Vrei sa afli daca cineva Il iubeste pe Hristos, atunci afla daca acela iubeste monahismul

Primul simpozion internaţional universitar duhovnicesc ortodox destinat monahismului feminin a avut loc în urma cu ceva timp in Serbia, în vechea şi renumita mânăstire Jitcha. In aceeasi perioada Mânăstirea şi-a serbat si cei 800 de ani de la înfiinţare, asa incat ne-am hotarat sa revenim asupra acestui eveniment, cu amanunte, la solicitarea mai multor abonati din tara si din strainatate.

Există o zicală care se păstrează, indiferent prin cât de multe popoare ortodoxe treci: "Dacă vrei să ştii când cineva Il iubeşte pe Hristos, încearcă să afli dacă el iubeşte monahismul". Într-adevăr, monahismul este sistemul nervos al Bisericii, speranţa şi încrederea. Prin urmare, sănătatea spirituală a naţiunii depinde în mare măsură de sănătatea şi puterea monahicească. In consecinţă, nu este deloc surprinzător faptul că această recentă conferinţă din Serbia a fost recunoscută ca având o mare însemnătate duhovnicească, nu doar pentru Biserica Ortodoxă Sârbă, ci şi pentru Ortodoxia universală – informeaza Serviciul de presă LONews, al Agentiei de stiri Lacasuri Ortodoxe.

Cea mai mare parte a reprezentanţilor Bisericilor Ortodoxe locale au luat parte la această conferinţă: Grecia, Serbia, Rusia, Franţa, Georgia, România, Siria şi alţii. În deschiderea conferinţei, Sanctitatea Sa Patriarhul Irineu al Serbiei a declarat că monahismul a însemnat cea mai mare forţă în Biserică, în fiecare epocă. Cele mai mari minţi s-au ridicat din monahismul creştin. În prezent, acesta a reînviat în mai multe ţări, dar el este supus, totodată, şi unor ispite formidabile, iar acest lucru necesită mult discernământ, analize şi reflecţii sinodale.

"Asta ne face să fim foarte fericiţi", remarca Patriarhul, "fiindcă învăţaţii şi călugării, reprezentanţii diferitor Biserici Ortodoxe, iau parte la o întâlnire plină de Har. Graţie acestui lucru, vom fi capabili să examinăm nu numai istoria Monahismului Ortodox, ci, de asemenea, şi starea sa contemporană, a problemelor şi nevoilor sale.

"În cadrul simpozionului, astăzi, au fost abordate cele mai presante probleme cu care s-au confruntat liderii şi membrii comunităţilor monahale. Titlurile prezentărilor şi numele participanţilor vorbesc de la sine:

"Stareţa, maică spirituală”,

"Episcopul şi Biserica",

"Rolul părintelui duhovnicesc şi al preotului într-o mănăstire de maici",

"Monahismul feminin şi rolul său pastoral în Biserică".

Nouă ierarhi au realizat astfel de prezentări, printre care Mitropolitul Amfilohie de Muntenegru şi Primorsk, Mitropolitul de Limassol, Atanasie, Nikolai, Mitropolit de Lavreot, Episcopul Atanasie (Evtici) de Zakholmsk-Herţegovina, şi alţii. Prelegerile au fost, de asemenea, prezentate de şapte egumeni, şi de părinţii spirituali ai mănăstirilor, printre care Arhimandritul Efrem de Vatoped, Arhimandritul Elisei din Simonopetra, egumena Theoxena din Manastirea Hrisopighi din Creta, Arhimandritul Elias (Ragot), părintele spiritual al unei mănăstiri de femei din Franţa, care este metoc al manastirii Simonopetra, Mănăstirea Terrasson – Lavilledieu.

Va oferim un fragment din lectura strălucită a Episcopului Nicolas de Lavreot. Răspunzând la întrebarea despre modul în care o mânăstire de femei poate sluji lumii, acesta a punctat câteva poziţii fundamentale.

1. În înţeleapta carte a Sfântului Ioan Scărarul, citim: "Îngerii sunt lumina călugărilor şi viaţa monahală este o lumină pentru oamenii din lume". Aceasta înseamnă că forma vieţii monahale este ea însăşi un exemplu pentru membrii Bisericii care se luptă în lume. Viaţa monahală oferă o măsură a vieţii fiecărui creştin. Biserica, în esenţă, este ghidată de un mod de gândire monahal.

2. Viaţa credincioşilor este susţinută de rugăciunile călugărilor. Acest lucru este reflectat de faptul că credincioşii se bazează pe astfel de rugăciuni. Aşa după cum Moise şi-a întins mâna sa, iar fiii lui Israel i-au înfrânt pe amaleciţi, tot aşa şi călugării îşi întind mâinile lor în faţa lui Dumnezeu, iar credincioşii care se luptă în pustiul acestei lumi devin învingători.

Când puterea umană, avertismentele şi sfaturile părinţilor duhovniceşti nu au niciun rezultat practic, atunci rugăciunile Bisericii, rugăciunea ordinului monastic, care are loc permanent în faţa lui Dumnezeu, rugăciunile călugărilor ascetici pot aduce roadele lor. Biserica este ghidată mai mult prin rugăciune decât prin cuvinte şi prin predici. Ea câştigă mai mult prin pacea rugăciunii călugărilor, decât prin cuvinte, chiar dacă ele aparţin celor mai talentaţi învăţători.

3. Al treilea element al vieţii monahale, de care pot beneficia, de fapt, în lupta lor duhovnicească, credincioşii, îl contituie pacea şi liniştea mănăstirilor.

Într-un astfel de moment, în lumea care este guvernată de marea grabă, de concurenţă, de agitaţie puternică, de o mulţime de griji, de lipsa controlului stresului, de lipsa certitudinii zilei de mâine – într-un astfel de timp, atmosfera unei mânăstiri, unde totul se întâmplă la timpul său, conform cu o ordine prestabilită, unde tandreţea păcii şi dialectul liniştii sunt la fel de naturale şi potrivite ca un limbaj natural al vieţii, unde viaţa este paşnică şi eliberată de informaţiile inutile şi de aspiraţiile stupide, unde există o mare coerenţă, un loc în care legea spune că binele material şi trupesc nu este la fel de absolut necesar precum prezenţa reală şi spirituala a lui Dumnezeu, unde aşteptarea Împărăţiei lui Dumnezeu este cel mai important lucru din viaţă, şi aşa mai departe, într-un timp al lumii în care trăim, vizitând o mânăstire ne putem recupera nu doar direcţia vieţii noastre ci putem readuce tot ce lipsea în inima omului celui mai deranjat din această lume.

4. Potrivit tradiţiei, mănăstirile sunt caracterizate de sărăcia voluntară, de blândeţea şi de simplitatea vieţii. Este adevărat că această tradiţie a scăzut oarecum în timpul nostru. Dar, în cazul în care ea mai există, dă cel mai bun răspuns la toate perversiunile supra-consumului şi materialismului hedonist. Un minim de confort pământesc, lipsa multelor ambiţii pământeşti, culorile şi subiectele, folosirea unui număr limitat de cuvinte, zâmbetele, contrar distracţiilor turbulente, şi alte astfel de sentimente, toate trasează limitele cele mai potrivite ale vieţii.

Noi nu întâlnim astăzi decât rareori acest lucru şi el ne oferă astfel un anumit tip de odihnă. Nu sunt suficiente astfel de lucruri astăzi, în viaţa, aşa încât fiecare vizită la o mănăstire oferă omului comun o relaxare deosebită şi o lansare duhovnicească: liniştea sentimentală rezidă în activitate internă sufletească. Comunicarea cu lumea acţionează în direcţie opusă: ea trezeşte sentimente în exterior, ucigând în acelaşi timp sentimentele interioare. Atmosfera de viaţă dintr-o mânăstire trezeşte lumea interioară şi dă vigoare naturii umane.

5. Viaţa monahală se bazează pe renunţarea la lume şi, prin urmare, se prezintă ca fiind o renunţare la natură, pentru depăsirea acesteia, pentru descoperirea a ceea ce se află dincolo de ea. Cu alte cuvinte, monahismul însuşi conţine un element de eroism profund, de viaţă reală, autentică. În acelaşi timp, cu cât mai mult este separat de această lume, cu atât mai mult este capabil să ajute această lume. Un călugăr cunoaşte secretele sufletului omenesc, modul în care acţionează patimile şi imaginea lucrării Harului lui Dumnezeu, tainele şi dificultăţile drumului duhovnicesc. Călugăr este cel care a luptat şi a învăţat multe. Este cel mai bun psiholog. El îi înţelege pe cei slabi, oropsiţi, nenorociţi, pe cei care au greutăţi şi pe cei care au fost trădaţi, pe cei înfometaţi şi însetaţi, persecutaţi, şi pe cei care au fost pe nedrept insultaţi. Nu este aceasta datoria unui păstor?

Una dintre cele mai impresionante si memorabile părţi ale conferinţei a fost dezbaterea liberă, un moment în care toţi participanţii au putut formula propriile întrebări, în funcţie de interes. Unele dintre întrebări, pe scurt, au fost:

Cum putem lupta împotriva specificului certăreţ al psihologiei feminine?

Cum putem evita un ataşament exagerat faţă de părintele spiritual?

Cum ar trebui să acţionăm cu o persoană bolnavă psihic în cadrul fraţilor de mânăstire sau al surorilor monahale?

Mănastirea Jitcha a fost fondată în secolul al treisprezecelea, de către Ştefan primul-încoronat şi Sfântul Sava al Serbiei. Mânăstirea a suferit sub jugul turcesc, apoi în timpul celui de-al doilea război mondial şi în timpul bombardamentelor NATO din 1999. Cu toate acestea, astăzi, mănăstirea Jitcha este una dintre cele mai puternice din Serbia, aici existând 45 de vieţuitoare.

Maica Stareţă Nicodima se află la conducerea Mânăstirii Ormilia din Grecia, o dependinţă a Mânăstirii Simonopetra din Athos. Prin eforturile depuse de stareţa Nicodima şi prin ascetismul vesel al maicilor sale, viaţa din multe manastiri de femei a fost reînnoită, atât în Grecia cât şi în alte jurisdicţii.

Slujbele dumnezeieşti, oficiate în vechea Biserică din Jitcha, au lăsat un sentiment deosebit, profund în sufletele tuturor participanţilor la conferinţă.

Rugăciunile Preasfinţiţilor Ierarhi şi ale Stareţelor, rostite în diferite limbi, şi cântările în diferite stiluri, frescele vechi – toate acestea au dat un sentiment al Ortodoxiei universale, aici şi acum, în vieţile noastre.

Această unitate duhovnicească, însoţită de rugăciune, a lăsat o impresie atât de adâncă, încât s-a situat chiar deasupra tuturor prelegerilor şi discuţiilor.

O masă comună a fost pregătită, pentru trei sute de persoane. Pe mese s-au aflat inscripţii în patru limbi diferite. Rugăciunile de dinainte şi de după masă au fost, de asemenea, rostite şi cântate în diferite limbi: sârbă, greacă, rusă şi engleză. Participanţii din România, Siria şi Franţa s-au unit într-un limbaj comun.

În plus, conferinţa a avut asigurată, de organizatori, o traducere simultană în patru limbi.

Din partea Rusiei, cu binecuvântarea Patriarhului, au participat la eveniment: Stareţa Victorina (din Mănăstirea Naşterii Maicii Domnului din Moscova), stareţa Juliana (din Mânăstirea Zamislirea Maicii Domnului din Moscova), egumeniţă Nicole (Mânăstirea Sfântul Nicolae din Iaroslavl), Stareţa Dominica (din Noua Mânăstire Tikhvin, din Ekaterinburg), stareţa Nina (Mănăstirea Naşterii Maicii lui Dumnezeu şi Sfântul Ştefan din Tumen).

Stareţele mănăstirilor ruseşti au fost de multe ori surprinse în diferite conversaţii cu conferenţiarii, între sesiuni, cerându-le acestora să se roage pentru ele şi să le ofere învăţătura lor, informeaza Serviciul de presă LONews, al Agentiei de stiri Lacasuri Ortodoxe.

– pentru Agentia de stiri Lacasuri Ortodoxe: contributor Ec. Carmen-Ana