Cassino (Italia), 24 mai 2009

Papa Benedict XVI a cerut “respingerea tuturor formelor de violenţă menite să stabilească pacea”, ieri, duminică 24 mai 2009, la Cassino (centrul Italiei), un loc în care numeroşi soldaţi, aliaţi şi germani, au murit în timpul celui de-al doilea război mondial.
În bazilica din mânăstirea Monte Cassino, un edificiu “reconstruit după imensul dezastru al celui de-al doilea război mondial”, “înălţat ca un avertisment silenţios pentru respingerea oricărei forme de violenţă menită să construiască pacea: în familie, comunitate, între popoare şi întreaga umanitate”, conform spuselor papei, cu ocazia celebrării unei slujbe de vecernie.
Abatia a fost reconstruită, după distrugerea cauzată în mai 1944 de bombardamentele americane, care aveau rol de susţinere a ofensivei terestre a aliaţilor vizând alungarea germanilor ce blocau drumul spre Roma.
“Abatia a fost slăbită de violenţa războiului, dar s-a dovedit mai puternică”, a spus papa, care, înainte de a ocupa locul lui Ioan Paul al II-lea, a venit de mai multe ori în această mănăstire, unde se află şi mormântului Sfântului Benedict, fondator al ordinului Benedictinilor, după care acesta şi-a ales numele de pontif.
El a remarcat că “graţie activităţii abatiilor, articulată pe rugăciunea de zi cu zi, pe studiu şi muncă, întreaga populaţie a Europei s-a bucurat de o adevărată dezvoltare morală, spirituală şi culturală”.
“Ne rugăm ca Europa să valorifice întotdeauna acest patrimoniu al principiilor şi idealurile creştine, care este o imensă avere culturală şi spirituală”, a spus Benedict al XVI-lea.






Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
