Colinde TV
Publicat pe 17.05.2009

Un concurs, cu adevarat, deosebit: fotografie sacră ,,Vârstele luminii” – deja la a III-a ediţie

 

 

 

In data de 15 mai 2009, la Palatul Cultural “Theodor Costescu” din Drobeta Turnu Severin, a avut loc cea de-a treia ediţie a concursului de fotografie sacră intitulat ,,Vârstele luminii”.

 

Concursul, organizat anual de Episcopia Severinului şi Strehaiei împreună cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Mehedinţi, se adresează elevilor din învăţământul liceal.

 

Anul acesta au participat 50 de elevi.

 

Fotografiile prezentate de ei se disting prin mesajul artistic şi literar, îmbinare reuşită de cuvânt şi imagine, sub egida sacrului şi a divinului.

 

Concursul de fotografie religioasă ,,Vârstele luminii” îşi propune să exploreze valenţele spirituale ale imaginii, reflexie a misterului şi a transcendenţei. Expresie a talentului de a privi esenţa, concursul îşi doreşte a fi o promovare a intuiţiei vizuale a elevului, transpusă în imagine fotografică.

 

Juriul a fost format din reprezentanţi ai Episcopiei Severinului şi Strehaiei, ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Mehedinţi, dar şi din specialişti din domeniul artei fotografice.

 

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.