Colinde TV
Publicat pe 24.05.2009

Şapte pelerini ortodocşi şi-au pierdut viaţa şi alţi 8 au fost răniţi, într-un accident rutier

Informare din Lviv (Ucraina), duminică, 24 mai 2009

 

 

Şapte oameni au fost ucişi, printre care şi un copil, iar alţi opt au fost răniţi, în urma unei coliziuni între un camion şi un autocar care transporta pelerini ortodocşi, în această dimineaţa, duminică 24 mai 2009, în vestul Ucrainei, a declarat Ministerul Situaţiilor de Urgenţă.

 

Se pare că accidentul a avut loc, ca urmare a faptului că şoferul autocamionului implicat în accident a adormit la volan, lovind autocarul, a declarat un purtător de cuvânt al postului local al Ministerului din Lviv (vestul Ucrainei), Pavlo Vlassenko.

 

“Camionul a traversat şoseaua şi a lovit în plin autocarul. Ca rezultat, autocarul s-a răsturnat. Din datele preliminare se presupune că şoferul camionului ar fi adormit la volan”, a spus acesta.

 

Accidentul a avut loc în jurul orei locale 07:00 (04:00 GMT), autocarul transportând un număr de 24 de pelerini, spre Mânăstirea aflată în satul Krekhiv, a declarat Igor Krol, un purtător de cuvânt al Ministerului Situaţiilor de Urgenţă, din Kiev. Răniţii, dintre care unii în stare gravă, au fost spitalizaţi, a mai spus el.

 

Şoferul camionului – persoană de naţionalitate turcă – conform Canalului de televiziune 5 din Ucraina, a fost deasemenea spitalizat.

 

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.