
Episcopalienii americani sunt supăraţi că, odată cu acceptarea clericilor gay şi a hirotoniei femeilor, denominaţiunea lor isi pierde membrii, mulţi dintre aceştia convertindu-se acum la Biserica Romano-Catolică, care le permite să-şi păstreze tradiţiile la care ţin.
Astfel, Vaticanul a înfiinţat o nouă Casă Catolică într-o dioceza a Statelor Unite, aceasta fiind instituită la 1 ianuarie 2012, chiar de către Papa Benedict al XVI-lea.
Dioceza de Houston, Texas, numită Ordinariatul Personal al Scaunului Sfântului Petru, va permite oficierea unei “Messe în stil anglicano-catolic”, care va include secţiuni din Cartea de Rugăciuni Obişnuite şi Alte Rugăciuni Liturgice Anglicane, mai informează Serviciul de presa Lăcașuri Ortodoxe, al Agentiei de stiri Lacasuri Ortodoxe.





Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
