Un mitropolit român, Varlaam al Moldovei
Varlaam a fost mitropolit al Moldovei in perioada anilor 1632-1653. A păstorit Moldova in timpul mai multor domnii (1), perioada cea mai lunga fiind în timpul domniei lui Vasile Lupu ( 1634-1653). Remarcabil a fost faptul că în toată această perioadă nu a intrat în conflicte cu nici unul dintre domnii Moldovei.
A fost o perioadă foarte zbuciumată pentru istoria statului moldovean. Nicolae Iorga în „Istoria bisericii româneşti şi a vieţii religioase a românilor”, descrie aceste momente de răzvrătire socială şi politică din istoria Moldovei: ”
Trecură numai câteva luni de la venirea în domnie a lui Matei şi după exemplul dat de munteni, boierii şi ţara se ridicară în Moldova asupra lui Alexandru Iliaş şi a grecilor lui. Sprijinitorul străinilor trebuia să plece, iubitorii unei domnii româneşti cu boierii români credeau să poată avea iarăşi pe Vodă-Barnovski, şi, între cei cari-l întâmpinaseră la Iaşi, trebuie să fi fost şi acel vechiu credincios care era Varlaam, noul Mitropolit.” (2)
Miron Barnovski a fost ucis de turci, spre deosebire de Matei Basarab, care a reuşit să devină domnul Moldovei Daca din punct de vedere politic erau vremurile din urma ale domniilor pamantene, nu acelasi lucru putem afirma despre viata culturala a Tarilor Romane. Cultura nationala renaste cu o vigoare neasteptata, si in fruntea acestei miscari culturale se afla biserica ortodoxa romana.
“Biserica ortodoxa romana din toate cele trei Tari Romanesti cunoaste acum perioada ei de apogeu, prin marii ei ierarhi carturari, prin multimea cartilor tiparite, prin introducerea limbii romane in cult, in locul celei slavone, prin numeroasele lacasuri de inchinare ridicate, prin multiplele legaturi interortodoxe care culmineaza cu Sinodul de la Iasi din 1642”. (3)
In aceste conditii este numit mitropolit al Moldovei, Varlaam, un calugar de la manastirea Secu.
Cine era Varlaam? Ne-am aştepta sa fie spiţă de boier sau os domnesc, cum era mitropolitul Kievului, Petru Movilă, şi cum se obişnuia în acele vremuri. Evul mediu, chiar şi în Ţările Române, privilegia casta celor bogaţi şi nobili, adică pe boieri. Rareori s-a întâmplat să fie promovaţi ţărani simpli, răzeşi, şi asta în epoca marii cruciade româneşti împotriva otomanilor, o perioadă legendară în conştiinţa românescă, precum epoca Sfântului Ştefan cel Mare. Mai mult decât atât, în sec. al XVII-lea, nici măcar boierii români nu mai aveau trecere la domnie. Tot mai mulţi bogătaşi de origine greacă care i-au creditat pe domnii români pentru a ocupa tronul, sunt ridicaţi la rangul de boieri primind funcţii şi pământuri în Ţările Române. Nici biserica ortodoxă nu scapă de influenţa grecească. Domnii aveau obiceiul să închine mănăstiri româneşti celor de la muntele Athos, etc. Aşa cum am văzut şi în relatările călătorilor străini, in Moldova se găseau numeroşi egumeni de origine greacă.
De aceea ascensiunea lui Varlaam pare mai degrabă că ţine de voinţa lui Dumnezeu decât de interesele mai marilor locului. “Era un călugăr după nevoile timpului si după dorinţa unui Teofan, unui Petru Movilă, innoitorii ortodoxiei în aceste părţi.” (4)
Varlaam era fiu de răzeş (n.n. răzeşii erau ţărani liberi, care deţineau pământ), din malul argilos al Boloteştilor, un sat din regiunea Putnei. (5) Era un ţinut de podgorii şi mori, peste care stăpâneau cu hrisoave vechi, răzeşii Ţării de Jos.
Se numea Moţoc, după un nume foarte purtat în regiune şi chiar s-a crezut cândva că dânsul este unul din îndepărtaţii urmaşi ai vornicului Moţoc, întorşi în sat să răzăşească. Nu era singur la părinţi. Mai avea încă doi fraţi şi două surori. (6) A invăţat carte greceasca si slavoneasca in
Un exemplu revelator al relaţiei sale strânse cu domnia este faptul că în anul 1628 a fost chemat de Miron Barnovski la Suceava şi trimis la ţarul Moscovei, fiind “purtător de scrisori al Mitropoliei din Moldova la patriarhul rusilor” (este posibil să fi fost deja arhimandrit în 1628). Probabil, nu întâmplător fusese trimis chiar el, de vreme ce era nu numai sfătuitorul domnului ci şi duhovnicul lui. Era şi cea dintâi misiune eclesiastică moldovenească în Rusia. Deşi scopul declarat al misiunii era legat de strângerea legăturilor între cele două biserici, este posibil să fi avut şi un scop politic secret nedeclarat. Probabil şi prietenia cu Petru Movilă, mitropolitul de la Kiev, care avea multiple legături cu lumea eclesiastică şi politică din mediul grecesc şi slavonesc, a favorizat ascensiunea lui Varlaam. Apoi domnul Moldovei, Miron Barnovski era ruda mitropolitului de Kiev. Dincolo de aceasta, lui Varlaam însuşi i-a revenit meritul de a se face remarcat prin calităţile sale personale deosebite, amintite deja. Dealtfel, cum am văzut, mitropolitul Varlaam s-a înţeles bine şi cu alţi domni ai Moldovei.
Varlaam a jucat un rol deosebit in viaţa politică şi culturală a Moldovei. În viaţa politică, Varlaam era “singurul său sfetnic de taină (n.n. sfetnicul lui Vasile Lupu) care îndrăzneşte să-l cheme la îndreptare şi să-l mustre.” (8) Dealtfel, zilnic îşi făcea simţită prezenţa la curte şi, din deciziile luate de domnitor în ceea ce priveşte viaţa bisericească, ne dăm seama de puternica influenţă a mitropolitului. Astfel se explică ctitoriile sale religioase (Ex: mănăstirea trei Ierarhi, refacerea bisericii Golia, etc). Varlaam însuşi a sfinţit Manastirea Sfinţii Trei Ierarhi din Iasi, la 6 mai 1639 unde au fost aşezate moaştele Sfintei Paraschiva (la 13 iunie 1641), dăruite domnului moldovean de patriarhul ecumenic Partenie I, în semn de recunoaştere pentru achitarea tuturor datoriile Patriarhiei.
Vasile Lupu a acordat numeroase danii şi scutiri mănăstirilor şi bisericilor din Moldova, cele mai numeroase fiind acordate mitropoliei Moldovei din Suceava şi mănăstirii Secu. (9) Mai mult decât atât, preoţii ortodocşi, mai ales cei din Iaşi, se bucură şi de o serie de privilegii: “am dat şi am miluit şi am întărit rugătorilor noştri, tuturor preoţilor şi diaconilor ce sunt la toate bisericile din târgul Iaşi şi trăiesc în acest targ, până când domnia mea vom fi în viaţă, ei să aibă de la domnia mea slobozenie, să nu se lucreze nicio muncă, nici la cetate, nici la moară, nici la târg, nici mitropolitului, nici podvoade să nu care….” (10)
Mitropolitul Varlaam avea drept de judecată asupra tuturor chestiunilor bisericeşti, dar şi asupra unor probleme juridice laice. (11)
Este remarcabil modul în care a reuşit să se menţină în fruntea mitropoliei Moldovei în vremea unui domnitor atât de aprig cum era Vasile Lupu şi pe care Nicolae Iorga îl considera “făcător şi izgonitor de patriarhi”. (12) Dar, Varlaam a fost în primul rând o personalitate culturală.
Probabil, sfătuit de mitropolit, domnul Vasile Lupu a cumpărat de la boierul Mihai Furtună, fost mare comis, cu 200 de lei, casa din Uliţa Ciobotărească lângă “hăleşteul Bahluiului”. Aici a făcut Şcoala de la Trei Ierarhi şi, Varlaam ” căpătă de la Petru Movilă pe însuşi rectorul de atunci al şcolii de la Kiev, ieromonahul Sofronie Pociaţki”, o personalitate a acelor vremuri. Era o şcoală modernă pentru acele vremuri, deoarece se predau aceleasi materii ca şi la şcolile iezuite din Apus. (13) Cei care studiau la această şcoală ştiau foarte bine limba slavonă şi slavona bisericească. Aici a studiat unul dintre marii cărturari ai Moldovei, Nicolae Milescu Spătarul.
A fost unul dintre cei mai aprigi apărători ai Ortodoxiei. Nu s-a mulţumit să condamne calvinismul care tindea sa se extindă şi în Ţările Române. A combătut dogma calvină printr-o învăţătură creştină ortodoxă argumentată. In 1642 cârmuitorii calvini, maghiari din Alba Iulia, au tipărit un “Catehism calvinesc” in limba română. Dându-şi seama de scopurile prozelitiste urmărite prin publicarea lui, mitropolitul Varlaam a convocat un sobor la care au participat toţi ierarhii din Ţara Românească şi Moldova – Sinodul de la Iaşi din 1642. Se pare că au fost convocati si egumenii marilor mănăstiri şi chiar cărturarii laici. Printre participanţi se numărau şi Porfirie, mitropolitul Niceei, Meletie Sirigul, cel mai mare cunoscător de dogme din răsăritul grecesc, dascălii de la Trei Ierarhi, teologi din Rusia, preşedintele Sfatului Mitropolitan de pe lângă Petru Movilă etc. (14)
Cei prezenţi au aprobat un Răspuns la acel catehism, întocmit de mitropolitul Varlaam, tipărit poate la Iasi, sub titlul Cartea care se chiamă Răspunsul împotriva catrehismului calvinesc, in care se combăteau principalele învăţături calvine (dar numai cu citate din Sfânta Scriptură) expunându-se şi învăţătura ortodoxă asupra problemei respective. De o mare însemnătate era şi prefaţa, în care apare ideea de unitate naţională, căci mitropolitul se adresa tuturor românilor, în primul rând celor din Transilvania. Tipografia a fost una dintre cele mai importante tehnologii care au pătruns în Moldova, datorită eforturilor susţinute ale domnului Vasile Lupu şi ale mitropolitului Varlaam, prin intermediul căreia este răspândită învăţătura ortodoxă. Vasile Lupu solicitase tiparniţa (utilaj tipografic) de la Petru Movila pe care o instaleaza la manastirea Trei Ierarhi, prima lucrare publicată fiind despre Sinodul de la Iaşi din 1642
În 1643 s-a terminat de tipărit una dintre cele mai reprezentative cărţi din vechea cultură românească, intitulată “Carte româneasca de învăţătură, dumenecele preste an şi la praznice împărăteşti şi la svănţi mari”, cunoscuta in literatura de specialitate sub numele de Cazania lui Varlaam. Este o lucrare masiva, cu 506 foi, cu numeroase gravuri în lemn, reprezentând scene biblice, vignete iniţiale înflorate, podoabe finale. Prin conţinut cât si prin frumuseţea graiului întâlnit în cazaniile ei, “Cartea româneasca de invatatura” din 1643, a cunoscut cea mai largă raspândire dintre vechile tipărituri.
Era o scriere de cea mai mare însemnătate în ceea ce priveşte adevărul graiului românesc. “In acest stil viu si plin de culoare… nu se mai făcuseră cărţi bisericeşti până atuncea. Varlaam tipări acum pe-a sa la 1643. Titlul era «Carte românească de învăţătură» – nu rumânească, Varlaam având conştiinţa obârşiei romane a neamului său.” Această lucrare a avut ecouri peste timp şi în toate regiunile româneşti, mai ales în Transilvania, întărind credinţa ortodoxă şi conştiinţa de unitate naţională. Nicolae Iorga observa acest lucru: „Ea fu primită cu deosebită înţelegere şi păstrată cu iubire în toate ţinuturile româneşti; pănă astăzi încă, în depărtate locuri ardelene, oamenii desgustaţi de un scris modern, împestriţat cu vorbe de împrumut, pe care nu-l înţeleg; cer de la preotul mai tânăr, care vrea să predice original, a mai deschide pentru dânşii vechile foi unse şi roase ale cazaniei moldoveneşti din vremea lui Vasile Lupu.”
„Numai un ierarh cu adâncă înţelegere a nevoilor spirituale, aşa cum ele erau în acele vremuri de frământări religioase, având în acelaşi timp şi experineţa propovăduirii cuvântului ortodox evanghelic în mijlocul umililor ţărani, care nu puteau folosi subtilele, şi uneori, doctele exegeze din Evanghelia lui Coresi, ar fi putut da o asemenea Cazanie.” Noua Cazanie a lui Varlaam, scrisă în minunata limbă românească, a fost îndreptarul conştiinţelor românilor ortodocşi din largul pământului nostru. (15) Altă lucrare a fost tipărită în 1644, „Cele şapte Taine ale Bisericii”. Este tradusă în colaborare cu Eustratie Logofătul
In 1645 Varlaam a scris la Iaşi „ Răspunsuri” scurte la adresa unui catehism calvinesc din Ţara Românească şi „Paraclisul Născătoarei de Dumnezeu”.
În 1648 a scris „ Cartea românească de învăţătură de la pravilele împărăteşti şi de la giudeaţe”. Sinteză a normelor literaturii române literare din această epocă, limba lui Varlaam este foarte unitară pe plan fonetic, lexical, morfologic şi sintactic. Puţine la număr, şi periferice în sistemul limbii române, abaterile de la normele în vigoare se datoresc, nu nesiguranţei lui Varlaam în mânuirea materialului lingvistic, ci faptului că însăşi limba română literară de atunci nu era pe deplin unitară. (16) Mitropolitul moldovean s-a debarasat de majoritatea slavonismelor bisericeşti, curente în cărţile religioase româneşti din secolul al XVI-lea (tipărituri şi manuscrise) şi în primele decenii ale secolului al XVII-lea. Nicolae Cartojan remarcă just că aceste elemente slave se întâlnesc rar, la distanţe mari şi “că înţelese într-o vreme cînd cultul divin se săvîrşea în limba slavă, ele dau azi scrisului său un uşor caracter arhaic, mai ales că ele se împerechează uneori cu elemente latine, azi dispărute din circulaţia limbii. (17)
Mitropolitul Varlaam a pus pecetea sa de necontestat pe dezvoltarea limbii şi culturii române din secolul al XVII-lea, fiind deschizator de drumuri în evoluţia ulterioară a culturii româneşti. In 1653 s-a retras din scaun, asezandu-se la manastirea Secu, unde a şi murit (n.n. se retrage din scaun in anul mortii lui Vasile Lupu). A plecat la cele veşnice în anul 1657. A fost trecut în rândul Sfinţilor prin şedinţa BOR din 11-12 februarie 2007, sub preşedinţia vrednicului de pomenire, Teoctist, patriarh al BOR. S-a hotărît ca zi de pomenire a sfântului ziua de 30 august. Proclamarea ca sfânt a avut loc la data de 29 august 2007 îcadrul unei ceremonii desfăşurate la mănăstirea Secu,unde Varlaam a fost egumen, sub preşedinţia mitropolitului Daniel al Moldovei, devenit locţiitor de patriarh.(18)
– un articol Florentina Ontoiu (istoric, Lacasuri Ortodoxe)
© copyright 2004-2009 JFG networks tous droits réservés
NOTE:
1.Moise Movila, (1630-1631)Alexandru Ilias (1631-1633), Miron Barnovski (1633) si Vasile Lupu (1634-1653) 2.Nicolae Iorga, Istoria bisericii româneşti şi a vieţii religioase a românilor, Junimea, Iaşi, 2001, pg. 239 3.Mircea Pacurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe romane, Compendiu, Editura Andreeana, Sibiu, 2007, pg.186 4.Nicolae Iorga, op.cit, Junimea, Iaşi, 2001, pg.238
5.Augustin Z.N.Pop, Neamul mitropolitului cărturar al Moldovei, Extras din revista Biserica Ortodoxă Română, anul LVII (1939), nr.5-6, Bucureşti, Tipografia cărţilor bisericeşti, pg.3 6.Pe Ştefan, celălalt frate, după cum arată Augustin Z.N.Pop, nu-i este atestat numele. Surorile se numeau Caterina şi Nastia. 7.Augustin Z.N. Pop, Biografia mitropolitului cărturar Varlaam al Moldovei, Monitorul Oficial şi Imprimeria Statului, Imprimeria Centrală, Bucureşti, Extras din revista Atheneum, Anul V, Nr.4, pg.4 8.Paul Beke, călugăr iezuit, în Călători străini în Ţările Române, vol.V 9.Documenta Romaniae Historica,Moldova, vol XVII, Ed. Academiei Republicii Socialiste Romania, Bucuresti, 1974, volum intocmit de C. Cihodariu, I. Caprosu si I. Simanski, doc. 112, doc.113, doc.117,doc.118, doc.121, doc.127 şi altele 10.Ibidem, doc. 247
11.Ibidem, doc. 36, doc.263 12.Nicolae Iorga, op.cit, pg. 321 13.Ibidem., pg.310 14.Ibidem, pg. 307-308
15.Grigore Scorpan, Locul Cazaniei lui Varlaam în vechea literatură omilectică din sec. XVI-XVII, Institutul de Arte grafice „ Presa Bună”, Str. Ştefan cel Mare-60-Iaşi, extras din Cercetări istorice, „Revista de istorie românească”, vol. XVII, 1943, scos de Institutul de Istorie Naţională, „ A.D.Xenopol”, din Iaşi, pg.18 16.Liviu Onu, De la Varlaam la Sadoveanu. Studii despre limba si stilul scriitorilor, Editura de Stat pentru literatură şi artă, pg.35 17.Ibidem, pg. 45
18.Biroul de presă al BOR
BIBLIOGRAFIE
1. Augustin Z.N. Pop, Biografia mitropolitului cărturar Varlaam al Moldovei, Monitorul Oficial şi Imprimeria Statului, Imprimeria Centrală, Bucureşti, Extras din revista Atheneum, Anul V, Nr.4 2. Augustin Z.N.Pop, Neamul mitropolitului cărturar al Moldovei, Extras din revista Biserica Ortodoxă Română, anul LVII (1939), nr.5-6, Bucureşti, Tipografia cărţilor bisericeşti, pg.3 3. Documenta Romaniae Historica,Moldova, vol XVII, Ed. Academiei Republicii Socialiste Romania, Bucuresti, 1974, volum intocmit de C. Cihodariu, I. Caprosu si I. Simanski 4. Grigore Scorpan, Locul Cazaniei lui Varlaam în vechea literatură omilectică din sec. XVI-XVII, Institutul de Arte grafice „ Presa Bună”, Str. Ştefan cel Mare-60-Iaşi, extras din Cercetări istorice, „Revista de istorie românească”, vol. XVII, 1943, scos de Institutul de Istorie Naţională, „ A.D.Xenopol”, din Iaşi 5. Liviu Onu, De la Varlaam la Sadoveanu. Studii despre limba si stilul scriitorilor, Editura de Stat pentru literatură şi artă 6. Mircea Pacurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe romane, Compendiu, Editura Andreeana, Sibiu, 2007 7. Nicolae Iorga, Istoria bisericii româneşti şi a vieţii religioase a românilor, Junimea, Iaşi, 2001
Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
