exemplifică prin ele însele dimensiunea spirituală a oamenilor ce le-au plămădit.

Cultura populară mexicană se exprimă în complexitatea sa printr-un cuvânt născut în limba neolatină a conquistadorilor, prin spaniolul amasamiento – „frământare”. Căci din perpetua căutare a spiritului uman s-a născut curajul de a străbate infinitele ape de pe Orbis Terrarum în căutare de noi lumi.

Lumea Nouă şi-a dezvăluit splendorile în secolul al XVI-lea, la Curtea unei Spanii în care în amurgul aceluiaşi veac ajungeau din Răsăritul latin al Lumii Vechi, prin opera lui Lope de Vega y Carpio, veşti despre “El prodigioso principe Transilvano”, voievodul român Mihai Viteazul.

În expoziţie pot fi admirate:
– Costume populare care utilizează croiuri de tip huipil – descrise în Codice Vaticano – încă prezente, azi, în Oaxaca. Prin vopsirea materialelor, se continuă tradiţia utilizării pigmenţilor naturali prin extragerea tonurilor de roşu din Coccus cacti, a violetului din Purpura pansa, a albastrului din Indigofera, aşa cum au fost prezentate cu cinci veacuri în urmă de Fray Bernardino de Sahuan în a sa „Historia general de las cosas de la Nueva Espana“.

E interesant de menţionat că şi azi este folosit războiul de ţesut ce se fixează de brâu – telar de cintura – identic cu cel utilizat de Ţesătoarea maya din Jaina!

Femeile, membre ale comunităţii nahua din Cuetzalan (Puebla), îşi înfrumuseţează coafura utilizând o împletitură din fire de lână violetă şi verde, ce face trimitere la toca aristocraţilor azteci.

Femeia mexicană este însoţită de-a lungul vieţii de o piesă de port specifică, de rebozo, o ţesătură ce o învăluie în măsura în care ea doreşte să se dezvăluie. Ţesute din bumbac, aceste piese – în fabricarea cărora s-a impus comunitatea otomí pame – sunt preţuite în raport cu modelul obţinut din împletirea franjurilor lungi.

– Bijuteriile din argint, realizate în tehnica ciocănirii şi prin turnare, completează costumele femeilor mexicane, sporindu-le frumuseţea.

– Piesă de port specifică a comunităţii huichol, pălăria de peyotero este împodobită cu pene de vultur, acestea amintind de biodiversitatea Mexicului ce l﷓a fascinat – la începutul veacului al XIX-lea – pe Alexander von Humboldt.

– Ceramica policromă mexicană este rezultatul filtrării – prin intermediul pieselor spaniole – a influenţelor artei arabe, căci din tradiţia acestei mari culturi s-au adăugat lutului modelat pe roată, smalţul – element necunoscut Antichităţii europene – şi ornamentele specifice cu păuni şi cămile. Cuvintele, ce pot închide în ele Timpul, ne amintesc acest lucru precum termenul spaniol jarra, ce ne trimite la echivalentul său arab yarra care se traduce prin „ulcior cu toarte” sau „oală de pământ”.

– Din mărgele şi ceară sunt realizate modelele complexe – ce au ca suport coaja de dovleac – ale cupelor jicaras, iar din hojalata – tablă galvanizată – se obţin recipiente pentru lichide, obiecte miniaturale sau elemente decorative asemenea unei palomita, care evocă obiceiurile de Anul Nou din Puebla.

– Sculptura în lemn este practicată de meşteri specializaţi; ei realizează lădiţe înfrumuseţate prin tehnica lacurilor suprapuse, dar şi măşti de carnaval precum cele ale comunităţii nahua.

– Spiritele, confecţionate din hârtie brună de amate, povestesc despre obiceiurile legate de recoltare ale localnicilor otomí din Sierra de Puebla.

– În Mexic, cuvântul charro nu mai aminteşte de simplul lucrător dintr﷓o fermă spaniolă, ci este sinonimul curajului, al masculinităţii. Charreada este o întrecere în care un charro execută cu eleganţă şi cu un perfect control al calului său, o serie de exerciţii impuse precum cel numit La Mangana în care trebuie să prindă cu lasoul – din picioare sau călărind – picioarele din faţă ale unui cal care galopează; în Peal, calul trebuie să fie prins de picioarele din spate.

În exerciţiul „cola” charro călăreşte alături de un taur tânăr pe care, apucându-l de gât – din galopul calului – îl culcă la pământ. Paso de la Muerte este un număr pe care numai un charro “muy macho“ îl poate executa căci, în acest exerciţiu, galopează lângă un armăsar sălbatic, pe care îl încalecă din mers şi îl călăreşte ţinându-se de spinarea acestuia, fără să îşi piardă pălăria!

Un charro se prezintă în faţa asistenţei în costumul specific fiecărui eveniment: cu pantaloni din piele ce îl protejează de coarnele taurului în momentul reprezentaţiei sau în costumul de gală cu vestă şi pălărie brodate cu fire de argint, atunci când dovedeşte că este demn de acestea.

– La o fiesta mexicană, dansatorii poartă pinteni pentru a completa muzica fluierelor din bambus, a tamburinelor, a chitarelor în Chiapas, a viorilor în Chihuahua, a micilor tobe toponaxtle ori ale marimbei. Aceste instrumente acompaniază interpreţii în dansuri precum La Culebra, Jarabe, El Gallito, El Toro, La Negra; dansurile preferate ale indigenilor zapoteca sunt Las Malinques, Los Negritos, Los Malos Viejos.

Comunitatea cuicateca îşi numeşte principala ei sărbătoare după dansul La Tortolita.

Obiectele reunite în această expoziţie descriu un crâmpei din universul spiritualităţii mexicane, un univers ce s-a deschis Lumii prin culorile Fridei Kahlo, prin tuşele lui Diego Rivera, David Siqueiros şi Clemente Orozco, prin opera lui Juan O’Gorman, prin studiile lui Felix Candela, prin scrierile lui Lucas Alaman, prin versurile lui Octavio Paz, prin cuvintele lui Carlos Fuentes, prin îndoielile lui Alfonso Reyes, prin muzica lui Carlos Chavez, prin căutările lui Mario J. Molina, prin gândurile de pace ale lui Alfonso Garcia Robles.

Raluca Ciuntu
Muzeograf,
Muzeul Naţional al Ţăranului Român

– Agentia de stiri Lacasuri Ortodoxe, partener media oficial al evenimentului / 2012