Hramul `Cinstirii lantului Sf. Ap. Petru` in Parohia Folestii de Sus – 2012

Hramul Cinstirii lantului Sf Ap Petru in Parohia Folestii de Sus Parohia Foleştii de Sus este aşezată din punct de vedere geografic pe drumul judeţean Băbeni-Horezu, de o parte şi de alta a râului Bistriţa şi face parte din Comuna Tomşani, Judeţul Vâlcea, informeaza pentru Agentia de stiri Lacasuri Ortodoxe, Arhidiacon Ioan Liviu Gaman.

Parohia cuprinde satele Foleştii de Sus, Bălţăţeni şi cătunele Ogrăzele şi Tabaci. Satul Foleştii de Sus şi cătunele Tabaci şi Ogrăzele sunt situate pe partea dreaptă a râului Bistriţa, iar satul Bălţăţeni, pe partea stângă a râului.

În centrul satului Foleştii de Sus se găseşte biserica parohială, construită între anii 1895-1907, de către preotul Gheorghe Dumitrescu, iar sfinţirea ei a fost săvârşită de către Preasfinţitul Părinte Atanasie Mironescu, la 23 septembrie 1907. Hramul bisericii este „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” şi „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, fiind prăznuit pe 16 ianuarie de „Cinstirea lanţului Sfântului Apostol Petru”.

De-a lungul anilor s-au efectuat mai multe lucrări de reparaţii, consolidare şi modernizare:
– între anii 1977-1978, a fost împrejmuită cu gard din ciment, de către preotul Nicolae Ştefăneanu;.

– între anii 1989-1990, s-au adăugat lucrări majore de consolidare, restaurare de pictură şi s-a constuit un şopron prăznicar, de către preotul Ion Găman. La 18 februarie 1990, biserica a fost resfinţită de către Preasfinţitul Părinte Calinic Argatu, Arhiereu vicar al Episcopiei Râmnicului şi Argeşului, Episcop al Râmnicului şi Argeşului fiind Preasfinţitul Părinte Gherasim Cristea. Între anii 2007-2009, s-au realizat alte lucrări de modernizare, constând din:
– desfacerea şi refacerea tencuielilor exterioare;

– învelirea acoperişului cu tablă galvanizată;
– desfacerea duşumelei din lemn, turnarea unei şape din beton şi fixarea unui parchet melaminat;

– montarea unei centrale termice;

– înlocuirea cercevelelor şi uşilor (tâmplăriei de lemn) cu tâmplărie PVC maron;

– construirea unui gard din piatră şi fier forjat;

– renovarea Troiţei şi a fântânii din curtea bisericii.

Lucrările au fost făcute sub asistenţa directă a preotului Vasile-Emanoil Găman, ajutat de preotul paroh Ion Găman, enoriaşii parohiei şi autorităle locale ale Comunei Tomşani, prin persoana domnului primar Dumitru Pearcu. Finanţarea lucrărilor principale (centrală, tâmplărie, acoperiş şi tencuieli exterioare) s-a făcut de către Ministerul Culturii şi Cultelor, cu sprijinul domnului Emilian Frâncu, Deputat PNL de Vâlcea în prezent senator PNL de Vâlcea.

Astăzi, parohia Foleştii de Sus este păstorită de preotul Ion Găman – paroh, ajutat pe postul II, din data de 20 noiembrie 2005, de către preotul Vasile-Emanoil Găman.

De sărbătoarea „Cinstirii lanţului Sfântului Apostol Petru”, in data de 16 ianuarie 2012, Înaltpreasfinţitul Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, a participat la Sfânta Liturghie săvârşită la biserica cu hramul „Sf. Apostoli Petru şi Pavel”, din comuna Tomşani, satul Foleştii de Sus, judeţul Vâlcea, de către Părintele Ion Marin, Protopop al Protopopiatului Horezu, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi.

După Sfânta Liturghie, Înaltpreasfinţitul Părinte Gherasim a rostit un cuvânt de învăţătură în care a istorisit viaţa şi activitatea Sfântului Apostol Petru şi îndemnându-i pe credincioşi să-l păstreze drept model de smerenie şi sfinţenie în lucrarea lor pentru mântuirea sufletului.

La slujba hramului au mai participat, autorităţii locale, preoţi şi numeroşi credincioşi din comună şi din parohiile învecinate.

În Arhiepiscopia Râmnicului, biserica parohială din satul Foleştii de Sus, este singura care are ca hram „Cinstirea lanţului Sfântului Apostol Petru”, mai informeaza Serviciul de presa Lăcașuri Ortodoxe al Agentiei de stiri Lacasuri Ortodoxe.

– un articol de: contributor Arhidiacon Ioan Liviu Găman

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.