Colinde TV
Publicat pe 25.05.2009

Biserica din Sadova la 110 ani de la târnosire

 

Parohia „Sf. Irh. Nicolae” din s. Sadova, r. Călăraşi se deosebeşte prin multe de restul localităţilor învecinate. Oamenii de aici sunt cu o credinţă şi râvnă aparte, încât şi în perioada de răstrişte rugăciunea nu a încetat. Un drum modern, case bine aranjate, oameni frumoşi şi cu ţinută aleasă, iar biserica „păpuşă”, astfel am cunoscut satul Sadova.

 

În dimineaţa zilei de 22 mai, Prea Sfinţitul Episcop Anatolie a sfinţit Sfânta Masă, după care a fost întâmpinat ÎPS Mitropolit Vladimir. O alee presurată de flori, un impunător sobor de preoţi şi sute de creştini cântau „Întru mulţi ani stăpâne”.

 

Mitropolitul Vladimir a fost aşteptat în parohie ca un părinte drag, care a cerut binecuvântarea Domnului peste locuitorii acestui sat. Dea dreptul a fost o zi plină de binecuvântare, plină de soare, dar şi de bucurie în sufletele celor care au râvnit ca biserica din Sadova să fie îmbrăcată în toate straiele cuvenite.

 

Înainte de începerea Sfintei Liturghii mitropolitul a sfinţit catapeteasma şi alte veşminte noi din biserică. În timpul slujbei a fost menţionat parohul bisericii Părintele Valeriu Enache, care s-a învrednicit de trei decoraţii preoţeşti – Protoiereu, Paliţă şi Cruce cu Pietre Scumpe.

 

A fost hirotonit în treapta de preot Artemie Fondus pe seama parohiei Cruzeşti, mun. Chişinău.

 

Ctitorii sfântului locaş s-au învrednicit de alese distincţii mitropolitane: domnul Igor Dodon, prim-viceprim-ministru, – ordinul „Sf. Ştefan cel Mare”, gr. II, domnii Vasile Gavriliţă şi Alexandru Dodon – ordinul „Cuv. Paisie Velicikovski”, gr. II, domnii Petru Anghenie şi Atanasie Bolea – medalia „Cuv. Paisie Velicikovski”, doamnele Emilia Arhip şi Maria Gavriliţă – medalia „Cuv. Parascheva”.

 

În timpul înconjurului bisericii s-au citit Evangheliile, după care a urmat slujba parastasului pentru slujitorii în veac adormiţi, care au slujit în această parohie. Pe placa comemorativă a bisericii este menţionat: „Din iniţiativa şi prin stăruinţa nemijlocită a părintelui Dumitru Bucşan s-a construit această biserică, închinată Sf. Ierarh Nicolae, care a început să funcţioneze la 22 mai 1899.

 

Părintele Dumitru Bucşan a fost ultimul preot care a slujit în biserica veche de lemn şi primul care a început slujba în biserica aceasta şi care va funcţiona pe veci”.

 

Actualul preot paroh al sfântului locaş Prot. Valeriu Enache a înscris o nouă filă în istoria parohiei. Ierarhul a venit cu un cuvânt de învăţătură, menţionând următoarele: „Acest locaş păstorit de Părintele Valeriu şi ctitorit de mulţi săteni a ajuns la un popas aniversar. S-a muncit mult pentru ca această biserică să fie împodobită cum se cuvine. S-o păstraţi cu mare grijă în curăţenie, iar sufletele rugătoare să primească binecuvântările cereşti întru cele necesare mântuirii.”

 

La finele ceremoniei au fost sfinţite noile sfeşnice şi o troiţă din curtea bisericii.

 

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.