EXCLUSIV: Raspunsul crestin la provocarile relativismului totalitar (Mitropolitul Ilarion)

Discursul integral al Mitropolitului Ilarion de Volokolamsk, preşedinte al Departamentului pentru Relaţii Externe al Bisericii Patriarhiei Moscovei, tinut in data de 7 decembrie 2011, la Prešov, Slovacia. Traducere si interpretare realizate pentru Agentia de stiri Lacasuri Ortodoxe, de Dipl. Ing. Catalin Ion (KSLCatalin), dupa un exemplar pus la dispozitie de Patriarhia Moscovei. Majoritatea punctelor descrise in acest discurs, vor putea fi recunoscute intre stirile oferite gratuit de Agentia de stiri Lacasuri Ortodoxe, odata cu producerea respectivelor evenimente.

Mitropolitul Ilarion la Universitatea Presov 2011 "Noţiunea de libertate, a liberului arbitru, a atras atenţia, atât teologilor cât şi filosofilor, de secole. Încă din antichitate, Socrate, Platon, Aristotel au reflectat asupra acestui principiu, sub diversele sale aspecte. Filozofia libertaţii a reprezentat, de asemenea, obiectul cercetării unor filosofi precum Kant şi Hegel, Schopenhauer şi Nietzsche sau al unor gânditori religioşi ca V. Soloviev, N. Berdiaev şi alţii. Filozofia din timpurile moderne, fluturând steagul credinţei în raţiune şi al respingerii religiei, a pus bazele unei noi concepţii a libertăţii umane. Aceasta din urmă a fost observată doar în dimensiunea sa profană, în întregime detaşată de responsabilitatea morală a individului în realizarea libertăţii sale.

Filozofia timpurilor moderne, respingând înţelegerea religioasă şi morală a libertăţii secolulului al XIX-lea, a deschis calea spre nihilism: "Nu există adevăr absolut, nici nu există lucruri în sine", postula Nietzsche.

Într-o formă sau alta, teoria lui Nietzsche devine sursa nihilismului maselor şi al elitei intelectuale.

Etapa contemporană a istoriei occidentale (din a doua jumătate a secolului XX) este caracterizează de culturologi prin cuvantul “postmodernă", un postmodernism reacţie la căderea sistemului de valori din timpurile moderne, cu credinţa sa optimistă în progresul şi atotputernicia raţiunii; dezamăgire şi dezorientare, stare de vid ideologic, cauzând un disconfort care cere să fie înlocuit.

Sceptiscismul, nihilismul, depresia intelectuală şi materială devin atributele fizice obligatorii, astfel, ale intelectualilor occidentali din timpul nostru. Relativismul etic (din latinescul relativus) se constituie ca parte a spaţiului ideologic postmodernist. El afirmă relativitatea valorilor morale, variabilitatea standardelor de conduită, depinzând de fluctuaţiile unei lumi în schimbare şi de circumstanţele vieţii.

Procesul de secularizare, iniţiat de epoca modernă, şi-a primit răsplata: astăzi, Dumnezeu este departe de a ocupa un loc central în viaţa europeanului mediu, adept al "filosofiei de consum".

Revenind la titlul prezentării mele, "relativismul totalitar”, aş vrea să definesc mai întâi acest termen. Ce este relativismul, şi de ce este el totalitar? Cum să punem alături esenţa pluralistă a relativismului, cu imperativul absolut? Dimensiunea totalitară a relativismului contemporan, exprimat în lipsa unei alternative, de care se bucură astăzi Europa, se bazează pe un arsenal juridic adecvat.

Situaţia pare paradoxală: grupările majoritar religioase creştine sunt mai des victime ale intoleranţei şi ale discriminării în Europa. Acesta este rezultatul opoziţiei faţă de principiile tradiţionale spirituale şi morale ale Creştinismului, formulate de către susţinătorii ideologiei laice.

Cu şapte ani în urmă, îmi începeam unul dintre discursurile mele prin a spune că spectrul secularismului militant ameninţa Europa. Astăzi putem vedea că acest spectru a fost perfect încorporat în "relativismul totalitar" şi atrage proteste creştinofobe în întreaga zonă europeană. Nu este vorba doar de acţiunile unor indivizi sau ale unor asociaţii ghidate de intoleranţa faţă de creştini, ci de adoptarea unei legislaţii care limitează misiunea Bisericii în societate. Apologeţii statului socio-laic neagă adesea această problemă. Unul dintre argumentele cele mai comune, invocate, rămâne acela al faptului că ar fi imposibil să fie discrimantă o majoritate, Creştinismul rămânând cea mai mare organizaţie religioasă din Europa. Cu toate acestea, mulţi amintesc cazul ministrului italian Rocco Buttiglione, căruia i-a fost refuzat accesul la locul de muncă în Comisia Europeană, deoarece şi-a permis să menţioneze apartenenţa sa la Biserica Catolică şi să se pronunţe asupra unor probleme precum avortul şi homosexualitatea, din perspectivă creştină.

Ierarhii, publicul european şi politicienii evocă tot mai des problema creştinofobiei. În data de 17 septembrie 2010, în timpul întâlnirii sale cu politicienii, cu oamenii de afaceri şi cu elita intelectuală din Marea Britanie, la Westminster Abbey, Papa Benedict al XVI-lea şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la marginalizarea crescândă a religiei, în special a Creştinismului, în Europa. "Există oameni care spun că ar trebui să existe o religie tăcută, sau cel puţin, care trebuie să se rezume la sfera privată. Există oameni care spun că trebuie să fie împiedicată celebrarea publică a Naşterii lui Hristos, bazându-se pe argumente dubioase, ca şi când i-ar putea afecta cumva pe reprezentanţii altor religii sau pe atei. Tot aici se află şi cei care susţin, în mod paradoxal luptănd împotriva discriminării, că creştinii ar trebui să acţioneze împotriva conştiinţei lor în viaţa lor publică. Aceasta este mărturia, tristă, nu numai a refuzării respectării drepturilor credincioşilor la libertatea de conştiinţă şi la libertatea religiei, ci, de asemenea, a dreptului religiei de a avea un loc în sfera publică".

Dorinţa teoreticienilor şi practicienilor "relativismului totalitar" european de a indeparta religia din ochiul public şi de a o limita strict la sfera privată, este un act de discriminare împotriva credincioşilor, dincolo de procesele politice şi sociale, negând dreptul la comentarii pe teme de actualitate conform convingerilor spirituale şi morale. În Enciclica sa "Caritate în Adevăr", Papa Benedict al XVI-lea a menţionat, de asemenea, necesitatea unui "statut de cetăţenie" pentru religia creştină, care poate "contribui la dezvoltare, doar în cazul în care Dumnezeu îşi găseşte un loc în spaţiul public, în sfera culturală, socială, economică şi mai ales politică(…). Excluderea religiei din sfera publică şi, în plus, fundamentalismul religios împiedica oamenii să se întâlnească şi să lucreze împreună pentru progresul umanităţii".

Arhiepiscopul englez catolic Peter Smith a confirmat că religia este acum văzută exclusiv ca o extravaganţă personală, care are dreptul de a exista doar în spatele uşilor închise ale unei biserici, o dată pe săptămână, dar care nu ar trebui să apară în viaţa publică sau la locul de muncă".

La Viena, în martie 2009, OSCE a organizat o conferinţă privind discriminarea creştinilor, împreună cu aproape 100 de experţi şi reprezentanţi guvernamentali din mai multe ţări europene. Documentul final declara că intoleranţa şi discriminarea împotriva creştinilor au devenit larg răspândite în spaţiul european. Ele sunt exprimate prin atacuri împotriva creştinilor, degradarea lăcaşurilor culturale, precum şi limitarea libertăţilor religioase. Imaginea negativă a Creştinismului şi a valorilor sale, portretizat de mass-media şi de discursul politic, ducând la formarea unor prejudecăţi şi stereotipuri false a fost, de asemenea, evidenţiată.

Excluzând religia din sfera publică, susţinătorii "relativismului totalitar" încearcă să creeze un spaţiu ideologic sub forma unei interpretări a drepturilor omului, care ar nega orice legătură între aceste drepturi şi responsabilitatea morală. Masele răspund pozitiv la această tentativă, filozofia consumului, relaţia utilitaristă cu lumea din jur, predominând în conştiinţa publică. Aceste cuvinte ale Sf. Ioan Gură de Aur, marele doctor al Bisericii Universale a secolului al patrulea sunt, probabil, astăzi, încă relevante: "am stricat ordinea, şi răul s-a întărit atâta încât sufletele noastre sunt obligate să urmeze dorinţelor trupului" (Omilia 12 la Geneza). Domnul a spus: "Si veti cunoaste adevarul, iar adevarul va va face liberi. (…)Oricine savarseste pacatul este rob al pacatului." (Ioan 8, 32, 34). Libertatea nu este sfârşitul existenţei umane, aceasta trebuie să fie legată de responsabilitatea umană reprezentată prin alegerile morale. Aceasta depinde de sursa Adevărului Absolut, Dumnezeu, în aspiraţia omului de ase imbraca "in omul cel nou, cel dupa Dumnezeu, zidit intru dreptate si in sfintenia adevarului." (Efeseni 4, 24).

Pervertirea libertăţii, folosită numai pentru satisfacerea unor dorinţe egoiste, paralizează voinţa omului, prin păcat, îl privează de libertate, pentru că libertatea spirituală nu poate merge mână în mână cu sclavia păcatului. Prin urmare, libertatea propriu-zisă, care îi conferă creştinului capacitatea de a trăi conform tradiţiei sale religioase şi imperativelor morale pe care aceasta le autorizează, este inviolabilă.

O tentativă de luare în calcul a drepturilor omului, prin prisma responsabilităţii morale, a avut loc în cadrul ONU. În 24 martie 2011, în cadrul celei de-a 16-a sesiuni a ONU pentru Drepturile Omului, s-a adoptat o rezoluţie intitulată: "Promovarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, printr-o înţelegere mai profundă a valorilor tradiţionale ale umanităţii". Rezoluţia a introdus astfel conceptul valorii tradiţionale în lexiconul internaţional socio-politic, recunoscând că o mai bună înţelegere a acestor valori ar promova şi apăra drepturile omului. De asemenea, Consiliul a mai remarcat "importanţa instituţiilor familiei, comunităţii, societăţii şi a instituţiilor educaţionale în confirmarea şi transmiterea valorilor tradiţionale", invitând toate statele să "consolideze acest rol, prin întreprinderea unor acţiuni pozitive în acest sens".

Revenind la discriminarea creştinilor de către adepţii secularismului agresiv, vreau sa amintesc mai multe cazuri de ostilitate împotriva creştinilor din Europa. Această listă se bazează pe cercetarea Centrului pentru Intoleranţa şi Discriminare Împotriva Creştinilor, o organizaţie non-profit înregistrată în Viena, Austria (un observator privind intoleranţa şi discriminarea faţă de creştini – vezi Revista MONITOR Lacasuri Ortodoxe). Faptele enumerate mai jos sunt clasificate urmărind principiile încălcării drepturilor şi libertăţilor fundamentale.

1) Încălcarea libertăţii de conştiinţă. Acest drept include posibilitatea de a trăi în conformitate cu cerinţele credinţei proprii, esenţiale pentru viaţa credincioşilor. Prin limitarea sau negarea posibilităţii credinciosului de a se bucura de dreptul său la libertatea de conştiinţă, chiar şi sub pretextul apărării drepturilor altora, libertatea în sine este distrusă, demnitatea persoanei fiind şi ea distrusă.

Creştinii din Europa sunt în mod regulat victime ale obstrucţionării poziţiei lor privind avortul şi eutanasia. Dreptul de a impune uciderea copiilor şi a bolnavilor a ajuns să fie folosit nu numai pentru a avansa pretexte nobile (apărarea dreptului reproductiv al femeilor sau non-reproductiv, atenuarea suferinţei grave a bolnavilor), ci, de asemenea, pentru privarea creştinilor de dreptul de exprimare vizavi de aceste chestiuni, în contextul imperativelor moral religioase. În luna octombrie 2010, Christina Mac Cafferty, un fost membru al Parlamentului Britanic, a invitat Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei să limiteze exercitarea obiectării de conştiinţă din partea medicilor, atunci când vine vorba despre avort. Din fericire, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, într-una din ultimele sale recomandări a admis dreptul medicilor de a refuza să participe la astfel de operaţiuni din motive de conştiinţă.

Găsim acelaşi tip de represiune împotriva încercărilor opoziţiei creştine la adresa "mariajele" numite "homosexuale", conform convingerilor sale religioase. În noiembrie 2008, judecătorul Fernando Kalamita a fost de-calificat pentru 18 ani de zile, pentru că avea să menţioneze libertatea de conştiinţă în întârzierea procesului de adoptare a unui fetiţe de către un cuplu homosexual. În martie 2010, Curtea Supremă a Marii Britanii a respins recursul în cazul lui Lilian Lidell, pedepsit pentru refuzul său de a înregistra o căsătorie de acelaşi sex, tot printr-o referire la libertatea de conştiinţă.

2) Încălcarea libertăţii de exprimare. Libertatea de exprimare este unul dintre drepturile fundamentale ale societăţilor democratice. Ea îşi asumă dreptul de a exprima idei nepopulare sau care nu corespund cu situaţia politică. Acest drept include, de asemenea, şi o voce a credinţei sau a convingerilor acesteia şi reprezintă o extensie naturală a libertăţii de conştiinţă. Pentru creştini, misionarismul este o cerinţă exprimată de către Hristos Însuşi: "MDrept aceea, mergand, invatati toate neamurile, botezandu-le in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Invatandu-le sa pazeasca toate cate v-am poruncit voua, si iata Eu cu voi sunt in toate zilele, pana la sfarsitul veacului. Amin." (Mt 28, 19-20). În măsura în care "credinta este din auzire, iar auzirea prin cuvantul lui Hristos" (Rom. 10, 17), proclamarea Veştii Bune, de către noi, devine imposibilă fără asigurarea dreptului la exprimare. Apostolii lui Hristos au răspândit doctrina Lui pe tot Pământul, vestind tuturor oamenilor (Rom. 10, 18), transmiţând învăţătura Bisericii oral şi în scris, pentru toate timpurile (II Corinteni 2, 15).

Care este situaţia în Europa? Iată câteva exemple. În iulie 2010, un tribunal spaniol a condamnat un post de televiziune creştin, la plata unei amenzi de 100.000 de euro, pentru reclame difuzate în favoarea familiei tradiţionale, împotriva relaţiilor homosexuale.

În luna mai 2010, un predicator de stradă a fost arestat pentru că le spunea trecătorilor că relaţiile homosexuale sunt păcătoase. În martie 2010, un misionar din Glasgow s-a aflat într-o situaţie similară: acesta a fost arestat şi condamnat la plata unei amenzi de 1000 de lire sterline. Hotărârea judecătorească susţinea că el a făcut "declaraţii homofobe, agravate de prejudecăţi religioase".

3) Încălcarea drepturilor colective ale libertăţii religioase. Dimensiunea colectivă a respectării libertăţii religioase presupune respectarea instituţiilor religioase ca atare, păstrarea autonomiei managementului acestora. Negarea acestui drept duce la o presiune tot mai mare şi la intervenţia statului şi a instituţiilor publice în afacerile Bisericii. Acest lucru duce la crime împotriva credincioşilor şi încearcă să împingă activitatea comunităţilor religioase în afara legii.

În aprilie 2009, Parlamentul Federal Belgian a adoptat două rezoluţii, cu vot majoritar, în mod oficial condamnându-l pe Papa Benedict al XVI-lea, pentru faptul că a spus că răspândirea contracepţiei nu contribuie în mod automat la reducerea răspândirii SIDA. Poziţia Papei de la Roma a fost clasificată drept "crimă împotriva umanităţii”.

În februarie 2008, Episcopul anglican de Hereford, Anthony Priddis, a fost amendat cu 7000 de lire sterline şi cu particparea obligatorie la un curs de "egalitate de şanse", pentru refuzul angajării unui homosexual în practicarea lucrării cu tinerii.

4) Încălcarea drepturilor părinţilor în educaţia şi formarea profesională a copiilor lor, conform convingerilor proprii.
De mai mulţi ani, un număr de state organizeză cursuri de educaţie sexuală pentru copiii mici. În cadrul acestor lecţii, copiilor li se impun opinii despre relaţiile sexuale, care sunt incompatibile cu convingerile morale religioase. De exemplu, în septembrie 2008, Guvernul Austriac şi-a consolidat orientările sale privind educaţia sexuală pentru copii, ceea ce face practic imposibil pentru părinţi să le mai asigure bazele valorilor creştine tradiţionale. Aceste linii directoare, de asemenea, se aplică şi claselor din învăţământul religios. Din februarie 2010, Anglia, printr-o o lege nouă, le cere şcolilor, atât religioase cât şi laice, să le asigure copiilor informaţii despre relaţiile homosexuale, despre contracepţia artificială şi avort, inclusiv informaţii privind modul de achiziţionare a contraceptivelor şi modalitatile de avortare. Şcolile catolice şi anglicane sunt oprite să caracterizeze avorturile, contracepţia, "concubinajul", iar relaţiile homosexuale sunt prezentate ca fiind "normale şi fără riscuri".

Creştinii încearcă să lupte împotriva acestei "educaţii", începând cu adresarea în faţa unei instanţe şi, în cele din urmă, boicotând şcolile, dar forţele lor sunt, evident, prea slabe pentru a lupta împotriva aparatului birocratic. "Relativismul totalitar" reacţionează violent la încercările cetăţenilor de a-şi păstra drepturile: în februarie 2010, în Germania, o mama a opt copii a fost trimisă în spatele gratiilor, timp de opt zile, după ce a refuzat să-l trimită pe fiul său, în vârstă de 9 ani, la şcoală, în semn de protest la adresa educaţiei sexuale.

"Judecati daca este drept inaintea lui Dumnezeu sa ascultam de voi mai mult decat de Dumnezeu." (Faptele Apostolilor 4: 19): cuvintele Sfintei Scripturi Creştine pot răspunde încercărilor inoculării unei viziuni non-religioase asupra omului şi familiei, încercărilor de a încălca obligaţia respectării Poruncilor lui Dumnezeu, pe baza aşa-numitelor drepturi umane.

Faptele de intoleranţă la adresa creştinilor sunt extrem de răspândite în Europa de astăzi. Acest lucru se întâmplă atât sub forma difuzării unei imagini negative a Creştinismului în mass-media, cât şi a unor minciuni, insulte şi infracţiuni evidente. Multe cazuri de ofense aduse sentimentelor credincioşilor au fost recunoscute de către Centrul de Intoleranţă şi Discriminare Împotriva Creştinilor, în multe ţări vest-europene. Există exemple de blasfemii, rostite de către participanţi sau prezentatori de emisiuni de televiziune sau radio. În luna ianuarie 2010, de exemplu, în timpul unui talk-show popular din Ungaria, jurnalistul Imre Para-Kovacs a declarat că "viaţa unui copil poate fi ruptă de două lucruri: Creştinism şi pornografie". Aici pot fi adăugate şi evenimentele organizate de către minorităţile sexuale (celebrele "parade gay"), unde nimeni nu se teme să meargă în mod deschis afişând simboluri creştine.

În mai 2009, Asociaţia homosexualilor şi a lesbienelor din Germania a organizat o manifestaţie anticreştină la Marebourg, în semn de protest faţă un Congres de Psihologie, care examina problema patologiei orientării sexuale. Demonstranţii au desenat pe pereţii Universităţii în care s-a ţinut conferinţa, o cruce cu un porc răstignit, au pus afişe cu anunţul "Suntem aici pentru a vă ofensa", "Puteţi fi vindecaţi de religie".

Lumea artei nu constituie nici ea o excepţie. Europa este în mod regulat scena unor evenimente culturale care cuprind şi insulte la adresa simbolurilor religioase. Reprezentanţii avangardişti ai societăţii post-moderne s-au putut delecta cu "capodopere" ale artei figurative, "Fecioara cu Pruncul-Hitler", prezentată în oraşul italian Salemi, în luna octombrie 2010 sau sculptura lui Hristos, Care transporta o rachetă în braţe şi dădea ordine soldaţilor din al treilea Reich, prezentată publicului, în Galeria Ferran Cano din Madrid. Libertatea de exprimare triumfă, iubitorii de artă modernă se entuziasmează şi ignoră protestele credincioşilor. În perioada 2005-2006, din cauza publicării unor benzi animate daneze care îl descriau pe fondatorul Islamului, Europa a fost zguduită de tensiuni, iar în ţările din Orientul musulman şi din Africa, în acelaşi timp, mii de musulmanii au ieşit în stradă. Zeci de creştini nevinovaţi au fost ucişi în Nigeria, ca urmare a acestor tulburări. Atacuri organizate împotriva ambasadelor din Danemarca şi din alte ţări europene, ale reprezentanţilor revoltaţi ai Islamului, au fost înregistrate în întreaga lume. Autorii benzilor animate, ameninţaţi cu moartea, sunt încă în ascunzătoare. Aceasta arată că putem râde fără probleme de simbolurile creştine, într-o aşa-numită Europa creştină: mulţimile nu ies în stradă şi nu le cer apărătorilor drepturilor de exprimare să îi apere în acţiunile lor.

Lupta împotriva simbolurilor religioase, o altă manifestare a "relativismului totalitar", merită o menţiune specială. Cel mai bun exemplu este cazul "Lautsi contra Italiei", care a devenit european. Ancheta judiciară a continuat în diferite instanţe, din 2002 până în 2010. Un cetăţean italian de origine finlandeză, S. Lautsi, a apelat în 2006 la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, insistând ca prezenţa Crucifixului în şcoli ar fi fost incompatibilă cu standardele Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. În data de 3 noiembrie 2009, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a adoptat o rezoluţie prin care se confirma că prezenţa Crucifixului în şcolile de stat restricţionează libertăţile religioase. "Prezenţa obligatorie a simbolurilor religioase în clădirile folosite de către instituţiile de stat, în special în sălile de clasă, limitează drepturile părinţilor de a-şi creşte copiii conform convingerilor proprii, şi dreptul copiilor de a fi credincioşi sau necredincioşi". Ştim că Italia a contestat această decizie în faţa Curţii Supreme. O a doua audiere a avut loc la Strasbourg în 30 iunie 2010. Au fost admişi la proces în calitate de terţi care acţionează în mod colectiv 33 de membri ai Parlamentului European, organizaţiile naţionale şi internaţionale non-guvernamentale din Grecia, Italia, Germania şi Franţa, reprezentanţi din diferite state membre ale Consiliului Europei, inclusiv din Armenia, Bulgaria, Rusia, Grecia, Lituania, Malta, Monaco şi San Marino. Decizia Înaltei Curţi a anulat rezoluţia anterioară şi este definitivă.

Procesul Lautsi a fost foarte important prin faptul că a afectat problema legalităţii simbolismului creştin nu numai în şcolile italiene, ci şi în întreaga Europă. El a expus în spaţiul public controversa asupra identităţii religioase şi culturale a Europei în viitor, sporind opoziţia dintre susţinătorii secularizării totale şi adepţii identităţii creştine tradiţionale.

Alte cazuri mai puţin cunoscute, care implică lupta împotriva simbolurilor religioase în Europa, au izbucnit în mod regulat. În Grecia, în ianuarie 2008, un preot ortodox a fost condamnat la 70 de zile închisoare, în urma plângerilor formulate de locuitorii din casele din jurul bisericii, pentru faptul că preotul trăgea clopotele prea tare şi prea mult timp. Reprezentantul drepturilor omului, din Grecia, a declarat că problema tragerii clopotelor a fost una gravă "şi a produs zgomot, scăderea nivelului de viaţă şi punerea în pericol a sănătăţii cetăţenilor". El a cerut guvernului grec să ia măsuri legislative care să reglementeze folosirea clopotelor. Această poveste este surprinzătoare, deoarece Grecia este considerată, în Rusia, ca fortăreaţă creştină a Europei. Mulţi ruşi au fost uimiţi de povestea miilor de protestatari care demonstrau împotriva retragerii menţiunii de afiliere religioasa din paşapoartele şi cărţile de identitate. Prin confruntarea cu acest caz, perioada Rusiei post-revoluţionare ne revine involuntar în memorie, întrucât una dintre primele măsuri ale noilor autorităţi bolşevice a fost distrugerea clopotelor. Regimul ateist a urât tot ceea ce amintea de Creştinism, persecutorii demonstrând o ură iraţională în faţa "predicatorilor de bronz", atât de iubiţi de poporul rus.

Atacurile împotriva identităţii religioase se referă chiar şi la "codul vestimentar". În octombrie 2006, o angajată a British Airways a fost presată de conducere şi ameninţată să-şi dea jos crucea, susţinând că purtarea crucii reprezenta o încălcare a "codului vestimentar" al societăţii. Reclamanta a intervenit în diferite instanţe, inclusiv la Curtea Supremă a Marii Britanii. Ea a pierdut cazul.

Mai suntem nevoiţi să recunoaştem, cu regret, că, în dialogul nostru cu unele comunităţi protestante, găsim din ce în ce mai puţine puncte de afinitate, întrucât, în lupta pentru drepturile creştinilor găsim din ce în ce mai puţini aliaţi. Odată ce, în ultimele decenii, discuţiile se învârteau în jurul valorii problemelor teologice sau de organizare bisericească, nivelul a fost coborât astăzi la discuţii despre axiome evanghelice morale evidente la prima vedere pentru creştini. Subliniem cu regret că diferenţele devin tot mai mari în privinţa aspectelor fundamentale de înţelegere a sfinţeniei instituţiei familiei şi a căsătoriei, a condamnării relaţiilor homosexuale, a imposibilităţii de a ridica la rang de preot sau de episcop oameni care practică, în mod deschis, relaţii sexuale împotriva naturii. Acest lucru este direct legat de presiunea relativismului totalitar asupra comunităţilor creştine, obligate să devină "politic incorecte" şi, prin urmare, să fie private de anumite privilegii, sau să accepte noi reguli ale jocului. Eroziunea imperativelor morale, de asemenea, este legată de dorinţa unor confesiuni creştine de a atrage mai mulţi membri în rândurile lor şi de a face religia mai confortabilă şi mai uşoară. Cu toate acestea, politica de condescendenţă maximală a slăbiciunilor umane prin scăderea moralităţii nu îşi atinge obiectivul: aceste comunităţi nu au cunoscut o creştere şi nu au rămas creştine decât cu numele.

În iunie 2011, Patriarhul Kiril al Moscovei şi al Întregii Rusii a vorbit pe această temă în timpul unei sesiuni a Consiliului European al liderilor religioşi pe tema drepturilor omului şi a valorilor tradiţionale în Europa: "În viaţa umană, există valori de bază care trebuie să rămână intangibile, şi în tot cazul, un punct de vedere religios. Noi nu putem propune această idee non-credincioşilor, dar ar trebui cel puţin să menţinem în comunităţile noastre religioase ideea sfinţeniei valorilor morale, pentru că, după cum am spus mai înainte, pe această bază s-au format Dreptul european şi Cultura europeană".

În mai-iunie 2011, în Lutherstadt-Wittenberg (Germania), a avut loc cea de-a 15-a sesiune mixtă Luterano-Ortodoxă. Bisericile Ortodoxe şi-au exprimat îngrijorarea faţă de tendinţele de erodare a standardelor şi fundamentelor tradiţionale în unele biserici luterane.

În noiembrie 2011, mass-media a anunţat că homosexualii danezi pot în şase luni să se căsătorească în Biserică, conform unei declaraţii formulate de Ministerul Cultelor din Danemarca. Proiectul de lege pe această temă va fi discutat în Parlament, în curând. "Tuturor membrilor Bisericii poporului danez li se poate permite să se căsătorească în Biserică, indiferent de orientarea lor", spune declaraţia ministerială. "Ne aşteptăm la prima nuntă pentru vara viitoare", a scris redactorul-şef al Bisericii Protestante Daneze. Ştim că Danemarca a fost prima ţară care a legalizat căsătoriile între homosexuali, din data de 1 octombrie 1989. Din 1997, Biserica Luterană Daneză a binecuvântat căsătoriile de acelaşi sex, dar fără celebrarea ritualului căsătoriei în sine.

Cum se răspunde la aceste inovaţii în totală contradicţie cu doctrina evanghelică? Ne vin aceste cuvinte ale Scripturii în minte: "inima acestui popor s-a invartosat si cu urechile aude greu si ochii lui s-au inchis, ca nu cumva sa vada cu ochii si sa auda cu urechile si cu inima sa inteleaga si sa se intoarca, si Eu sa-i tamaduiesc pe ei. " (Mt 13, 15).

Cum răspunde Creştinismul relativismului totalitar? Acest lucru va depinde de eforturile de consolidare a Bisericilor care se angajează să-şi apere dreptul lor de a rămâne creştine în toate sferele vieţii sociale, pentru a distinge între bine şi rău, intre virtute şi viciu, prin cuvintele Sfintei Scripturi, precum şi "pentru a creşte copiii ei conform credinţei şi tradiţiei creştine.

Europa, care Îl respinge pe Hristos, nu are niciun viitor, cel puţin pentru că orice civilizaţie lipsită de bază morală sigură, merge spre ruină. Este fundamentul despre care depune mărturie, zi şi noapte, Sfânta Biserică.

©traducere si interpretare, in exclusivitate pentru Serviciul de presă LONews, al Agentiei de stiri Lacasuri Ortodoxe, Dipl. Ing. Catalin Ion (KSLCatalin).

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.